15.2 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialDezastru nuclear: Accidentul de la Fukushima ridicat de la nivelul 4 la...

Dezastru nuclear: Accidentul de la Fukushima ridicat de la nivelul 4 la 5. Un cablu electric a fost conectat la reactorul doi. Există posibilitatea alimentării cu energie electrică.

UPDATE 12.00 -Agenţia pentru Securitate Nucleară japoneză a ridicat vineri, de la 4 la 5, nivelul accidentului nuclear de la Fukushima, pe scara evenimentelor nucleare şi radiologice (INES), care are şapte trepte, relatează AFP.

Importanţa unei probleme care intervine la o centrală nucleară este evaluată prin intermediul acestei scări, nivelul 0 fiind corespunzător absenţei unei anomalii, iar nivelul 7, cel mai important, unui accident major, cum a fost cel de la Cernobîl (Ucraina) în 1986.

Ridicarea nivelului de către Agenţia niponă plasează accidentul de la Fukushima la acelaşi nivel cu cel de la Three Mile Island (Statele Unite), din 1979.

Autoritatea franceză pentru securitate nucleară a apreciat la rândul său că accidentul de la Fukushima corespunde nivelului 6 de gravitate.

UPDATE 10.40 – Autorităţile japoneze au reluat vineri, la prânz, operaţiunile destinate răcirii combustibilului din reactorul 3 al centralei de la Fukushima, cu ajutorul unor cisterne echipate cu tunuri de apă.

Cel puţin şapte vehicule ale Forţelor de Autoapărare, numele oficial al armatei japoneze, vor acţiona pentru a vărsa zeci de tone de apă, cu scopul de a împiedica barele de combustibil să intre în fisiune şi un accident nuclear major.

„Camioanele Forţelor de Autoapărare au început să stropească reactorul 3”, a confirmat un oficial din cadrul Ministerului Apărării.

ora 00.00 – Inginerii de la centrala nucleară Fukushima au reuşit să conecteze un cablu electric la reactorul numărul doi al centralei Fukushima, potrivit BBC News.

Restaurea curentului electric le-ar oferi inginerilor posibilitatea de a porni pompele care trimit lichidul de răcire, în reactor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al companiei Tepco, deţinătoarea centralei Fukushima, citat de AFP,  „dacă lucrările de restaurare vor fi finalizate, vor putea fi activate pompele electrice şi  vom putea turna apă în reactoare şi în bazinele care găzduiesc barele de combustibil nuclear.”

Centrala va fi alimentată cu energie electrică după ce muncitorii vor termina de stropit reactorul cu apă de mare. Elicoptere şi tunuri cu apă sunt folosite pentru a menţine temperatura barelor de combustibil scăzută. 

Situaţia la centrala nucleară Fukushima  este „relativ stabilă” potrivit unui expert de la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).

 

 

Cele mai citite

Autorizațiile de construire pentru clădiri rezidențiale din București, în scădere drastică

Numărul autorizațiilor de construire emise în București pentru clădiri rezidențiale a scăzut cu aproape jumătate în ultimii trei ani, iar suprafața utilă totală autorizată...

Ciucă sugerează că Simion l-ar putea învinge pe Ciolacu în turul al doilea: Simion nu e Vadim

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, a declarat, marți, că dacă Marcel Ciolacu (PSD) și George Simion (AUR) vor ajunge în...

Vladimir Putin este deschis să discute despre un acord de încetare a focului, dar fără concesii teritoriale

Putin insistă ca Ucraina să renunțe la ambițiile de a adera la NATO, au declarat surse pentru Reuters Vladimir Putin este deschis să discute cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă