21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialDirectorul Regiei de Apa se premiaza cu 400 de milioane de lei

Directorul Regiei de Apa se premiaza cu 400 de milioane de lei

Dupa ce ca apa care curge la robinetele bacauanilor este de proasta calitate, fiind una dintre cele mai scumpe din tara, iar retelele nu sunt autorizate sanitar, directorul Regiei de Apa va incasa un premiu de 400 de milioane de lei la final de an. Premiul se adauga salariului de circa 30 de milioane de lei pe luna, comparabil cu al unui secretar de stat. La fel ca in fiecare an, directorul Regiei Auto-nome de Gospodarire Comunala (RAGC) Bacau se pregateste sa incaseze circa 400 de milioane de lei ca premiu. Conditia esentiala este sa indeplineasca indicatorii de performanta impusi prin lege. Iar pana acum, de cand ocupa aceasta functie, nu au fost probleme de acest gen. „Nu am nimic de ascuns, totul este conform legii, ne-a declarat Adrian Craiovan. Muncesc pentru salariul pe care-l iau, chiar daca acesta este echivalent cu indemnizatia lunara a unui ministru secretar de stat”. Salariul sau este de 30 de milioane de lei, venit brut lunar, la care se adauga alte sporuri de pana la 50 la suta, conform contractului de management. In plus, dupa aprobarea bilantul contabil anual, daca indeplineste obiectivele si criteriile de performanta impuse, veniturile lui Craiovan se completeaza cu alte 12 salarii brute, ceea ce echivaleaza cu circa 400 de milioane de lei. Iar la un calcul simplu reiese ca, anual, directorul RAGC are un venit brut de un miliard de lei. Bani ce sunt platiti din veniturile proprii ale regiei, adica din ceea ce se incaseaza de la bacauani pentru consumul de apa. O apa murdara si foarte scumpa.

In Bacau, cea mai scumpa apa din tara

Tariful apei reci pe care o furnizeaza RAGC in municipiul Bacau pentru un metru cub, in care intra apa potabila si canalizarea, ajunge acum la aproape 29.000 de lei. La acest pret, Bacaul este pe primele locuri in tara, pentru ca exista orase unde tariful pentru un metru cub este de 26.000 de lei/mc, dar sunt si cazuri in care un metru cub de apa este platit cu doar 13.000 de lei. Iar calitatea nu da RAGC afara din casa.
Reclamatiile consumatorilor inrosesc liniile telefonice ale Directiei de Sanatate Publica (DSP) sau ale Oficiului de Protectie a Consumatorului. Oamenii se plang ca li se infunda filtrele de la centralele termice de apartament si cele de la apometre, ca nu se pot spala, nu pot gati si li se strica masinile de spalat. Insa RAGC a gasit tot timpul explicatii tehnice si, uneori, si-a cerut scuze pentru „disconfortul creat”. Iar apa potabila din Bacau ramane o reala problema.

Fara autorizatie sanitara

„Chimistii din laboratoarele Directiei de Sanatate Publica efectueaza permanent examene bacteriologice si chimice la apa care curge la robinet, spune si Marin Bustuc, director exectiv adjunct al DSP. Cu totii stim ca, mai ales in perioada avariilor, apa nu este buna de baut. De aceea, nici pana in momentul de fata reteaua de apa a orasului nu are autorizatie sanitara de functionare – si aici ma refer inclusiv la statiile de captare Gheraiesti I si II, Hemeiusi si Margineni”. Si asta pentru ca adesea apa furnizata consumatorilor nu corespunde chimic, bacteriologic si fizic STAS-urilor in vigoare. De aceea, specialistii ne recomanda „lichidul vietii” imbuteliat.

Cele mai citite

Visul Î.P.S. Ciolacu – Academia Catavencu

Î.P.S. Marcel Ciolacu… Nu, nu a trecut la cele bisericești. Î.P.S. înseamnă Întâiul Președinte Simigiu. Așadar, Î.P.S. Marcel Ciolacu a avut un vis....

Armata israeliană a lovit din nou fieful Hezbollah din Beirut

Armata israeliană a anunţat sâmbătă după-amiază o nouă lovitură asupra fiefului Hezbollah din Beirut, la o zi după un puternic bombardament asupra cartierului general...

Germania și Franța cer amânarea controalelor biometrice la frontierele UE, invocând riscul de haos pentru călători

Germania și Franța au notificat Comisia Europeană că noul sistem de controale biometrice la frontierele Uniunii Europene nu este pregătit pentru implementare, relatează Financial...
Ultima oră
Pe aceeași temă