Intr-o sesizare depusa, la finele anului trecut, la Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), mai multi medici reclamau "grave nereguli si abuzuri" in activitatea Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Bucuresti (DSVSA). Potrivit medicilor, ilegalitatile merg de la incompatibilitati pe functii si conflicte de interese pana la favorizarea unor firme. Principalii vinovati de aceasta situatie, in opinia protestatarilor, ar fi directorul institutiei, profesor universitar Constantin Savu, si cativa membri din staff-ul sau.
Incompatibilitati
Primul aflat in ilegalitate la DSVSA ar fi chiar directorul executiv Constantin Savu. In 2005, cand a fost numit la conducerea acestei institutii, Savu a dobandit, automat, si statutul de functionar public. Functia il obliga, potrivit legii, sa-si depuna cartea de munca la DSVSA. Constantin Savu n-a intrat in legalitate nici pana in prezent, cartea sa de munca fiind in continuare la Facultatea de Medicina Veterinara Bucuresti (FMV), unde ocupa postul de sef al Catedrei de igiena, calitate si tehnologie alimentara, inspectia si controlul produselor si alimentelor de origine animala. Prin incalcarea legii, seful DSVSA incaseaza doua salarii grase de bugetar, care au insumat, anul trecut, potrivit propriei declaratii de avere, aproximativ 85.000 lei noi. Constantin Savu nu se afla pentru prima data in aceasta situatie de ilegalitate. In 2002, pe cand era director al Directiei de Politie Sanitar-Veterinara din cadrul ANSVSA, Constantin Savu a refuzat sa-si ridice cartea de munca de la FMV. Motivul a fost unul pecuniar: daca s-ar fi conformat legii, Savu ar fi pierdut calitatea de profesor titular si, implicit, salariul sau s-ar fi redus considerabil. Incalcarile legii au fost tolerate de seful direct, fostul director general al ANSVSA, Gabriel Predoi, si el aflat intr-o situatie similara. Bun prieten cu Savu, Gabriel Predoi era in acelasi timp functionar public-director de institutie si titular al unei catedre la FMV. La vremea respectiva, aceste nereguli au facut obiectul unei anchete a Corpului de Control din Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, care a intocmit un raport si l-a prezentat in plenul Camerei Deputatilor. Savu si Predoi au fost demisi, ultimul imediat dupa izbucnirea scandalului gripei aviare.
Legaturi periculoase
Constantin Savu a mai fost acuzat ca a facut angajari la DSVSA pe criterii clientelare. Printre favorizate este nominalizata stefania Predoi, fiica amicului Gabriel Predoi. Absolventa a Facultatii de Medicina Veterinara in 2006, stefania Predoi s-a angajat direct la DSVSA, in urma unui concurs cu multe semne de intrebare. La nici o luna de la angajarea acesteia ca medic contractant pe o perioada determinata, Constantin Savu a scos la concurs un post de functionar public. Potrivit unor medici din DSVSA, pentru acest post a candidat doar fiica lui Predoi, care l-a si ocupat, cu toate ca nu indeplinea conditiile legale privind vechimea in munca si experienta in domeniu.
Aceiasi medici au denuntat legaturile dubioase ale lui Constantin Savu cu firme care sunt autorizate sanitar-veterinar si controlate chiar de DSVA. Savu foloseste un autoturism de lux Mercedes E-Klass, de culoare argintiu metalizat, cu numarul B-29-PRR, inregistrat pe numele societatii "MGC International" Bucuresti. Firma are ca obiect de activitate "comertul cu ridicata al carnii (carne de pasare, carne de vanat, carne prelucrata) si al produselor din carne", in mod evident tangent cu atributiile sefului DSVSA. In aceeasi situatie se afla si fiul acestuia, Ovidiu Savu. Student al FMV, Savu junior se plimba cu un autoturism VW Bora Basis 1.9 TDI, cu numarul BT-05-WUW, proprietate a firmei "Doly-Com" Botosani, care produce si conserva carne. "Doly-Com" isi desface produsele si in Capitala, unde ar trebui verificate tocmai de DSVSA.
sefa Serviciului Igiena, patroana de macelarie
Incompatibili in functie mai sunt si alti functionari publici ai DSVSA, apropiati ai directorului Savu. Potrivit datelor furnizate de Oficiul National al Registrului Comertului, Madalina Podosu, sefa Serviciului de Igiena si Sanatate Publica Veterinara, este actionar, impreuna cu sotul ei, Ionel Podosu, la nu mai putin de patru firme cu profil de crestere a animalelor si productia si comercializarea carnii ("Natural Maas", "Admaso Trading", "Romes Com" si "Teda Prod", ultimele doua avand activitatea suspendata din anul 2005). "Admaso Trading" Bucuresti are ca punct de lucru o macelarie, situata in Aleea Huedin nr. 3, iar aceasta ar trebui sa fie autorizata si verificata, pe linie de serviciu, chiar de catre propria patroana. Oricum, spun medicii care s-au plans la ANSVSA, inspectorii DSVSA nu au calcat niciodata pe la macelaria sefei Serviciului de Igiena. Pentru a ascunde aceste incompatibilitati flagrante, la finele anului trecut Madalina Podosu a renuntat la partea sa din "Admaso Trading" in favoarea sotului, ramanand insa, in continuare, actionar la "Natural Maas". Ca functionar public, Madalina Podosu nu avea voie sa detina nici un fel de firme, daramite ca firmele in cauza sa aiba un profil de activitate incident cu cel al institutiei la care este angajata. Potrivit legii, incompatibilitatea se extinde si asupra rudelor apropiate, deci si asupra sotului-actionar.
