Dinamo pleaca astazi spre Londra, unde, maine, de la ora 21.45, va disputa ultimul meci din Grupa B a Cupei UEFA, in compania formatiei Tottenham Hotspur.
Imediat dupa tragerea la sorti, Mircea Rednic si-a exprimat dorinta de a se califica in primavara europeana cu Dinamo inaintea meciului cu englezii, ceea ce s-a si intamplat. In acest moment, londonezii conduc grupa cu 9 puncte, iar „cainii” ocupa locul secund cu 7 puncte. Totusi, jocul de pe White Hart Lane nu va fi unul fara miza, desi ambele echipe au asigurate locurile in 16-imi. O victorie a dinamovistilor i-ar face pe alb-rosii sa evite in faza urmatoare o formatie care a ocupat pozitia a treia in grupele Ligii Campionilor.
La fel cum s-a intamplat si in ultimele meciuri din UEFA, Mircea Rednic nu va putea conta pe cativa dintre jucatorii pe care ii folosea de obicei ca titulari. Victoria cu FC National, din prima etapa a returului, i-a facut pe dinamovisti sa-i piarda pe Blay si Niculescu. Golgheterul „cainilor” din Europa nu a jucat la Targu-Jiu, tocmai pentru a se putea reface cat mai repede in vederea meciului cu Tottenham. Chiar si asa, Niculescu are sanse minime sa evolueze maine seara pe White Hart Lane, staff-ul medical si „Puriul” recomandandu-i sa faca deplasarea la Londra doar in calitate de turist. „Eu incerc, dar nu vreau sa mi se agraveze accidentarea. Am o ruptura fibrilara de 7 cm. Riscurile sunt mari si in proportie de 80-90 la suta nu cred ca o sa joc”, a afirmat Clau-gol, care spera intr-o victorie a colegilor sai pentru a putea dansa alaturi de Cristi Borcea.
Ganea ramane la Dinamo
Rednic are parte si de vesti bune. Dupa o discutie intre Cristi Borcea si Ionel Ganea, atacantul s-a hotarat sa ramana la Dinamo si in retur. „A fost la mine la birou, e bucuros, este jucatorul lui Dinamo pentru inca doi ani de zile, nu se pune problema ca Ganea sa plece de la echipa”, a afirmat directorul executiv al „cainilor”.
Partida Tottenham-Dinamo va fi condusa de o brigada austriaca, avandu-l la centru pe Bernhard Brugger. El va fi ajutat la cele doua margini de Norbert Schwab si Christian Struz, in timp ce rezerva va fi Loui Hofmann.