0.6 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialDirectorul general al CFR Marfă a demisionat

Directorul general al CFR Marfă a demisionat

Directorul general al companiei CFR Marfă, George Buruiană, a demisionat joi din funcţia pe care a ocupat-o din iunie 2014, a anunţat transportatorul feroviar, informează Mediafax.

CFR Marfă nu precizează motivele demisiei lui Buruiană.

Compania a bugetat pentru acest an venituri de 877,1 milioane lei, în scădere cu 21,5% faţă de nivelul preconizat pentru 2014, şi un profit brut de 3 milioane lei, de aproape opt ori mai mic faţă de câştigul prognozat anul trecut.

Printre principalii clienţi ai companiei de stat se numără companiile Rofersped, Azomureş, Conpet, CEO Oltenia, Holzindustrie Schweighofer, CE Turceni şi Kronospan.

Compania CFR Marfă, controlată de stat prin Ministerul Transporturilor, este cel mai mare transportator feroviar de marfă local, secondat de Grup Feroviar Român.

Premierul Victor Ponta a anunțat, luni, că Ministerul Transporturilor va lansa procedura de selectare a consultantului pentru reluarea procesului de privatizare a companiei CFR Marfă.

Guvernul a încercat în 2013 să privatizeze CFR Marfă, însă procesul nu a fost finalizat. După eşecul privatizării, Guvernul s-a angajat faţă de FMI la o restructurare agresivă a companiei. A fost decisă disponibilizarea a 2.500 de angajaţi, reprezentând circa 30% din numărul total de personal.

Cele mai citite

Sporuri și zile de repaus, dacă lucrezi în weekend

Aceste drepturi sunt obligatorii și includ atât un spor salarial, cât și repaus săptămânal de 48 de ore consecutive Angajații care desfășoară activități în weekend...

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...

Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, a murit la vârsta de 82 de ani

Karolyi şi soţia sa Martha au antrenat multiple medaliate olimpice cu aur şi campioane mondiale în SUA şi România, inclusiv pe Nadia Comăneci şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă