Universul germanilor din Romania nu a fost nicicand atat de uniform pe cat ar putea parea la o prima vedere. svabii banateni s-au demonstrat a fi o comunitate precumpanitor extroverta si activa din punct de vedere intelectual, augmentand continuu caracterul cosmopolit al acestui spatiu interetnic – chiar si in vremurile in care Europa era bantuita de spectrul totalitarismului nationalist. Sasii din Transilvania si-au cladit, de-a lungul secolelor, o lume mai degraba introvertita, dedicandu-se unor obiective solide, preponderent materiale, contribuind ca atare enorm la dezvoltarea spatiului ardelenesc. Au ramas insa rezervati fata de celelalte grupuri etnice – aspect ce a condus la o rezistenta diminuata in fata permanentelor presiuni din exterior care urmareau ca Ardealul sa danseze dupa cum ii canta fie Bucurestii, fie Viena sau Moscova.
Doua evenimente au atras, zilele trecute, atentia asupra ambelor miniuniversuri germane din Romania sau, mai exact, asupra a ceea ce a ramas din ele. Evenimentul de departe cel mai memorabil a constat din atribuirea Premiului Nobel pentru Literatura pe 2009 scriitoarei Herta Müller, o germana originara din Banat, a carei opera descrie supliciile individuale in vremurile implacabilei dictaturi romanesti. Tema este si ramane de o certa relevanta universala – in pofida disparitiei oficiale a dictaturii din spatiul central-european. Despotismul autohton – brutal, incompetent si venal – a facut loc, pana la urma, unei democratii-surogat, in care slugile lui Ceausescu, aceleasi care au chinuit-o pe Herta Müller pana in 1987, o duc si in prezent cat se poate de bine. Democratia, capitalismul, sistemul judiciar, ba chiar si invatamantul superior (vezi succesul jalnicului model "Spiru Haret") au ajuns profund distorsionate. Un Parlament cu apucaturi penale continua sa ignore interesele cetatenilor tarii, demonstrandu-se de-a lungul anilor principala piedica in calea reprezentarii adecvate a acestora. Sistemul judiciar – infestat de varii retele familiale care au acaparat mai toate domeniile vietii publice – alimenteaza de zor nenumaratele canale ale coruptiei, pe cand capitalismul a ajuns terenul de joc al speculantilor din afaceri si/sau politica, fiind perceput doar ca un sir de favoruri mutuale facute intru mentinerea propriului trai luxos, indiferent de climatul economic.
In aceasta mlastina fetida s-a lasat atras, mai nou, si edilul Sibiului, Klaus Johannis. Orasul Sibiu reprezinta, la ora actuala, varianta autohtona a satelor lui Potemkin – un spatiu semiiluzoriu cu care s-ar fi mandrit oricare dintre liderii comunisti mai pragmatici, de genul Kadar sau Gierek, pentru a arunca niscaiva praf in ochii Occidentului. La randul sau, Johannis – om serios, muncitor si modest – ar conferi intregului circ politic romanesc un anumit grad de respectabilitate, indiferent de amploarea luptelor pentru putere duse in spatele sau. Zilele trecute, virtuosul provincial a acceptat sa fie propulsat pe culmi politice nebanuite de catre rechinii de la Bucuresti, determinati sa ofere publicului o noua potemkiniada pentru ca in spatele splendidei fatade sa poata goli vistieria tarii de ultimul sfant. Este limpede ca noul si totodata vechiul sistem doreste sfarsitul domniei actualului rebel prezidential care si-a tradat tovarasii prin sustinerea ideii reformarii tarii, desi reformele in sine s-au demonstrat, pana la urma, prost definite. La fel de limpede este si faptul ca un personaj auster ca Johannis are toate sansele sa fie pe placul populatiei ce-si vede standardul de viata redus cu fiecare noua zi, in vreme ce retelele de influenta ar continua sa se bucure de toata gama impresionanta de facilitati, de la cele fiscale pana la cele mai mult sau mai putin licite oferite de stat – ca doar un neamt civilizat constituie, fie si pentru un timp limitat, paravanul perfect pentru lumea politica romaneasca, pe cat de haina, pe atat de superficiala.
Chiar daca detronarea ereticului Basescu nu devenea atat de presanta, probabil ca tot ne-ar fi fost dat sa asistam la aceasta subita promovare a primarului sibian. Milioanele de amarati confruntati nu doar cu implacabila iarna romaneasca, ci si cu gravele efecte ale recesiunii aveau disperata nevoie de o noua iluzie, de un alt om, chipurile providential, asimilat cu o grabnica optimizare a performantei guvernamentale. Iar politicienilor occidentali mai circumspecti ca Guido Westerwelle, noul vicecancelar federal si posibil ministru german de Externe, li s-ar fi servit un motiv in plus – obscur, dar emotional – pentru adoptarea unei atitudini mai binevoitoare fata de o Romanie care in ultimii doi ani si-a incalcat toate angajamentele asumate in materie de reformare a statului. Pana si firmele germane sau austriece active in Romania, care recurg, de luni de zile, la disponibilizari masive oferind, nu o data, pachete compensatorii absolut rizibile, ar fi avut ceva de castigat din punct de vedere al imaginii.
Astfel, Herta Müller ramane infatigabila memorialista a unei societati calcate in picioare – mai intai prin oprimare fatisa, ulterior prin coruptie –, pe cand Klaus Johannis se demonstreaza, din pacate, doar un pion serviabil pe tabla de sah a slugilor celor care au izgonit-o. Daca noii argati nu vor fi struniti curand, daca societatea romaneasca nu se va opune masinatiilor lor, ea risca sa ajunga distrusa aidoma celei svabesti si sasesti pe vremea defunctului dictator.
