-0 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialDespre onoare și viermi | OPINIE

Despre onoare și viermi | OPINIE

Țara asta e atât de tristă și din cauza celor care s-au obișnuit să fie sclavii propriilor neputințe înainte de a fi slugile unor vechili de tip nou. Avem mereu o scuză pentru a coborî din compromis în compromis, astfel încât onoarea pare o nebunie, nu o virtute.

Specia escrocului de ramură e prezentă tot mai des în orice fel de activitate. Escrocul de ramură nu știe să facă mai nimic, n-are niciun fel de onoare, dar e primul la lins clanțe și periat scame.

Lângă el, sau ea, își găsesc lesne loc toți prostovanii de genul ălora care cred că tot ce zboară se mănâncă și că fluierul.com sau sokant.net sunt agenții de presă.

Proștii cu ștaif vorbesc mereu cifrat și se simt urmăriți chiar și atunci când vorbesc despre murături sau chiloți tetra. Evident, „meseriașii“, denumiți generic escrocul de meserie și prostul de companie, dețin adevăruri absolute. Pentru ei, și câinii latră în limbaj Morse. Ei înțeleg tot și știu mereu ce trebuie să facă alții. Pot fi atât de convingători încât ajung să preia controlul. Îi vezi prin Guvern, îi vezi prin Parlament, prin instituțiile statului, dar și în firmele private. Dacă la stat mai pleacă odată cu cei care i-au adus, în firmele private pleacă doar când au reușit să prăbușească tot.

Ca niște limacși slinoși, se târăsc jilavi pe lângă cei care-și văd de treabă. Transformă orice teren solid într-o mizerie alunecoasă. După ce-l vor fi dărâmat chiar și pe cel pe care pretind că-l perie de scame și bani cu credință, vor pleca, precum lăcustele, pe capul altei gazde.

Singurul lucru pe care nu-l pot înțelege e onoarea. De asta se și simt amenințați de cei care nu vor să se mânjească pentru 30 de arginți. Nu vor pricepe în veci de ce unii preferă să doarmă liniștiți, cu conștiința împăcată, în loc să-și inventeze pretexte pentru a trăi ca niște viermi. Pot doar să-i compătimesc pentru că nu se vor putea privi în ochi nici măcar în oglinda din baie.

Am avut privilegiul de a lucra cu oameni care au refuzat să plece capul, orice ar spune tot felul de scăpătați îmbâcsiți de alcool ai breslei sau alți șmecherași de conjunctură. Și au făcut asta indiferent de consecințe, doar de dragul meseriei și al echipei.

Le mulțumesc acestor oameni de onoare pentru lecția de viață pe care nu credeam că o s-o mai primesc.

Cele mai citite

Intervenții intense pentru Salvamont: 42 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, 12 transportate la spital

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în județul Brașov, echipa de salvamontiști fiind solicitată de opt ori într-o zi Salvamontiștii au avut o zi...

Ordonanța „Trenuleț” 2024 – măsuri dure pentru echilibrarea bugetului

Pensii înghețate până la aprobarea bugetului pe 2025, salariile bugetarilor blocate la nivelul din 2024, semnale clare de austeritate pentru anul viitor Proiectul Ordonanței „Trenuleț”...

Ministrul german al Apărării: Armata trebuie să fie pregătită pentru război

Ministrul Apărării din Germania, Boris Pistorius, a declarat că armata germană trebuie să fie pregătită pentru un eventual conflict militar, subliniind necesitatea creșterii cheltuielilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă