2.8 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialDIICOT a început urmărirea penală în urma acuzațiilor privind copii care muncesc...

DIICOT a început urmărirea penală în urma acuzațiilor privind copii care muncesc 13 ore pe zi, la Carei

Procurorii DIICOT au început urmărirea penală in rem (pentru faptă) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori, în legătură cu aspectele semnalate în reportajul ziarului britanic ‘The Sun’, care prezintă situația unei familii din orașul Carei, informează miercuri Agerpres.

Familia din Carei este suspectată că și-ar pune copiii la muncă până la 13 ore pe zi la asamblarea unor jucării din ouă Kinder.

Procurorii au început miercuri urmărirea penală pentru trafic de minori, după ce marți au fost demarate verificări în acest caz. Dosarul se află în lucru la DIICOT — Biroul Teritorial Satu Mare.

În reportajul respectiv apare o familie de români formată din mama, tatăl, fiul în vârstă de 11 ani și fiica de 6 ani, care asamblează ouă de jucărie Kinder. Jurnaliștii britanici vorbesc de „sclavii minori” din România, care ar fi plătiți cu 20 de lei pentru 1.000 de ouă cu surprize. Jucăriile sunt trimise la o fabrică din Carei, după care ajung în Ungaria, unde sunt învelite în ciocolată.

Șeful Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare, Mariana Dragoș, a declarat marți că nu se pune problema exploatării prin muncă a copiilor din Carei prezentați în ziarul ‘The Sun’, ba dimpotrivă, aceștia frecventează școala și nu au absențe.

„În urma verificărilor preliminare la fața locului, nu se confirmă cele relatate de presa internațională, de ziarul ‘The Sun’. Chiar nu se pune problema unei exploatări prin muncă a copiilor, din contră. Din declarațiile mamei reiese că s-au prezentat un jurnalist însoțit de un traducător ca fiind angajați ai firmelor care fac acele jucării și doresc să promoveze aceste jucării în rândul copiilor. Ei au fost cei care au realizat acele poze sub îndrumarea jurnalistului. De asemenea, noi am verificat și dacă acești copii frecventează școala. Acești copii nu au absențe, merg la școală, chiar când ne-am deplasat la fața locului erau la școală. Deci, chiar nu se pune problema de a munci 13 ore și de a fi puși de familie. Mama, într-adevăr, este o tânără pensionată pe caz de boală, care, în timpul liber, când copii sunt la școală, confecționează aceste jucării”, a declarat Mariana Dragoș.

Ea a spus că DGASPC trebuie să ofere familiei consiliere, deoarece a suferit un „abuz emoțional”, imaginea copiilor fiind folosită în presa internațională.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

S-a aflat cauza decesului lui Silviu Prigoană

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în urma unui infarct – este concluzia medicilor legiști. Procurorul va închide dosarul după ce va analiza...

Este oficial: Republica Moldova are ca obiectiv strategic integrarea în Uniunea Europeană

Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic pentru Chișinău,...

Marcel Ciolacu îi cere demisia lui Ioan Chirteș, președintele Comisiei pentru controlul SRI

Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă