„… la Rahova, ambianța-i f.f. selectă, miniștri de miniștri – Pantiș, Fenechiu, Năstase… Ce zici, s-or băga la un pocheraș cu ce le-a mai lăsat DNA-ul? Cum? N-au timp, că scriu toți cărți? Doamne, ce a ajuns țara asta!“
„Ce-i măi, Dane, de ce ești așa de agitat? Ce? Serios? L-au trimis la mititica pe V.! … Cât? Zece ani? Marfă! Scăpăm de barosan măcar trei ani, că-l elibereză ei mai repede, din păcate, că cică are peste 60 de ani. Ce? Chiar mai repede de trei ani, dacă scrie o carte? Mda, asta e o problemă… A, tu speri că e mai nașpa să plagiezi acolo? Nu te baza, există acum tehnici cool, prin GPS sau așa ceva, care merg și în lagăr… Ce știi tu! Eu mă pricep în chestie… Cum? Te temi că de acolo, de la răcoare, va încerca, ca și până acum, să mă încalece? Ce limbaj urât! Mai întâi că nu m-a încălecat niciodată. Nu știu cum tu, care zici că-mi ești prieten, poți vorbi de parcă ai fi pe B1. Prostia asta cu încălecatul s-ar fi putut spune dacă eu aveam o părere și el o alta, dar uite că ne-am potrivit în toate marile chestiuni de stat și de guvern, ca prin telepatie, așa să știi tu. În al doilea rând, sper că ești de acord că un pisicuț ca mine nu poate fi încălecat. Să-ți explic și de ce? Of, nu știu ce fel de miniștri mi-am luat, că tot timpul trebuie să le explic ceva! În plus de asta (sic), mă mir de tine că nu ai proprietatea cuvintelor, că doar cică ești avocat. Ce? Zici că ești chiar mai bun decât Mateuț? De ce? A, tu n-ai pierdut ca și (sic) avocat toate procesele! Măi, Dane, nu te grozăvi, ești tânăr, mai ai timp. Oricum, hai să fim pragmatici: moșul – mersi bine la Rahova, ambianța-i f.f. selectă, miniștri de miniștri – Pantiș, Fenechiu, Năstase… Ce zici, s-or băga la un pocheraș cu ce le-a mai lăsat DNA-ul? Cum? N-au timp, că scriu toți cărți? Doamne, ce a ajuns țara asta! Oricum, năbădăiosul ăla al lui, Badea, n-o să mă mai amenințe, sper io, că mă dă cu capul de birou… Apropo, am apucat să-ți zic? Știi că am capitonat biroul după asta… că nu se știe niciodată!
Citește continuarea textului în Revista 22.