Doi paşi înainte şi doi înapoi. Aşa s-ar putea descrie prestaţia României în Uniunea Europeană, în primii 4 ani de la integrare. Rezultatul acestei experienţe este rezumat de şeful reprezentanţei Comisiei Europene în România, Nicolae Idu, prin următoarea remarcă: “La nivel de reuşite, cea mai importantă este chiar aderarea la Uniunea Europeană”. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru romanialibera.ro, Nicolae Idu spune că dacă în primii doi ani de la aderare România a profitat din plin de statul de ţară membră, în perioada care a urmat s-au adunat dezamăgirile. În viziunea lui Idu există o scuză: criza economică. Acest fenomen poate explica, în parte, rata foarte slabă de atragere a fondurilor europene, însă nu şi eşecul în reformarea Justiţiei, după cum sugerează şeful reprezentanţiei Comisiei Europene.
Din tonul echilibrat al lui Nicolae Idu nu reiese prognoza sumbră în ceea ce priveşte încercarea României de a adera la spaţiul Schengen. “România este pregătită din punct de vedere tehnic”, indică Idu, însă atrage atenţia că acest detaliu nu poate fi dezlipit de cel politic, adică de atitudinea altor state membre. Iar pentru ca cetăţenii României să înţeleagă toate aceste aspecte – insistă Nicolae Idu – trebuie să descifreze legislaţia europeană. Instituţia care le stă la dispoziţie pentru acest lucru este tocmai reprezentanţa Comisiei Europene în România.
– Pentru început, să trecem în revistă, la 4 ani de la aderarea României în Uniunea Europeană, cele mai importante reuşite ale autorităţilor române în acest nou context.
– N.I. : Cea mai importantă reuşită este chiar aderarea proriu-zisă la Uniunea Europeană, un moment esenţial în evoluţia României de după 1990, care a constituit şi obiectivul în jurul cărora s-au concentrat toate eforturile legate de crearea unei societăţi democratice, a unei economii de piaţă, tot ceea ce au însemnat reformele structurale. Trecem de momentul aderării şi putem cu siguranţă să spunem că primii doi ani au constituit o reuşită în planul bunăstării. S-a manifestat o creştere economică semnificativă. Sigur, sustenabilitatea acestui proces este o altă discuţie, dar trebuie să acceptăm ideea că rata înaltă de creştere economică, manifestată cu deosebire după aderare, a avut ca suport acest nou statut al României, care a permis creşterea interesului investitorilor străini către piaţa românească şi creşterea exporturilor româneşti către statele Uniunii.
“În 2007 şi 2008, România a profitat din plin de integrarea în UE”
În această perioadă, 70 la sută din relaţiile comerciale ale României s-au derulat cu Uniunea Europeană. Apoi, numărul important de români care au mers să lucreze în străinătate, cu deosebire în state din Uniunea Europeană, a reprezentat un fenomen cu efecte pozitive asupra economiei româneşti. În sensul că banii trimişi în ţară de lucrătorii români au atins un cuantum care în 2008 putea fi comparat cu investiţiile străine. Aşadar, în primii doi ani de la integrare, când nu s-au manifestat efectele crizei economice, România a profitat din plin de acest nou statut. Apoi, în planul politicii externe, România devenită stat membru a jucat un rol important în ceea ce priveşte relaţiile Uniunii cu statele din vecinătatea apropiată. Mă refer aici la rolul pe care România îl joacă în aspiraţiile Republicii Moldova de a deveni un stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. De asemenea, România are un rol semnificativ pentru aceleaşi aspiraţii ale statelor din Balcanii de Vest. În plus, România sprijină procesul de pregătire a Turciei pentru a adera, la momentul potrivit, la UE. Nu-i mai puţin important că, la nivelul Uniunii, România alături de Austria au fost iniţiatorii Strategiei Europene a Mării Negre, zonă care pe termen mediu poate deveni cea mai dinamică, sub raport economic, din Uniunea Europeană.
– Putem să vorbim şi despre nereuşite sau să preferăm o expresie mai blândă şi să ne referim la domeniile în care se putea face mai mult?
– N.I.: Sigur că dacă ar fi să iniţiem o astfel de discuţie ar trebui să o legăm de capacitatea de absorbţie a a fondurilor europene. După aderare, există o dezamăgire accentuată pe acest subiect. Mai ales că, în ultimii doi ani, criza economică a subliniat cât de important este să fii pregătit să atragi aceste fonduri.
“România a încasat doar 1,5 la sută din fondurile europene disponibile”
Aici este o discuţie întreagă şi mie îmi place să nu simplific problemele şi să spun că România nu are capacitate din cauza x sau y. E drept totuşi că plăţile care s-au făcut până acum reprezintă cam 1,5 la sută din totalul pus la dispoziţie României, contractele reprezentând un procent mult mai mare. În primii doi ani de la aderare a fost perioada în care s-au pregătit instituţiile, proiectele, strategiile şi au fost transmise Comisiei Europene pentru opinii şi avizare.
“Este nevoie de o creştere spectaculoasă”
Era însă cazul ca în anii 3 şi 4 să crească într-un mod semnificativ această rată de absorbţie, dar iată că în aceşti ani România s-a confruntat şi ea cu efectele crizei economice, care şi-au pus amprenta asupra capacităţii de absorbţie. Să fie foarte clar, aceasta este o cauză foarte importantă. Sigur că sunt şi alţi factori. Eu aş spune că, în general, capacitatea redusă de absorbţie a fondurilor europene după aderare reflectă un stadiu general de dezvoltare a capacităţii instituţionale şi arată modul în care înţelegem noi spiritul antreprenorial şi felul în care s-a dezvoltat sistemul bancar. Aşadar, este o situaţie complexă cu care nu s-a confruntat doar România. Şi alte noi state membre, la vremea lor, s-au confruntat cu situaţii de acest tip în primii 2-3 ani de la aderare. Asta nu înseamnă că nu trebuie făcute eforturi susţinute pentru a redresa această situaţie şi cred că autorităţile centrale, în colaborare cu experţii europeni vor reuşi să pună la punct mecanisme de creştere spectaculoasă. Avem nevoie de o astfel de creştere pentru că ne aflăm la jumătatea intervalului 2007 – 2013 şi ar trebui ca din acest moment să crească absorbţia fondurilor.
“Altă dezamăgire: situaţia din Justiţie”
Apoi, aş spune că un alt factor care creează dezamăgire este legat de modul în care a evoluat reforma în Justiţie şi a luptei împotriva corupţiei. Mecanismul de Cooperare şi Verificare, proiectat iniţial pentru a funcţiona doar trei ani, îşi extinde activitatea în anul al patrulea şi este foarte posibil să fie extins în continuare, până în momentul în care România va îndeplini toate elementele pe care şi le-a asumat la aderare.
“Schengen: România este pregătită din punct de vedere tehnic”
– Să trecem la subiectul Schengen. Credeţi că România este gata să adere în primăvara anului 2011?
– N.I.: Termenul era martie 2011. Urmează ca la nivelul Comisiei Europene să se încheie o evaluare care a început în toamna 2010 şi care să adopte o recomandare către Consiliul European şi Parlamentul European, urmând apoi ca la nivelul Consiliului să se ia o decizie politică, care cere un vot în unanimitate. Rămâne să aşteptăm această evaluare. În ceea ce priveşte componenta tehnică a pregătirii, se pare că România a pus la punct mecanisme care să o facă să onoreze acest statut. Vreau să menţionez că la începutul lunii februarie vom avea o vizită a comisarului european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstroem.
– Dar până la urmă putea România să facă mai mult pe acest palier Schengen? Pentru că au fost destule voci din interiorul Uniunii Europene care au spus că aderarea la Schengen nu ţine doar de îndeplinirea unor condiţii tehnice – aşa cum spun autorităţile române – ci şi de situaţia din Justiţie, de pildă.
– N.I.: Prevederile legale se referă la măsuri de natură tehnică. Dar e greu să faci o disctincţie dintre componenta tehnică şi cea politică pentru că ele se îmbină. Dacă o luăm strict legal, contează pregătirea tehnică pentru a face faţă obligaţiilor ca membru al spaţiului Schengen. Vom vedea însă care vor fi poziţiile statelor membre în Consiliu.
“Franţa nu a încălcat legislaţia europeană când a repatriat rromii”
– Trecem la un subiect discutat şi disputat în presă în ultima vreme: care este limita până la care Comisia Europeană se poate implica în momentul în care între două state există neînţelegeri? Să luăm exemplul diferendului dintre România şi Franţa pe subiectul repatrierii rromilor.
– N.I.: Între statele membre există un dialog permanent la nivel politic şi tehnic. Rolul CE este acela de a monitoriza şi supraveghea respectarea prevederilor legislaţiei europene de către statele membre. CE nu se interpune din această perspectivă în relaţia dintre două state, deci nu s-a interpus nici în relaţia dintre România şi Franţa în subiectul pe care l-aţi invocat.
– Totuşi, a încălcat Franţa legislaţia europeană? A fost o declaraţie a comisarului Viviane Reding care indica faptul că aşa s-a întâmplat.
– N.I.: Haideţi să clarificăm acest aspect. Informaţiile care au fost făcute publice la un moment dat au determinat o declaraţie a comisarului pentru Drepturi Fundamentale şi Justiţie, doamna Reding, unul dintre vicepreşedinţii CE, care a subliniat că atunci când Comisia Europeană va putea să studieze toate informaţiile legate de acest fenomen şi va ajunge la concluzia că un stat membru a încălcat legislaţia europeană, va lansa procedura de infringement. Această procedură nu a fost lansată, dar monitorizarea continuă. Până în acest moment, Franţa nu a încălcat legislaţia europeană.
– Chiar dacă acţiunile Franţei aduceau foarte mult cu acest lucru, prin acele repatrieri ale unor cetăţeni europeni?
– N.I.: Evident că sunt cetăţeni europeni, important este să vedem la ce component de natură legislativă naţională, care se conformează cu legislaţia europeană, fac referire autorităţile franceze atunci când procedează de asemenea manieră. Subiectul nu este încă tranşat.
“Vrem să arătăm importanţa legislaţiei europene”
– La final, v-aş ruga să explicaţi ce să înţeleagă un cetăţean -nici foarte informat, nici dezinformat – despre rolul reprezentanţei Comisiei Europene în România?
– N.I.: Reprezentanţa Comisiei are mai multe atribuţii, cea mai importantă fiind rolul activ în informarea europeană, proces pe care îl derulează în parteneriat cu autorităţile naţionale şi locale, cu mass-media şi societatea civilă. Asta pentru că noi nu avem resurse la nivelul CE să derulăm programe largi de comunicare. Sigur, reprezentanţele Comisiei Europene folosesc instrumente care nu sunt întotdeauna accesibile tuturor. De exemplu, internetul. De aceea noi edităm lunar un newsletter pe care îl distribuim direct în teritoriu şi în care încercăm să evităm pe măsura posibiliului abordările care se găsesc uneori la nivelul presei. Încercăm să facem o analiză la nivel de proiect şi să explicăm direcţiile în care evoluează Uniunea Europeană. Noi mai vrem să aratăm importanţa legislaţiei europene, care în multe domenii este prevalentă în raport cu cea naţională. Dar nu putem avea pretenţia că acoperim toată cererea de informare şi tot teritoriul României în mod egal.
– Dar în măsura în care puteţi să faceţi acest lucru, cum apreciaţi răspunsul din partea populaţiei?
– N.I.: Este pozitiv, per ansamblu. Uneori chiar suntem abordaţi de cetăţeni copleşiţi de eforturile pe care le fac pentru a-şi obţine drepturile la nivelul autorităţilor naţionale. Sunt cetăţeni care vor să-şi recupereze unele proprietăţi şi se adresează direct Comisiei Europene. Însă aici este vorba de un rol pe care trebuie să-l joace în primul rând autorităţile naţionale. Abia în ultimă fază, cei care nu şi-au obţinut aceste drepturi se pot adresa instituţiilor europene. Probabil mulţi s-au aşteptat ca reprezentanţa Comisiei Europene să aibă aceeaşi vizibilitate şi resurse pe care le-a avut delegaţia CE până la momentul aderării. Lucrurile s-au schimbat, este o diferenţă esenţială şi de atribuţii, dar încercăm ca împreună cu cei care ne sunt parteneri să desfăşurăm un proces de comunicare în avantajul cetăţeanului.
Ce este reprezentanţa Comisiei Europene?
Reprezentanţa Comisiei Europene are un rol similar cu cel al unei ambasade, iar şeful reprezentanţei acţionează ca un purtător de cuvânt al CE. Acestuia îi revine responsabilitatea de a explica politicile şi problematica Uniunii Europene în ţara în care activează.
Nicolae Idu este şef al reprezentanţei CE în România din decembrie 2007, înlocuindu-l atunci pe italianul Donato Chiarini.
Anterior, în perioada noiembrie 1999 – decembrie 2007, domnul Idu a ocupat funcţia de director general al Institutului European din România (IER), instituţie publică structurată pe trei axe principale: cercetare, formare în afaceri europene şi traducerea legislaţiei comunitare.
