2.1 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialDispozitive medicale de ultimă generaţie la Galaţi

Dispozitive medicale de ultimă generaţie la Galaţi

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi a achiziţionat din fonduri proprii două dispozitive medicale, în valoare de 20.000 de euro, care efectuează automat manevre de resuscitare, SJA fiind prima unitate din ţară dotată cu acest tip de aparatură, transmite Mediafax.

Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, dr. Mihai Polinschi, a declarat că dispozitivele medicale numite „Lucas 2” se montează în zona toracelui pacientului şi execută automat compresiuni, autoreglându-şi intensitatea în funcţie de fiecare bolnav.

El a precizat că dispozitivul are dimensiuni care pot permite împachetarea acestuia într-un rucsac, putând fi inclus fără mari dificultăţi în echipamentul unei ambulanţe.

„Dispozitivul îşi stabileşte singur presiunea cu care trebuie să apese, astfel că va acţiona eficient, indiferent cât de mare este rezistenţa opusă de toracele bolnavului. Se efectuează compresiile la o adâncime constantă de cinci centimetri. Ele funcţionează autonom, cu ajutorul unor baterii care durează 45 de minute”, a spsu dr. Mihai Polinschi.

Un aparat similar mai deţine doar Serviciul de Ambulanţă din Capitală, acesta fiind însă o versiune mai veche decât cea a aparatelor care au intrat de miercuri în dotarea unităţii de la Galaţi, a precizat sursa citată.

Cele mai citite

Ucraina lovește un depozit de muniție al Rusiei, lângă Vovceansk

În ziua 1008 de război, Ucraina a distrus un depozit de muniție al Rusiei, situat lângă Vovceansk și a atacat cu drone o bază...

Ilie Bolojan crede că anularea alegerilor din primul tur al prezidențialelor este o „chestiune foarte sensibilă”

Ilie Bolojan, proaspăt preşedinte interimar al PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă, este de părere că o eventuală anulare a primului tur al alegerilor...

Șef serviciu secret Germania: Un război direct al Rusiei cu NATO este foarte probabil

Folosirea extinsă de către Rusia a acţiunilor hibride împotriva ţintelor occidentale creşte riscul ca NATO să ia în calcul invocarea articolului 5 al clauzei...
Ultima oră
Pe aceeași temă