1.5 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSpecialDigul Sulina-Sf. Gheorghe nu va fi rupt

Digul Sulina-Sf. Gheorghe nu va fi rupt

Luni dimineata, zeci de sateni din comunele tulcene Smardan, I.C. Bratianu si Grindu s-au adunat in fata primariilor. Ei au cerut explicatii de la primari in privinta intentiei autoritatilor din judetele Braila si Galati de a sparge digurile de aparare impotriva inundatiilor din apropierea acestor sate pentru a fi evitate inundatiile in localitatile brailene si galatene. Primarii din cele trei localitati, dupa ce au discutat cu prefectul judetului Tulcea, Lefter Chirica, i-au linistit pe sateni, spunandu-le ca nu vor fi inundate incintele agricole din zonele Macin-Smardan si Grindu-Vacareni, asa cum cer autoritatile din judetele vecine. Prefectul Lefter sustine ca nu s-a luat vreo masura in acest sens la Guvern, ci este vorba doar de o propunere a colegilor sai din judetele Braila si Galati.
In satul Smardan, apa fluviului ameninta tot mai multe gospodarii. 25 de case din acest sat au fost deja inundate, iar localnicii au fost evacuati, in timp ce alte 130 de familii sunt pregatite pentru a fi evacuate. Acelasi lucru se intampla si in suburbia Tudor Vladimirescu a municipiului Tulcea, unde 150 de gospodarii au fost inundate, iar in 20 de case a patruns apa. Luni la pranz in aceasta localitate apa atingea pe principala ulita aproape o jumatate de metru, desi digul de aparare nu a fost rupt. Inundatiile s-au produs insa din cauza infiltratiilor, cum s-a intamplat si in satele comunei Ceatalchioi, unde 12 case erau inundate, iar 40 de gospodarii erau cucerite de apa provenita din infiltratii.
In orasul Sulina nu este deocamdata nici un pericol de inundatii. Concluzia apartine unei comisii de specialisti de la Ministerul Mediului, care a facut o descindere pe digul Sulina-Sf. Gheorghe si in cele doua localitati. Constantin Lefter, directorul sectorului de Gospodarire a Apelor Tulcea, a declarat ca sistemul hidrotehnic Rosu-Puiu functioneaza bine, iar digurile de aparare din orasul Sulina nu sunt in pericol sa fie rupte de apa intrucat pana la coronamentul acestora mai exista intre 20 si 30 de centimetri. Ca atare s-a luat decizia sa nu mai fie rupt digul Sulina-Sf. Gheorghe.

Cele mai citite

François Bayrou, premierul Franței: Elon Musk reprezintă o „nouă dezordine mondială”

Premierul francez, François Bayrou, a declarat că Franța trebuie să rămână fermă în fața unor figuri precum miliardarul Elon Musk, care reprezintă o „nouă...

Alertă maximă la Washington: Circa 48 km de gard temporar înalt, 25.000 de ofițeri și sute de puncte de control de securitate

Învestirea lui Trump aduce o mobilizare maximă a forțelor de securitate americane Cu 30 mile (48 km) de gard temporar negru înalt, 25.000 de ofițeri...

Ucraina a trecut la întreruperi de urgență a energiei electrice în șase regiuni, în urma unui atac masiv cu rachete

Forțele aeriene ucrainene au emis avertismente legate de mai multe grupuri de rachete lansate de Rusia, însoțite de o alertă de raid aerian Operatorul rețelei...
Ultima oră
Pe aceeași temă