-2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialDinamo, in vizita la fiul lui Pascovici

Dinamo, in vizita la fiul lui Pascovici

Clubul de fotbal Dinamo a continuat ieri campania „Sport pentru viata”, facand o donatie in valoare de 10.000 de euro, ce a constat in aparatura si tehnica medicala, sectiei de Neurochirurgie a Spitalului de Urgenta Bagdasar-Arseni. Antrenorul secund al „cainilor”, Mihai Teja, si fotbalistii Cristi Pulhac, Adrian Ropotan, Cosmin Pascovici, George Blay si Catalin Munteanu au intrat in toate saloanele rezervate copiilor, impartind acestora pungi cu fructe. Cei sase dinamovisti au vizitat si salonul 515 al sectiei de Neurochirurgie, unde este internat fiul lui Cosmin Pascovici. Denis a fost supus mai multor interventii chirurgicale pentru indepartarea unei tunsori de aproximativ 7 cm.
Jucatorii nu si-au putut ascunde intristarea cand au vazut starea in care se aflau copiii internati. „E prima actiune de acest gen la care particip. Am fost foarte trist cand am vazut acei copii cu probleme. Insa m-am simtit bine ca am putut sa-i ajutam. Suntem alaturi de Cosmin si-l vom ajuta sa treaca peste acest necaz”, a precizat Pulhac.
Doctorul Vlad Ciurea, cel care l-a operat pe Denis, s-a aratat incantat de gestul celor de la Dinamo, lansand o invitatie si celorlalte cluburi de fotbal din Romania.

„Cainii” au tinut pacientii afara

Nu putea fi ocolit nici subiectul legat de starea de sanatate a baietelului lui Cosmin Pascovici. „Copilul traieste, a supravietuit, urmeaza sa-i facem un test RMN, acum se afla la sectia de Neurologie. Interventia a fost foarte complicata. Au avut norocul ca un doctor i-a facut tomografie si atunci a inceput lupta contra cronometru. Acum trebuie si Dumnezeu sa il ajute”, a comentat Vlad Ciurea.
Vizita dinamovistilor la spital i-a nemultumit pe unii dintre pacienti, din cauza ca in perioada in care „cainii” au fost in stabiliment internarile si consultatiile au fost oprite.
Pentru a evita patrunderea in clinica a vizitatorilor sau pacientilor, conducerea a decis ca usa de la intrare sa fie pazita de un angajat al companiei de paza cu care unitatea sanitara are contract.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă