0.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialDin infernul legislativ, judecatorii si procurorii nu mai pricep nimic

Din infernul legislativ, judecatorii si procurorii nu mai pricep nimic

Uniunea Juristilor din Romania considera ca in stadiul actual de dezvoltare a legislatiei romanesti de mediu, cand procesul de transpunere a acquis-ului comunitar s-a incheiat, pentru stoparea fenomenului instabilitatii legislative, pentru modernizarea, sporirea efectivitatii si eficientei reglementarilor in materie, se impune sistematizarea ansamblului legislatiei din domeniu prin elaborarea si adoptarea unui Cod al Mediului.
Acesta este punctul 4 din Rezolutia adoptata cu prilejul simpozionului „Eficienta legislatiei pentru protectia mediului in contextul integrarii europene a Romaniei”, eveniment organizat si gazduit de catre Uniunea Juristilor din Romania (UJR). Preocupati de evolutiile actuale ale legislatiei de mediu, magistrati, avocati, consilieri juridici, universitari, reprezentanti ai Guvernului si ai organizatiilor neguvernamentale de mediu au raspuns invitatiei UJR de a dezbate consecintele adoptarii unei noi reglementari-cadru in materie, prin Ordonanta de Urgenta nr. 195 din 22 decembrie 2005, privind protectia mediului. Disecand articol cu articol din ordonanta, juristii au evidentiat greutatile cu care se confrunta judecatorii si avocatii, din cauza repetatelor si stufoaselor modificari de acte normative in domeniul mediului. Dna Rozalia Lazar, judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie, prezenta la dezbatere, se intreba retoric: „Daca mie imi este greu sa ma descurc cu aceasta legislatie, ce sa ii cerem omului de rand?”

Lipsesc judecatorii si procurorii specializati
Presedintele UJR, Gavril Iosif Chiuzbaian, si rectorul Universitatii Ecologice Bucuresti, prof. univ. Mircea Dutu, s-au referit la necesitatea infiintarii instantelor specializate, a formarii, in cadrul instantelor judecatoresti si a parchetelor, a unui corp de magistrati si procurori specializati in Dreptul Mediului. Referindu-se la OUG 195/2005, act normativ elaborat de Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA), criticat pentru ambiguitati si contradictii legislative, UJR a solicitat MMGA sa manifeste o atentie sporita in elaborarea actelor normative subsecvente OUG 195/2005, in sensul conformarii lor cu cerintele comunitare si adaptarii la realitatile romanesti, pentru asigurarea eficientei necesare, si sa extinda practica consultarii specialistilor si a publicului cu ocazia elaborarii proiectelor de reglementare in domeniu.

Legea e meseria juristilor, nu a chimistilor…
Ministrul Sulfina Barbu, insotita de consilieri si cativa directori din minister, a apreciat favorabil initiativa UJR de a contribui la corectarea unor acte legislative de mediu, documente elaborate de catre MMGA sub presiunea scadentei de aderare la Uniunea Europeana, dar si a lipsei personalului specializat din minister.
OUG nr. 195/2005, care a abrogat Legea 137/1995 privind protectia mediului, a generat multe nemultumiri in randul agentilor economici, dar si a magistratilor. Si cum nici o lege nu-i perfecta, doar perfectibila, dna ministru si-a luat notite, dand de inteles ca, pe viitor, recomandarile juristilor profesionisti vor fi luate in seama. Juristii au mai cerut prin rezolutie ca Parlamentul Romaniei, cu ocazia dezbaterii si aprobarii Ordonantei de Urgenta nr. 195/2005, sa tina seama de modificarile absolut necesare prezentate in cadrul simpozionului, pentru conformarea sa deplina cu acquis-ul comunitar de mediu si pentru a corespunde mai bine obiectivelor propuse. Se poate spune ca simpozionul a fost un succes. Vorbind despre importanta unui cod in domeniu, prof. univ. Mircea Dutu, jurist-expert in Dreptul National si International al Mediului, a conchis: „Succesul unui asemenea proiect, asa cum ne demonstreaza si experienta altora, este conditionat deopotriva de existenta vointei politice si priceperea in conceperea si redactarea documentului. Existenta unui Cod al Mediului inteligent structurat, atotcuprinzator, clar si transparent, dotat cu un mecanism suplu de adaptare, eficient in practica, ar frana pornirile inflationiste si ar promova tendintele de stabilitate ale legislatiei”.

Cele mai citite

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă