3.2 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialDin Europa până în Asia cu o maşină fără şofer

Din Europa până în Asia cu o maşină fără şofer

O maşină fără şofer a reuşit să facă, pe parcursul a trei luni, o călătorie de 13.000 de kilometri, din Italia până în China, potrivit CNN. În timpul excursiei, maşina a funcţionat cu ajutorul energiei electrice şi cu intervenţii minore din partea cercetătorilor italieni care au realizat experimentul.  

După mai bine de 90 de zile petrecute pe şoselele din Europa de Est, Rusia, Kazahstan şi deşertul Gobi, vehiculul fără şofer a reuşit să ajungă la destinaţie- Shangai, China, fără nici o problemă majoră. Dimpotrivă, automobilul a atras privirile tuturor oamenilor şi chiar a oprit în Moscova pentru a lua autostopişti.

„Suntem foarte fericiţi. Este o adevărată evoluţie în domeniul automobilelor-robot”, a spus Alberto Broggi, şeful echipei de cercetători. Autoturismul a fost construită de compania italiană Vislab, care a  încorporat în vehicul 12 senzori, inclusiv camere video, dispozitive pentru depistarea dioxidului de carbon, GPS şi un scanner cu laser, care monitoriza drumul şi împrejurările.

Pentru excursia realizată nu a fost folosită nici o hartă, iar maşina mergea patru ore pe zi cu o viteză de aproximativ 60 de kilometri pe oră, timp suficient ca bateria să se reîncarce.

Intervenţia cercetătorilor pe parcursul călătoriei a fost limitată, pentru a nu influenţa rezultatele proiectului. „A trebuit să intervenim manual doar în câteva ocazii, cum ar fi în Moscova, din cauza blocajelor din traffic, sau când treceam vămile”, a spus şeful echipei de cercetători. Pentru a preveni situaţiile periculoase, doi membri a echipei de cercetare au călătorit în maşina fără şofer, care făcea parte dintr-un convoi de patru vehicule.

Amendă pentru un şofer inexistent

Maşina fără şofer a fost pe puctul de a primi şi o amendă în timpul primei sale călătorii. În urma unui experiment realizat în Moscova, maşina a fost condusă într-o zonă pietonală pentru a atrage atenţia poliţiei. În urma manevrelor, un poliţist care s-a apropiat de automobil a rămas suprins când a realizat că nu se afla nimeni la volan.

„Când a realizat că nu avea nici un şofer a început să se uite în jur şi a încercat să înţeleagă ce se petrecea de fapt. Părea foarte intrigat”, au scris cercetătorii pe blogul oficial al călătoriei-experiment.  Şeful echipei a mai spus că a fost foarte dificil să îi explice poliţistului ce se întâmplă, dar într-un final au reuşit să evite prima amendă dată unui vehicul fără şofer.

Alte probleme cu care s-au confruntat oamenii de ştiinţă în timpul excursiei a fost înlocuirea bateriei de 430 de kilograme, trecerea vămilor- care s-a dovedit a fi un proces foarte dificil din cauza birocraţiei şi nopţile friguroase din timpul drumului prin Siberia.

„Nu eram îngrijoraţi că nu vom reuşi să ducem la bun sfârşit proiectul, această excursie a fost doar un prim pas dintr-un proces mai lung. Avem ceva nou plănuit pentru anul 2012”,  a spus Broggi.

Alte proiecte inovatoare

„Călătoria până în China a unei maşini fără şofer arată cum ştiinţa poate să transforme visele oamenilor în realitate şi totodată poate să aducă beneficii economice şi să ajute mediul înconjurător”, a spus Maire Geoghegan-Quinn, şeful departamentului de cercetare, inovaţie şi ştiinţă a Comisiei Europene.

Specialiştii cred că prin succesul acestei călătorii s-a dat startul unei perioade în care tehnologia automobilelor fără şofer va transforma radical industria auto. Mai multe companii, precum General Motors şi Volkswagen, lucrează  în prezent la proiecte pentru realizarea unei  maşini care să nu  aibă nevoie de un şofer pentru a funcţiona.

La începutul lunii octombrie, Google a anunţat că maşina fără şofer pe care au construit-o a călătorit aproximativ 600 de kilometri, un alt succes pe care cercetători îl văd ca pe o dovadă clară că industria automobilelor va fi revoluţionată în viitorul apropiat. 

Maşina pentru siguranţa rutieră

Cercetătorii spun că pentru realizarea maşinii s-au folosit tehnologii ieftine, care pot fi integrate în majoritatea automobilelor fabricate acum. În plus, noua maşină poate fi o soluţie perfectă pentru reducerea numărului de accidente rutiere, în care mor anual peste 1, 2 milioane de oameni, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Consiliul European pentru Cercetare a finanţat acest experiment pentru a încuraja dezvoltarea tehnologiilor necesare pentru îmbunătăţirea siguranţei rutiere, dar şi reducerea nivelului de combustibil folosit de automobile.

 

Cele mai citite

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...
Ultima oră
Pe aceeași temă