19.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialDirectorii din Primaria Galati isi tripleaza salariile prin sporuri

Directorii din Primaria Galati isi tripleaza salariile prin sporuri

Presedintele PNG Galati, Adrian Smarandoiu, critica vehement contractul de munca incheiat intre primarul Dumitru Nicolae si sindicatul din primarie, contract aprobat fara cracnire de consilierii municipali PSD, PC, PNL, PD si PRM, la ultima sedinta a consiliului. In primul rand, pentru ca planeaza mari dubii in ceea ce priveste reprezentativitatea sindicatului condus de directorul Silviu Vlasie, seful Directiei de Urbanism a primariei, postura acestuia de director si sef de sindicat reprezentand o incalcarea a legii sindicatelor. Raportul de specialitate pentru proiectul de hotarare are semnatura directoarei economice a primariei, iar asta, spune Smarandoiu, este o alta incalcare a legii, pentru ca un director nu poate aviza sau nu prevederile cuprinse intr-un asemenea contract, decidentii fiind seful suprem al institutiei si liderul de sindicat. Articolul 32 din contractul respectiv prevede introducerea a o sumedenie de sporuri: spor de stres de 15%, spor pentru angajatii care lucreaza in conditii ce le poate ameninta integritatea de 15%, spor pentru sudura de 15% si spor pentru reparatii asfaltice, tot de 15%, desi, evident, salariatii primariei nu executa asemenea lucrari, asta fiind treaba angajatilor societatilor care castiga lucrarile scoase la licitatie de primarie. Da, dar directorii care trebuie sa verifice stadiile unor asemenea lucrari se confrunta cu conditiile grele si, ca urmare, trebuie sa primeasca un astfel de spor.
Un director din Primaria Galati, care are un salariu tarifar de 15 milioane ajunge, prin aplicarea sporurilor, sa isi dubleze sau sa isi tripleze salariul. Primarului Galatiului i se mai spune, de pe vremea cand conducea Sidexul, „omul muncii”. Luand in calcul si acest mic amanunt, putem trage concluzia ca deviza acestei conjuratii dintre primarul Nicolae si directorii sai din primarie este: „Spor la munca”!

Cele mai citite

Lui Nicușor Dan „i se rupe-n cot”… haina, de la cât semnează

Primarul general al Capitalei a mărturisit că a rupt 6 sacouri de la câte documente semnează Funcția de primar general îl pune la cheltuieli neprevăzute...

Monaco a învins-o pe Barcelona! Cine e puștiul minune care a adus victoria

George Ilenikhena, autorul golului de 2-1 în meciul dintre Monaco și Barcelona, a devenit deja un specialist în stabilirea de recorduri. La doar 18 ani,...

Cererea de precomandă în Rusia pentru noul iPhone este cu 15% mai mare față de modelul anterior

Cererea de precomandă în Rusia pentru noul iPhone este cu 15% mai mare decât modelul anterior, a declarat reseller pentru Reuters, chiar dacă acesta...
Ultima oră
Pe aceeași temă