Istoria cu majorarea salariilor cadrelor didactice este un tipic joc politic. Sa recapitulam. In urma unor tensionate negocieri cu sindicatele, Guvernul adoptase, printr-o ordonanta, la inceputul anului, un plan de majorare a salariilor din invatamant in doua etape (cate 6%), pe parcursul anului 2008. La momentul respectiv, nivelul majorarii parea sa multumeasca pe toata lumea.
Intre timp, acelasi Guvern a adoptat o serie de acte prin care cresteau mult mai substantial veniturile altor categorii de cetateni (indeosebi cele ale pensionarilor), dar a si facut cu larghete o serie de cheltuieli dubioase (incluzand aici venituri scandaloase pentru managerii unor agentii de stat). Sondajele aratau ca, in perspectiva alegerilor din noiembrie, PNL era pe cale sa-si adjudece, de pe urma unor asemenea acte, un important capital de simpatie.
Pe de alta parte, o buna parte din bugetul substantial pentru 2008 al invatamantului (destinata indeobste investitiilor) a ramas necheltuita, putand fi utilizata de acelasi Guvern in scopul dobandirii altor beneficii electorale.
Pentru a contracara beneficiile electorale ale PNL, deputatii PSD si PD-L din Comisia pentru invatamant au adoptat, la sfarsitul lui iunie, un amendament simplu si cuprinzator la OG 15: in loc de 6%, a doua treapta de majorare este de 45% (ca resurse bugetare se indicau banii pentru investitii). Era, pe de o parte, evident ca majorarea salariilor profesorilor va fi bine primita de catre public ("dascalii", asa cum ii place sa-i alinte dna Ecaterina Andronescu, fiind o categorie profesionala care se bucura de stima).
Pe de o parte, era la fel de evident ca Guvernul nu va putea accepta o majorare salariala de acest ordin, pentru ca ea ar fi generat automat revendicari similare din partea altor bugetari (lucru care, de altfel, s-a si intamplat), deci va fi nevoit sa se situeze pe o pozitie antipatica marelui public.
Guvernul si ceilalti lideri PNL au subestimat efectul acestei miscari, bazandu-se pe amanarea pana dupa alegeri a discutarii in plen a ordonantei amendate. Numai ca o conjunctura speciala a facut ca in sedinta din 29 septembrie, in absenta (coincidenta curioasa) lui Bogdan Olteanu, presedintele de sedinta Eugen Nicolicea (PSD) sa "impinga" legea cu pricina in fruntea listei. Votul s-a facut prin apel nominal, iar deputatii PNL, in absenta liderului de grup Crin Antonescu (alta absenta curioasa), au votat "pentru" (spre propria – ulterioara – stupefactie), legea fiind adoptata in unanimitate.
In harmalaia care a urmat (si se afla in plina desfasurare) am inregistrat pseudoargumente de toate categoriile, emise din ambele tabere. Ignorarea argumentelor partii adverse este dominanta prezentei pseudopolemicii. E normal sa se intample asa, atat timp cat obiectivul nu este gasirea unei solutii rezonabile, ci producerea de prejudicii de imagine partii adverse.
Pe de o parte, tabara PD-L – PSD (cu mai noul aliat PRM) vorbeste peste tot despre importanta strategica a invatamantului, despre nedreptatile istorice la care au fost supusi profesorii. Despre faptul ca, daca tot s-au laudat guvernantii ca "economia dùduie", inseamna ca exista bani pentru salarii. Se uita de ordinul de marime – o crestere de 9% nu poate sustine majorari de 50%. Invoca separatia puterilor in stat – Parlamentul a legiferat, Guvernul nu are decat sa execute, dar presedintele Basescu o ignora cu desavarsire cand se pune garant pentru majorarile salariale ce le va face un viitor guvern.
De cealalta parte, PNL invoca responsabilitatea fata de consecintele viitoare (tehnic, au dreptate, o majorare atat de spectaculoasa a salariilor catorva milioane de bugetari nu poate sa nu aiba consecinte inflationiste), refuzand sa explice coerent decizia de a vota pentru adoptarea legii. Atrag atentia ca ne aflam in plina criza economica, lucru pe care nu pareau sa-l observe in urma cu o luna. Colac peste pupaza, premierul Tariceanu incearca sa-i demonizeze pe profesori, afirmand ca primesc zeci de sporuri si muncesc 14 ore pe saptamana – ceea ce ar putea fi doar o gandire simplista, dar din partea unuia ce-si asuma identitatea de fost cadru universitar e curata magarie.
Adevarul trist este ca, in plina campanie electorala, metodele populiste de cucerire a electoratului sunt la fel de prezente in tot spectrul politic. Iar consecintele le trage populatia.
P.S. Pentru a nu fi acuzat de subiectivism, precizez ca sotia mea este profesor universitar, iar eu predau, in regim de colaborare, in invatamantul superior de stat; majorarea hotarata de deputati ar ameliora bugetul lunar al familiei mele cu cateva mii de lei. In iuresul general, a ramas uitata si majorarea de 6%, promisa pentru 1 octombrie.
