Dieta mediteraneană poate întârzia apariția deficiențelor de cunoaștere la bătrânețe, arată un nou studiu prezentat de Mashable.com. Alimentele care stau la baza acestei diete cresc rezistența creierului la boli cerebrale precum demența.
Dieta mediteraneană se bazează pe legume și fructe și limitează cantitatea de carne și lactate. Suplimentată cu nuci sau ulei de măsline, dieta asigură o mai bună funcționare a creierului pe termen lung.
Studiul citat a fost efectuat pe un eșantion de 445 de persoane, cu vârsta medie de 67 de ani. Timp de patru ani, 300 dintre aceștia au ținut o dietă mediteraneană, iar 145 au urmat o dietă săracă în grăsimi. Rezultatele au arătat o îmbunătățire a funcțiilor de cunoaștere ale creierului în cazul celor care au urmat dieta mediteraneană. La cei care au consumat alimente cu conținut redus de grăsimi, calitatea acestor funcții a scăzut.
Dintre cei 300 de adepți ai dietei mediteraneene, 155 au inclus în dieta lor un litru de ulei de măsline pe săptămână. Ceilalți 147 au adăugat 30 de grame pe zi dintr-un amestec de nuci, alune și migdale.
Cercetătorii au descoperit că persoanele din grupul care a urmat dieta mediteraneană pe bază de nuci și-au îmbunătățit abilitățile de memorare. Pentru cei care au suplimentat dieta cu ulei de măsline extra virgin s-a observat o ameliorare a memoriei de lucru, raționamentului și atenției.
Cercetătorii spun că, în lipsa unor tratamente pentru demență și alte afecțiuni asociate cu funcțiile de cunoaștere ale creierului, strategiile de întârziere a unor astfel de deficiențe sunt cu adevărat necesare.