În această campanie electorală a (re)apărut o temă pe care o credeam uitată: „nu ne vindem ţara“, varianta „oamenii cumpăraţi de Söröşy“ (grafia variază, funcţie de gradul de înverşunare şi incultură al opinentului). Membrii actualului Guvern, organizaţiile neguvernamentale şi Uniunea Salvaţi România sunt acuzaţi, separat şi in corpore, că ar fi finanţaţi de către miliardarul american şi că, evident, ar acţiona în scopul aducerii la îndeplinire a obiectivelor acestuia (nu e clar care sunt, dar par a converge către distrugerea României). Interesant e că, într-o altă campanie electorală, Donald Trump identifica în acelaşi personaj duşmanul americanilor.
Dar cine e, de fapt, George Soros? Cei mai tineri ştiu doar că este un bătrân bogat, evreu şi ungur în acelaşi timp – numai bun de hulit. Imigrant din Ungaria, posesorul unei averi fabuloase făcute, în cea mai mare parte, din speculaţii bursiere. Ca mulţi alţi oameni bogaţi, el a înţeles să întoarcă societăţii, prin activităţi filantropice, o parte din banii adunaţi. Este adeptul ideilor filosofului Karl Popper, căruia i-a fost student la London School of Economics. În mod special, este adeptul societăţii deschise, concept popperian opus autoritarismului şi totalitarismului. Probabil că originea sa maghiară l-a făcut să aibă o sensibilitate specială pentru evoluţiile din ţările eliberate de comunism, ţări în care a construit o reţea de fundaţii menite să contribuie la promovarea toleranţei (un alt concept central al filosofiei politice popperiene) şi la punerea bazelor unor societăţi deschise.
În România anilor ’90, în ciuda căderii regimului comunist, societatea era încă fundamental una închisă, pentru că instituţiile rămăseseră cam aceleaşi, oamenii aveau prea puţine contacte cu exteriorul (călătoriile erau limitate de condiţiile draconice de acordare a vizelor, dar şi de costurile exorbitante ale transportului internaţional), iar fundaţia pe care a finanţat-o a contribuit la crearea primelor organizaţii ale societăţii civile; a oferit câtorva mii de studenţi mijloacele financiare de a studia în Statele Unite şi în Europa Occidentală; liderii incipientei societăţi civile au putut învăţa direct de la activişti experimentaţi din ţările cu mai veche tradiţie democratică.
Presa se eliberase de cenzura politică, dar nu şi de cea economică exercitată de către partidul-stat FSN. România dispunea de o unică fabrică de hârtie de ziar (“Letea“), proprietate de stat, a cărei producţie insuficientă era distribuită pe bază de cote, cu precădere publicaţiilor obediente regimului (Adevărul, Azi, Libertatea). Reţeaua de distribuţie (Rodipet) era şi ea controlată de stat. Publicaţiile independente (România liberă, condusă de Petre Mihai Băcanu, Caţavencu, Expres Magazin şi Zig-Zag-ul lui Cristoiu, Expres-ul lui Nistorescu şi multe altele) nu ar fi putut supravieţui fără importurile masive de hârtie finanţate de către acelaşi Soros.
În domeniul pe care-l cunosc, cel al cercetării sociologice, Fundaţia pentru o Societate Deschisă a iniţiat şi finanţat, timp de 13 ani (1994-2007), Barometrul Opiniei Publice, cercetare periodică, executată de agenţii selectate prin licitaţie deschisă şi auditată după criterii riguroase. Bazele de date publice rezultate din această cercetare reprezintă şi acum principalul material pe baza căruia pot fi studiate evoluţiile opiniei publice caracteristice tranziţiei. Tot cu banii miliardarului american au putut fi realizate, între 1994 şi 1996, Barometrul relaţiilor interetnice, primele studii aprofundate despre minorităţile naţionale, şi alte cercetări care constituie azi surse de referinţă.
Pe scurt, cam ăsta e felul de acţiuni duşmănoase întreprinse de George Soros în România, acţiuni de pe urma cărora ar fi profitat câteva mii de „soroşişti“. Actuala campanie anti-Soros e cu atât mai greu de înţeles cu cât, în ultimii ani, Fundaţia Soros s-a retras, practic, din România, conform principiului că, după ce a fost ajutată să se nască şi să se dezvolte, societatea civilă din România a ajuns la un nivel de maturizare care-i permite să funcţioneze prin mijloace proprii şi că există alte zone ale lumii care au nevoie urgentă de sprijin. Puţinele finanţări rămase sunt distribuite prin intermediul unor granturi accesibile pe bază concurenţială.
S-a încercat acreditarea ideii că Soros ar fi fost implicat în finanţarea proiectului Roşia Montană Gold Corporation, lucru care nu a fost niciodată probat. Interesant e că acuzaţiile aduse „oamenilor lui Soros“ vin din partea unor personaje precum Victor Ponta, care, dacă ne amintim bine, în 2013 se străduia să facă posibilă exploatarea cu cianuri de la Roşia, în timp ce organizaţiile neguvernamentale despre care se afirmă că vând ţara, ca şi oameni precum Nicuşor Dan, Florina Presadă, Mihai Goţiu, Shere Marinescu, Cristian Ghinea (astăzi candidaţi pe listele USR) protestau în stradă pentru oprirea
proiectului.
