DNA a descins la APIA Olt, unde se ridică documente privind încasări ilegale de fonduri europene. Sunt vizate firme controlate de deputatul Dan Ciocan (PSD), ale deputatului PSD Alex Stănescu, precum și o firmă controlată de președintele Consiliului Județean Olt, Paul Stănescu (PSD, fratele deputatului), conform unor surse judiciare.
Potrivit surselor României libere, la DNA ar exisa un dosar în care s-a început urmărirea penală „in rem” din 2014, iar acum se instrumentează probațiunea necesară pentru urmărirea penală „in personam”. Ar fi vizați deputatul PSD Dan Ciocan, șeful CJ Olt, Paul Stănescu (PSD), precum și fratele acestuia, deputatul PSD Alex Stănescu. De asemenea, un director de la APIA Olt.
Anchetatorii ridică documente privind următoarele societăţi: SC Dancor Romconstruct SRL, SC Carpatica Tur SRL, SC Dancor Agro Prodaliment SRL, Agromec Vişina, Agromec Bucinişu, SC Rural Oltenia SRL, SC Decalux Agra SRL, SC Marnews Agrotrading SRL și SC Marnews Consulting SRL, spun sursele noastre. Ar fi vorba de plăți nelegale făcute în 2008, 2010, 2011, 2013.
Firmele SC Dancor Romconstruct SRL și SC Dancor Agro Prodaliment SRL ar fi controlate de deputatul PSD Dan Ciocan, în timp ce Agromec Vișina ar fi controlată de Paul Stănescu, iar Agromec Bucinișu ar fi cotrolată de fratele șefului CJ Olt, deputatul Alex Stănescu.
De dosarele de subvenții ale firmelor menționate s-ar fi ocupat directorul adjunct Doru Neacşu, conform unor surse.