1 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialDin 2008, Liga I - doar in nocturna

Din 2008, Liga I – doar in nocturna

UEFA se arata tot mai interesata de problemele care apar in procesul de licentiere in cadrul fiecarei federatii nationale. Astfel, forul european a organizat un workshop pe aceasta tema la care a participat si directorul Departamentului Licente si Afilieri al FRF, Viorel Duru.

Oficialul FRF a luat si el cuvantul, prezentand cele doua cazuri cu probleme de anul trecut: Sportul Studentesc si Jiul Petrosani. Dar Romania nu este singura tara care se confrunta cu dificultati. Federatiile din Austria, Irlanda, Ungaria si Grecia au avut si ele probleme din cauza unor incorectitudini aparute in procesul de licentiere.
In cadrul discutiilor, 39 de federatii si-au anuntat intentia de a impune pentru sezonul 2008-2009 aceleasi conditii pentru obtinerea licentei pentru prima divizie, ca si cele pentru cupele europene, ceea ce este foarte greu de implementat si in Romania. Din anul 2008, comisia de licentieri nu va mai verifica stadionul pentru ca de acest lucru se va ocupa un alt organism, care va inspecta tot ce tine de infrastructura.
Viorel Duru ne-a precizat ca cel mai greu de indeplinit criteriu de catre cluburi va fi cel financiar. Va fi obligatorie asigurarea pentru accidente a jucatorilor. De la anul, pentru a primi dreptul de a juca in prima liga fiecare club va trebui sa beneficieze de un stadion cu nocturna, cu o treime din locuri acoperite si cu retea de supraveghere video. "In acest moment, in Parlament se dezbate un proiect de revizuire a Legii 11/2006 cu privire la prevenirea si combaterea violentei in sport. In legea revizuita se va preciza clar faptul ca in decurs de sase luni toate arenele sa beneficieze de supraveghere video", a mentionat Viorel Duru.
Din cauza celor doua echipe, Sportul Studentesc si Jiul Petrosani, FRF a pierdut certificatul de calitate ISO 9000, iar ajutorul financiar primit de la UEFA a fost redus cu 20 de procente. Certificatul se acorda in urma unui audit realizat de catre compania elvetiana Société Générale de Surveillance (SGS). Pentru ca o federatie sa primeasca acest certificat trebuie sa indeplineasca un set de 40 de cerinte.

» In acest moment, jumatate din stadioanele din prima liga nu sunt dotate cu instalatie de nocturna. Este vorba de arenele echipelor CFR Cluj, Gloria Bistrita, Otelul Galati, FC Vaslui, Unirea Urziceni, Pandurii Tg. Jiu, UTA Arad, FC Arges si Jiul Petrosani.

Cele mai citite

O nouă manifestație de protest în Georgia. Se cere anularea scrutinului parlamentar

Mii de manifestanţi au denunţat din nou la Tbilisi, marţi seara, victoria controversată a partidului aflat la putere în alegerile legislative din octombrie în...

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...

O nouă manifestație de protest în Georgia. Se cere anularea scrutinului parlamentar

Mii de manifestanţi au denunţat din nou la Tbilisi, marţi seara, victoria controversată a partidului aflat la putere în alegerile legislative din octombrie în...
Ultima oră
Pe aceeași temă