Cateva localitati din judetul Caras-Severin au intrat sub zodia unui veritabil „razboi al stalpilor”, dupa ce consiliile locale au decis sa respecte o hotarare a Ministerului Transporturilor privind instituirea unei taxe pentru toate cablurile firmelor care trec prin localitati. Considerate de edili ca o buna varianta de adunare a unor sume la buget, masura nu este privita cu la fel de multa detasare de firmele care si-au intins retelele. Argumentele societatilor au convins Prefectura, care, la randul ei, a solicitat consiliilor locale sa revoce decizia, pe motiv ca, fiind de interes national, societatile respective ar putea primi, la solicitare, drept de servitute asupra terenurilor. In Caransebes si Otelu Rosu, doua dintre orasele ai caror consilieri au adoptat o atare hotarare, situatia este controversata.
La Otelu Rosu, revocarea ceruta de Prefectura a fost respinsa la ultima sedinta de CL. Motivul: apelul la Legea 318/2003, facut de „Distrigaz”, „Electrica” si societatea de televiziune prin cablu, nu se aplica pentru ca la aparitia acestei norme firmele au fost regii autonome de stat, dar intre timp au devenit private.
La Caransebes, Consiliul Local a luat o hotarare similara, instituind o taxa tocmai pentru a reglementa situatia unor firme care au efectuat lucrari pe raza localitatii, dar fara sa solicite acceptul nimanui si fara sa plateasca nici o taxa in acest sens. Exista chiar un litigiu pe aceasta tema cu o societate cu sediul in Budapesta, care doreste sa realizeze linia de interconectare telefonica dintre Germania si Serbia-Muntenegru.