Considerata unul dintre oamenii de incredere ai directorului executiv, Madalina Podosu a avut o ascensiune fulgeratoare in cadrul DSVSA. Potrivit unor surse din ANSVSA, Madalina Podosu a fost angajata in anul 2004 cu contract pe o perioada determinata. Dupa numai un an, patroana de macelarie a ocupat, prin concurs, un post de functionar public, desi nu indeplinea conditia minima de vechime in munca prevazuta de lege. Dupa inca un an, Madalina Podosu a fost numita de directorul DSVSA in functia de sef al Serviciului de Igiena si Sanatate Publica Veterinara, cu incalcarea aceleiasi norme legale privind vechimea.
Conflict de interese
Nu doar Madalina Podosu se ocupa de afaceri din postura de functionar public. Intr-un evident conflict de interese se afla si medicul veterinar Marius Hofman, consilier superior in cadrul DSVSA Bucuresti. Fratele sau, Ioan Anton Hofman, este patronul firmei "Vet General Consulting" SRL, care are ca profil "activitati veterinare, comert cu ridicata de produse alimentare, comert cu amanuntul al carnii si produselor din carne, restaurante, baruri". "Vet General Consulting" are contracte de dezinsectie, dezinfectie si deratizare cu toate lanturile de supermarketuri din Capitala si un punct de lucru chiar in parcarea Metro Cash & Carry Berceni. Din declaratia sa de avere reiese ca Marius Hofman este un functionar public sarac, cu un venit anual de 14.000 lei noi. In documentul postat pe site-ul ANSVSA nu este trecuta nici o proprietate, iar masinile sale declarate sunt vechi si fara valoare. Cu toate acestea, medicul este vazut venind la serviciu la volanul unui jeep de lux Nissan, de culoare neagra, cu numarul CJ-60-ADN, aflat pe numele unei firme de leasing. De asemenea, Marius Hofman locuieste, impreuna cu un frate de-al sau, tot medic veterinar la DSVSA, intr-o vila duplex din comuna Berceni.
Constantin Savu: "Ce incompatibilitate? Nu trebuie sa mai avem copii?"
Directorul DSVSA Bucuresti pretinde ca Mercedesul de lux cu care circula este al sau, dar recunoaste ca masina este trecuta pe numele unei firme. Intrebat depre numele si profilul societatii, Constantin Savu a fost lovit brusc de amnezie. "Este ceva cu construct… nu stiu cu ce se ocupa", a declarat seful DSVSA. Aceeasi amnezie l-a lovit pe director si atunci cand a fost intrebat despre imprejurarile in care a achizitionat masina: "Nu mai stiu sigur cum am ajuns la ei… prin targ sau mica publicitate. Am luat-o de vreo doi ani, dar n-am facut actele. Este trecuta si in declaratia de avere".
Despre limuzina fiului, Constantin Savu zice ca nu stie prea multe. "Fiul meu are un prieten care ii imprumuta din cand in cand o masina de la Botosani, dar nu o foloseste zi de zi. Sincer sa fiu, nu stiu pe numele cui este masina, dar o sa-l intreb pe baiat. Are si el 24 de ani, mai pleaca, vine, are nevoie de o masina!", a spus Savu. Acesta sustine ca nu a auzit niciodata de firma "Doly-Com" Botosani si nici despre produsele sale din carne vandute in Capitala si, implicit, verificate de institutia pe care o conduce. In opinia sa, nu exista nici o situatie de incompatibilitate. Mai mult, Savu pretinde ca legatura fiului cu firma care i-a pus la dispozitie acestuia un autoturism de lux este una profesionala. "Ce incompatibilitate? Nu trebuie sa mai avem copii? Fiul meu este la Medicina Veterinara! El nu trebuie nici macar sa aiba legatura cu profesia asta?", a declarat Constantin Savu.
Despre angajarea la DSVSA a fiicei prietenului sau, stefania Predoi, Constantin Savu pretinde ca totul s-a facut legal. El a sustinut cu tarie ca, atunci cand a fost promovata functionar public, tanara indeplinea toate conditiile legale. Cu toate acestea, directorul DSVSA nu stia ce vechime in munca prevede legislatia pentru ocuparea unui post de consilier.
Constantin Savu nu cunoaste nici daca in DSVSA exista angajati incompatibili cu calitatea de functionar public. Directorul si-a adus totusi aminte ca sefa Serviciului Igiena era actionara in cateva firme cu profil alimentar. "Eu nu stiu prea multe, am avertizat-o pe Madalina Podosu sa intre in legalitate atunci cand am adus-o la DSVSA", a mai spus Constantin Savu.