-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialDinamo s-a oprit la 13 victorii

Dinamo s-a oprit la 13 victorii

Dinamo a pierdut in fata celor de la CFR Cluj cu 1-2, iar Mircea Rednic a ratat ocazia de a egala recordul de 14 victorii consecutive al lui Mircea Lucescu. Performanta lui „Il Luce” a fost obtinuta in urma cu 17 ani si va mai ramane in picioare cel putin pana in vara anului viitor.
Motivati de banii promisi de conducere si de dorinta de a fi primii care inving in acest sezon pe Dinamo, clujenii s-au napustit in atac chiar din debutul meciului. „Cainii” nu s-au speriat, avand in spate aproape 3.000 de suporteri si cele 13 victorii de pana acum. Prima ocazie a apartinut ardelenilor. Anca ('20) a reluat cu capul, insa Gaev a avut un reflex excelent, evitand golul. Semnalul de alarma nu a fost luat in serios de elevii lui Rednic. Cosmin Moti a continuat evolutia slaba din meciul cu Besiktas, fiind nesigur in multe momente. In urma unei astfel de faze, Anca a reusit sa-i sufle mingea pe fundul terenului, de unde i-a pasat ideal lui Surdu, care l-a invins din centrul careului pe Gaev.
Raniti in orgoliul propriu, „cainii” au iesit la atac si au egalat rapid. Cu ochii pe jucatorii ofensivi ai lui Dinamo, ardelenii l-au pierdut din vedere pe Radu Stefan, care prin golul marcat a scos cele 100 de milioane de lei, prima de victorie, din buzunarele clujenilor.
Dinamo a fost de nerecunoscut in repriza secunda, „ceferistii” facandu-si de cap in jumatatea de teren a „cainilor”. Jocul cursiv si constructia fazelor ofensive au lipsit in totalitate. Un impediment a fost si iarba mare de pe gazonul stadionului din Gruia. Probabil clujenii nu au tuns-o tocmai pentru a le face viata mai grea „cainilor”.

3.000 de euro pentru victorie

In minutul 67, tribunele au explodat. Surdu a marcat, insa bucuria nu a durat decat doua-trei secunde, pentru ca atacantul ardelean a fost semnalizat eronat in pozitie de ofsaid de catre Traian Marchis. Asediul clujenilor s-a amplificat, dinamovistii reusind cu greu sa iasa din propria jumatate de teren. Scorul de pe tabela nu s-a modificat datorita lui Gaev, care s-a opus in mai multe randuri suturilor periculoase ale ardelenilor. Cei 3.000 de euro promisi de Iuliu Muresan jucatorilor pentru o victorie in fata liderului au intrat pana la urma in buzunarele ardelenilor. Cu doua minute inainte de final, Emanuel Jose il incearca din nou pe ex-sovietic, Gaev respinge in lateral, de unde Surdu marcheaza pentru 2-1. Nebunie in tribune, nebunie pe banca ardelenilor. Dinamo a incercat sa restabileasca egalitatea, insa defensiva gazdelor a fost la post.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă