Anul acesta trebuia sa fie primul meu an de studiu la medicina. In schimb, sunt blocat aici, in Gaza, in locuinta tatalui meu din tabara de refugiati de la Jabalia; am putine optiuni, deci nu am cum sa scap de aici. Dupa ce anul trecut am absolvit liceul, m-am decis sa devin doctor. In Gaza e o criza de specialisti osteologi, dar pregatirea de care am nevoie nu se poate face decat in strainatate.
Cand am castigat un loc de studiu la o facultate de medicina din Germania, parintii mei au fost foarte mandri. Abia asteptam sa o iau pe urmele fratelui meu mai mare, care studiaza deja acolo. In februarie, autoritatile germane mi-au acordat o viza de intrare.
N-am stat mult pe ganduri si am facut cerere la autoritatile israeliene sa-mi dea voie sa plec in Europa. Dar mi s-a spus ca doar pacientii care au nevoie de o evacuare medicala de urgenta pot pleca, nu insa si studentii.
Sute de alti tineri blocati in Fasia Gaza au reusit sa fie admisi la studii in strainatate. Pentru multi dintre noi ar fi singura posibilitate de a ne continua instruirea. Gaza este una dintre cele mai populate regiuni din lume – 1,5 milioane de oameni pe un petic de pamant lung de aproximativ 41 de kilometri si lat de 6-12 kilometri. Spitalelor de aici le lipsesc echipamentele necesare unor proceduri medicale importante, cum ar fi radioterapia pentru pacientii bolnavi de cancer sau operatiile de inima.
Universitatile din Gaza sunt supraaglomerate si tanjesc dupa dotari. Multe discipline nu se predau deloc, iar programele de studii postuniversitare sunt putine la numar. Profesorii straini nu pot patrunde in Gaza. Fara posibilitatea de a pleca in strainatate nu putem invata.
In iunie, dupa ce Statele Unite au facut presiuni pentru ca Israelul sa permita bursierilor Fulbright sa paraseasca Gaza, armata israeliana a anuntat ca va emite permise de iesire doar pentru alti cativa studenti cu burse "recunoscute", dar nu pentru "sute" de studenti. Asadar, sute din randurile noastre stau in asteptare, cei mai multi neavand burse de prestigiu care sa atraga atentia lumii. In mod sigur eu voi fi unul dintre cei carora nu li se va permite sa plece. Viata din Gaza mi-a subrezit optimismul.
Tatal meu e profesor; acum are un magazin de haine pentru copii. Mama e menajera. Am sase frati si trei surori. Ne-am intors in Palestina in 1996, venind din Arabia Saudita, unde tata lucrase ca profesor. Asta se intampla in toiul procesului de pace. Parintii mei si-au pus speranta in acordurile de la Oslo, semnate in 1993, si au gandit ca ne-ar putea oferi o viata mai buna aici.
Dar cand aveam 10 ani a inceput cea de-a doua intifada. In perioada mea de adolescenta am vazut cum se ducea de rapa tot procesul de pace. In anul trei de liceu, autoritatile israeliene au inchis Fasia Gaza. Controalele la frontiera israeliana au redus marea de oameni care treceau granita la dimensiunile unui parau si au sufocat economia locala prin restrangerea importurilor si exporturilor, cat si prin oprirea livrarilor de combustibil si electricitate. Magazinul tatalui meu, din ale carui venituri urma sa platim studiile fratelui meu si ale mele, a ramas fara haine.
Cu sprijinul SUA, al Canadei si Uniunii Europene, Israelul si-a mentinut blocada, incercand sa infranga Hamas, care a castigat alegerile de aici in 2006. Dar blocada nu face decat sa-i impinga pe oameni si mai mult in disperare. Da, stiu, Hamas si alte grupuri inarmate au lansat atacuri cu rachete din Gaza si au omorat civili din orasele si satele israeliene.
Dar am asistat si la raspunsul israelian, cu atacuri aeriene si incursiuni ale armatei in Fasia Gaza, inclusiv in Jabalia. Blocada impusa de Israel este de fapt o pedeapsa colectiva. Ne face rau tuturor, indiferent ca sustinem sau nu Hamas. si imi distruge si mie visul de a vedea titulatura de "specialist in medicina oaselor" adaugata la numele meu.
Uneori regret ca sunt din Gaza. Dar imi ramane speranta de a pleca in strainatate, de a deprinde aptitudinile necesare si de a ma intoarce pentru a-i ajuta pe altii aici. Uneori, cand avem curent, ma uit la televizor si vad cum traiesc alti oameni in alte parti ale lumii. Ma intreb de ce ei au posibilitatea de a calatori, de a studia, de a-si face concediul, in timp ce eu nu pot sa plec nici macar sa studiez medicina.
Noi suntem studenti, nu soldati. Nu luptam in acest conflict. De ce nu ne lasa Israelul sa mergem la studii? De ce sprijina America si Europa o blocada impotriva mintilor tinere? In curand colegii mei de la facultatea de medicina vor incepe cursurile. Atunci cand o vor face, probabil ca eu ma voi afla inca in casa tatalui meu, asteptand ca blocada sa ia sfarsit.
Copyright: Project Syndicate/Institute for Human Sciences, 2008.
www.project-syndicate.org
