Un ocean uriaş s-ar putea ascunde sub scoarţa îngheţată a planetei Pluto, relatează newscientist.com.
Temperatura de la suprafaţa planetei Pluto este de -230 de grade Celsius, însă cercetătorii s-au întrebat dacă mica planetă ar putea produce o căldură internă suficient de intensă pentru a susţine o mare cantitate de apă lichidă sub scoarţa îngheţată.
Guillaume Robuchon şi Francis Nimmo de la Universitatea din California au afirmat că există o asemenea şansă. Cei doi cercetători au calculat că un ocean depinde de două aspecte: cantitatea de potasiu radioactiv din nucleu şi caracteristicile gheţii care îl acoperă.
Măsurătorile privind densitatea planetei au arătat că nucleul dur al acesteia cuprinde 40% din volum. Dacă nucleul conţine potasiu într-o concentraţie de 75 la un miliard, descompunerea lui ar putea produce suficientă căldură pentru a topi o parte din gheaţă, care este formată din apă şi nitrogen.
„Pluto ar trebui să conţină o asemenea cantitate de potasiu”, a declarat William McKinnon de la Universitatea Washington din St Louis, Missouri. „Şi chiar mai multă”. El a spus că Pământul, care nu are o mare cantitate de potasiu din cauza apropierii de Soare, are totuşi o concentraţie de 10 ori mai mare în interior.
Însă o astfel de sursă de căldură nu este suficientă pentru a menţine un ocean în stare lichidă. Căldura nucleului va atinge gheaţa de pe suprafaţa planetei, iar dacă aceasta se fărâmiţează, căldura se va risipi în spaţiu înainte de a provoca topirea gheţii. Însă dacă se topeşte mult mai greu decât gheţarii de pe Terra, atunci stratul de gheaţă de 165 de kilometri ar putea ar putea fi un izolant foarte bun pentru a permite formarea unui ocean lichid de aceeaşi grosime în interior.
NASA a lansat în 2006 prima sondă spaţială către Pluto, numită New Horizons. Aceasta a călătorit iniţial cu 57000 km/h, după care va fi ajutată de gravitaţia lui jupiter pentru a atinge viteza de 75000 km/h. Sonda va ajunge pe Pluto în 2015.
Alte corpuri cereşti îngheţate ar putea conţine oceane în interior, ceea ce înseamnă că sistemul nostru solar este propice pentru existenţa vieţii. „Este extraordinar când mă gândesc că aceste planete pitice au un mare poenţial biologic”, a declarat cercetătorul Alan Stern, conducătorul proiectului New Horizons.
De la descoperirea planetei în 1930 şi până în anul 2006, Pluto a fost considerată ca fiind o planetă. Pe 24 august 2006, membrii International Astronomical Union (IAU) au definit caracteristicile unei planete în cadrul sistemului nostru solar. Definiţia a exclus Pluto din rândul planetelor propriu-zise, incluzând-o în rândul celor „pitice”. Există însă mulţi cercetători care cer ca Pluto să fie reintrodusă în rândul planetelor, printre aceştia aflându-se cei care se ocupă de misiunea New Horizons.
