E mai mult decât evident că vineri, atunci când se va discuta textul moţiunii de cenzură, votul va depinde de foarte multe lucruri, în afară de unul – textul propriu-zis al moţiunii. Fiind clar că nu va fi o dezbatere pe această temă, m-am gândit că ar fi bine să încerc aici o analiză a argumentelor. Nu de alta, dar subiectul – dreptul la vot – mi se pare de maximă importanţă.
Moţiunea conţine, ca să zic aşa, trei capete de acuzare: responsabilitatea pentru faptul că mulţi alegători din străinătate nu şi-au putut exercita dreptul la vot în noiembrie 2014, refuzul de a organiza alegeri parţiale acolo unde mandatele de primari sau parlamentari au devenit vacante şi tergiversarea adoptării unei legi privind votul la distanţă.
La primul punct s-ar putea replica că, fiind în curs o anchetă despre acest subiect, Parlamentul nu ar trebui să intervină. Nu mi-e clar dacă în noiembrie nu au fost încălcări flagrante ale literei legii, în schimb e sigur că a existat o decizie politică de limitare a accesului la vot al românilor din diaspora. Procedura după care s-a stabilit numărul secţiilor necesare pentru votul cetăţenilor români aflaţi în străinătate nu a fost niciodată făcută publică, prevederile legale fiind extrem de vagi. Numărul secţiilor de votare a fost micşorat de la 306 (la referendumul şi parlamentarele din 2012) la 294, cele mai multe secţii desfiinţate fiind în Europa Occidentală şi America de Nord, acolo unde întotdeauna votul a fost masiv anti-PSD.
Da, Guvernul a încercat, folosind poziţia de organizator al alegerilor, să “ciupească” cele câteva zeci de mii de voturi care, la ultimele prezidenţiale, făcuseră diferenţa dintre candidatul dreptei şi cel al stângii – tentativă deja sancţionată de electorat cu două milioane de voturi. Acest lucru ar fi justificat o moţiune de cenzură imediat după alegeri; acum, la şapte luni distanţă, pare tardiv.
A doua temă este refuzul de a organiza alegeri parţiale anticipate pentru zecile de mandate de deputaţi, senatori, preşedinţi de consilii judeţene şi primari devenite vacante, în cele mai multe cazuri, după trimiterea în judecată sau condamnarea pentru fapte de corupţie a titularilor (majoritatea, de la PSD). Aici, legea e clară: Guvernul trebuie să organizeze alegeri parţiale în cel mult 3 luni de la vacantare. Numai că nu conţine sancţiuni, ceea ce permite prim-ministrului să o ignore, aşa cum ignoră şi hotărârile judecătoreşti care au constatat excesul de putere.
La fel a procedat Guvernul şi până în 2014, când nu a organizat niciun scrutin parţial, deşi şi atunci au existat numeroase mandate vacante (a făcut-o simultan cu alegerile prezidenţiale). De fiecare dată, scuzele sunt populiste: “alegerile sunt costisitoare”, “şi aşa avem prea mulţi parlamentari”, “n-o să stăm tot timpul în alegeri” etc. Motivaţia e însă evidentă: alegerile parţiale ar putea fi pierdute de PSD, ceea ce ar aduce Opoziţiei un plus de voturi în cele două Camere. Această crasă desconsiderare a legii şi a hotărârilor judecătoreşti ar fi, cred, suficientă pentru o moţiune de cenzură. Din păcate, în economia moţiunii depuse, subiectul este plasat în plan secund.
Acuzaţia cea mai mediatizată este cea referitoare la tergiversarea legiferării votului la distanţă. Într-adevăr, este necesară găsirea unei soluţii prin care să-şi poată exercita dreptul de vot cei care în ziua alegerilor nu pot fi prezenţi la secţiile de vot în care ar trebui să voteze. Numai că elaborarea şi adoptarea unei legi e treaba Parlamentului – ori moţiunea de cenzură e despre Guvern, nu despre majoritatea parlamentară.
Ce-i drept, putem identifica o tentativă de tergiversare din partea Guvernului. Pentru proiectul legii votului prin corespondenţă, depus de PNL, s-a cerut avizul Guvernului, care întârzie să-l dea. Dar şi aici avem un bemol: termenul prevăzut de lege pentru formularea răspunsului nu a trecut; oricum, avizul respectiv nu este obligatoriu.
Nici proiectul de lege iniţiat de către PNL nu a apărut tocmai prompt, după ce absenţa votului prin corespondenţă a contribuit la haosul de la secţiile de votare din străinătate din noiembrie, ci după mai bine de 4 luni, fiind înregistrat la 26 martie. În plus, proiectul se află acum la Comisia comună pentru legile electorale, unde, deşi majoritatea aparţine coaliţiei de guvernământ, preşedinţia este deţinută de PNL. Aş mai spune că întârzierea proiectului respectiv nu e deocamdată critică, legea putând fi promulgată până în noiembrie, astfel încât să devină efectivă la alegerile parlamentare din 2016. Personal, aş prefera ca o reglementare de asemenea importanţă să beneficieze de o dezbatere publică aprofundată, mai ales între iniţiatori şi societatea civilă, înainte de a deveni lege.
Una peste alta, poate că ar fi fost mai bine ca acest punct să lipsească din textul moţiunii de cenzură. Din păcate, oricum nu va conta, cel mai probabil, maşina de vot a PSD va funcţiona şi de această dată. Mai ştie cineva care au fost subiectele moţiunilor care au dus la căderea guvernelor în 2009 şi 2012?
Mircea Kivu este sociolog
