Certurile dintre politicieni pot avea un efect benefic asupra aspectului urbanistic al Galațiului. În mod normal nu ar trebui să fie vreo legătură între politică și urbanism, dar la Galați lucrurile stau cu totul altfel și timp de două decenii cei care au deținut o influență politică sau sunt apropiați ai unor politicieni și-au permis să construiască oriunde, pe trotuare, pe spații verzi și chiar în mijlocul unei artere de circulație. Fostul primar Eugen Durbacă, în prezent senator ALDE (PC), și-a construit o benzinărie și o spălătorie auto chiar în axul șoselei, la intrarea în Galați dinspre Tecuci. Patronul firmei Agatur, prieten al fostului viceprimar Mircea Cristea, și-a construit un sediu cu parter și două etaje pe trotuar, în zona CEC-ului din Țiglina 2. Pentru că nu avea șanse să obțină autorizație, a construit „fără“ și ulterior a obținut intrarea în legalitate. Chiar dacă se declară un adversar al haosului urbanistic și a demolat mai multe baterii de garaje pentru a face în locul acestora parcuri, locuri de joacă și parcări, recent primarul Marius Stan a inițiat mai multe proiecte de hotărâre ale Consiliului Municipal prin care sunt vândute terenurile de sub construcțiile ridicate în ultimele două decenii, printre care și cele de pe trotuare și spații verzi. Consilierii din Comisia de Urbanism au cerut ca aceste vânzări să se facă cu avizul comisiei, pentru a se verifica dacă acele construcții sunt ridicate legal sau ilegal. Primarul s-a opus: „Să lăsăm lucrurile așa cum sunt“. După ce respectivele proiecte de hotărâre au fost blocate 2-3 luni datorită rezistenței consilierilor, în cele din urmă au fost aprobate. Astfel, prin vânzarea terenurilor construite pe trotuare și spații verzi este, de fapt, legiferat haosul urbanistic.
Un caz exemplar de haos urbanistic
La ultima ședință a Consiliului Municipal s-a întâmplat un fapt fără precedent, aproape toți consilierii opunându-se vânzării terenului de sub o construcție și nu una oarecare, ci structura cu parter și 4 etaje ridicată pe strada Saturn nr. 1D, lângă complexul comercial Țiglina 1, al cărui proprietar este firma Derec 1 SRL Galați, a fiicei senatorului ALDE (PC) Eugen Durbacă, Roxana Marosy. După ce ani la rând presa a tot criticat lipsa de reacție a edililor cu privire la faptul că acea clădire a ocupat o parte din trotuar și o parte din carosabilul străzii care trece prin fața fostului cinematograf „Țiglina“, acum s-a produs o uimitoare schimbare de atitudine. Cei mai critici au fost chiar colegii de partid ai primarului Marius Stan, consilierii UNPR, ceea ce ar putea sugera că și primarul Galațiului se opune vânzării acelui teren, dar evită să aibă o atitudine tranșantă, pentru a nu se pune rău cu senatorul Durbacă. Consilierul UNPR Vergiliu Vals și-a exprimat sarcastic surprinderea că cererea depusă la primărie de Roxana Marosy în numele firmei SC Derec 1 SRL Galați a ajuns în Comisia de aprobare a vânzărilor spațiilor comerciale și terenurilor după o lună, în timp ce în cazurile altor cereri similare trec luni sau ani de zile fără să fie luate în seamă. „Cererea a fost depusă pe 23 septembrie 2015 și a intrat în comisie pe 20 octombrie 2015. Este remarcabil. Probabil vom ajunge ca pentru anumite persoane să dăm aprobare de cumpărare înainte să depună cerere“, a spus Vals, care nu a scăpat prilejul de a aminti scandalul provocat în 2006 de faptul că terenul respectiv, adică o parte din trotuar și carosabilul străzii, a fost concesionat fără licitație. Consilierul Victor Malinovici (UNPR) a ținut să afle „dacă cumva este vorba de acea monstruoasă construcție de pe strada Saturn și dacă se vinde cu tot cu suprafața pe care a luat-o, trotuarul și suprafața de parcare“.
Consilierii PSD, UNPR și PNL
Când s-a trecut la vot, au votat „pentru“ aprobarea vânzării numai 4 consilieri ALDE (PC), subordonații senatorului Durbacă. Restul consilierilor, de la PSD, UNPR, PNL sau independenți, s-au opus. Cu numai 4 voturi „pentru“, din cele 18 necesare, vânzarea de teren a fost respinsă. Evident, la mijloc este o gâlceavă politică. Se pare că senatorul Durbacă vrea să spargă alianța PSD-UNPR-ALDE la viitoarele alegeri locale, mergând separat, ceea ce nu le convine nici celor de la PSD, nici primarului Marius Stan și UNPR.
Cum au pus de o afacere comună oamenii PC, PNL și PDL
Construcția de pe strada Saturn a fost ridicată de Asociația Lucrativă „Saturn 2005“, constituită de proprietarii celor 9 chioșcuri care se aflau în acea zonă, construite pe trotuar. Printre firme era SC Derec 1 SRL – a familiei Durbacă, SC Truman SRL, a actualului consilier județean Ion Ștefan (pe atunci PC, între timp PD, în prezent PNL), SC Informen SRL Galați – firmă care la un moment dat i-a aparținut șefului Poliției Locale, Mihai Manoliu, pe atunci consilier municipal PNL, și SC Gedac Consult SRL Galați, care îi aparținea cumnatei consilierului municipal PC Eugen Găvan. Din asociere mai făceau parte SC Condur Lux SRL și SC Danias SRL, una dintre aceste firme aparținându-i unei rude a deputatului PNL (ex-PDL) Mircea Toader.