Un nou spectacol de Radu Afrim, o nouă „călătorie“ pentru spectatori. De data aceasta într-un loc unde publicul doar visează să ajungă, în Sfânta Sfintelor, în locul tainic din spatele scenei. Luându-l de mână şi arătându-i toate secretele din culise, Radu Afrim îl transformă pe spectator în partenerul său şi poate chiar mai mult, în prietenul şi confidentul lui. Pentru că în spectacolul „Detalii naive, total lipsite de profunzime din viaţa şi moartea unor spectatori“, montat la Teatrul Maghiar din Timişoara, pe un text scris chiar de Radu Afrim, spectatorul anonim devine pentru prima dată personaj principal.
„Dragă spectatorule, imaginează-ţi că eşti un martor tăcut în fundalul scenei. Eşti singurul martor“, aşa îşi începe “ghidul“ Afrim prezentarea noului obiectiv „turistic“: culisele. "Nu ştii cum ai ajuns acolo, dar se pare că ţi-ai dorit măcar odată în viaţa ta să vezi lumea scenei din spate. Un mic voyeur amator care începând de mâine o să-şi reia locul acolo pe scaunul spectatorilor pe care n-o să-i mai vezi niciodată la fel ca astăzi. Astăzi pe ei o să-i vezi din faţă.
O să vezi detalii naive total lipsite de profunzime din viaţa şi uneori din moartea spectatorilor din faţa ta. Nu ştiu cu ce o să te facă asta mai înţelept dar dacă tu asta ai ales, actorul acesta e aici ca să-ţi respecte alegerea oarecum perversă, trebuie să recunoşti.
Dragă spectatorule! Ai ales să vezi din spate lumea de dincoace de cortină, deşi până mai ieri plăteai bilet – ieftin, dar îl plăteai – ca s-o vezi din faţă în toată splendoarea ei din ce în ce mai palidă. Plăteai ca să vezi ochii şi sânii actriţelor din faţă şi din profil. Acum ai să vezi vocile lor din spate, şi ai să vezi spatele luminii. Luminii de scenă.
Dragă spectatorule! Nu cred c-ai avea destul de mulţi bani să vezi ce se întâmplă în culise. Cu cine se bulăneşte sufleuza Czumbil Marika şi cum îşi schimbă grăbită în culise actriţa Lőrincz Rita costumul de scenă. Cum rămâne în sânii goi pentru câteva secunde şi asta e unica bucurie de weekend a regizorului de culise Kovács Béla, bucurie despre care n-ar trebui să afle secretara artistică Kovács Bartha Kinga. Actriţa Lőrincz e şi bucuria recuziterului care e aproape de pensie. Deci nu doar a ta. Tu care ai venit să vezi lumea vizibilă văzută din spate.
Dragul meu spectator ascuns în fundul scenei poţi să-ţi iei adio de la ochii actorului pentru 2 ore jumate. Ai să vezi doar ochii celor care se uită la el şi prin ochii lor ai să-l vezi pe actor“.
Şi uşor-uşor, spectatorul prezent în sala Teatrului Maghiar din Timişoara (adică spectatorul pe bune, nu personajul colectiv al piesei) ajunge să cunoască, să se obişnuiască cu lumea din spatele scenei, precum Iona cu burta chitului. “Captiv“ pentru două ore şi jumătate în acest spaţiu complet necunoscut până acum, populat de personaje nebănuite, spectatorul ajunge până în final să iubească această dulce captivitate şi
să-şi dorească să revină la ea. Va ajunge chiar dependent de ea pentru că adicţia dată de culise poate fi chiar mai puternică decât cea de simplu spectator care-şi ocupă liniştit locul în sală. Privind spectacolul lui Radu Afrim spectatorul nu e deloc liniştit, este cuprins de freamăt şi de adrenalină pentru că simte că are o misiune importantă, o misiune vitală, este poate pentru prima dată scos din anonimat, aşezat în lumina reflectoarelor şi pus să facă o spovedanie publică. Asta este o şansă pe care nu ai voie să o ratezi.
În „Detalii naive, total lipsite de profunzime din viaţa şi moartea unor spectatori“ se amestecă şi se ţes împreună tot felul de poveşti, de la cele ale actorilor care nu mai dau atenţie la monoloagele recitate pe dinafară de sute de ori, ci încearcă să ghicească ce gândesc cei din public, la cele ale plasatoarelor, ale regizorilor, la poveştile cuplurilor venite la spectacol, la poveştile spectatorilor vii şi la poveştile spectatorilor morţi pentru care cei vii fac în continuare abonament la teatru. Într-o scenă de o sfâşietoare frumuseţe, duhurile celor plecaţi îşi ocupă locurile în sală, şi privesc alături de cei dragi rămaşi în viaţă Marele Spectacol.
Mai mult decât să inventeze personaje, Radu Afrim aduce în acest spectacol unul dintre cele mai frumoase omagii unui spectator cât se poate de adevărat: Simona Croitoriu, avocat din Timişoara, care nu lipseşte de la nici o premieră fie că e vorba de teatru românesc, maghiar, german, de operă sau de concertele de la Filarmonică. Simona este o apariţie superbă. Cu toaletele ei elegante, îmbrăcată mereu în negru, cu tunsoarea franţuzească şi nelipsita ţigară în mână. La premieră, Simona cea adevărată a putut-o vedea pe Simona devenită personaj şi a lăcrimat de emoţie. Pentru că nu poate fi nimic mai frumos pentru un dependent de teatru decât să fie şi spectator şi personaj şi toate astea în aceeaşi seară.
Fiind vorba de teatru, regizorul are şi un moment autoreferenţial. Le vedem la un moment dat apărute ca de nicăieri pe scenă pe cele trei surori ale lui Cehov ajunse nişte babe. Ele sunt conectate prin fire de perfuzie la un samovar din care nu curge însă ceai, ci sânge. Cele trei surori ajunse vampiriţe năvălesc în sală când samovarul se goleşte şi sug sângele unui public format exclusiv din ofiţeri ruşi. Trimiterea autoironică este desigur la faimosul spectacol “Trei surori“ montat de foarte tânărul Radu Afrim la Sfântu Gheorghe în 2002 când i s-a pus pentru prima dată eticheta de “blasfemiator al sfintei scânduri“. Un moment glorios atât pentru el, cât şi pentru teatrul românesc.
În toată această aventură în fabuloasa lume din spatele scenei, spectatorii reali sunt însoţiţi de toată trupa Teatrului Maghiar din Timişoara, toţi actorii, fără excepţie, jucând în acest spectacol şi tot fără excepţie, jucând absolut impecabil.
„Ar trebui să renunţ la actori“, zice Radu Afrim. „Ar trebui să construiesc o poveste crazy de tot cu spectatori. Cum aş putea să le dau spectatorilor iluzia că viaţa lor poate fi la fel de magică, la fel de imprevizibilă ca o piesă de teatru atât de bine scrisă încât traversează secolele cu lejeritatea cu care o leoaică traversează o savană plină de flamingo roz? Cum aş putea să-i fac pe spectatori să ignore total ce se întâmplă pe scenă şi astfel ei să devină buricul pământului?“
Cu spectacolul „Detalii naive, total lipsite de profunzime din viaţa şi moartea unor spectatori“, Radu Afrim reuşeşte să facă din spectatorii săi nu doar conştienţii deţinători ai unor vieţi extrem de importante, ci parteneri egali cu însuşi creatorul. Creatorul de teatru.
