Cei care se chinuie să găsească sistemul electoral ideal pentru România în această perioadă dovedesc că nu înţeleg de unde pleacă problemele funcţionării sistemului politic în ţara noastră. Probabil că aceiaşi or să fie şi cei mai guralivi, manifestându-şi dezamăgirea faţă de respectivul sistem ales care nu îşi va fi produs efectele aşteptate în sensul atragerii de oameni competenţi în viaţa politică. La fel cum cei ce au fost promotorii actualului sistem de vot după ce s-au lăudat cu el, acum nu numai că nu mai ştiu cum să se dezică, dar au început chiar să propună alte ”soluţii” ca şi când nici usturoi n-au mâncat şi nici gura nu le miroase.
Problema esenţială la noi nu are atât de mare legătură cu sistemul politic (deşi sunt convins că se pot găsi soluţii mai bune pentru aberaţia ca un candidat cu voturi mai puţine decât câştigătorul să intre până la urmă în parlament) ci cu partidele, cu selecţia liderilor dar şi cu modul lor de organizare şi, în acest sens, am insistat public, în ultima perioadă, asupra urgenţei deschiderii partidelor către organizarea de alegeri interne pentru funcţiile lor de conducere. Adevărate alegeri interne, care să dea posibilitatea tuturor membrilor activi din partid, tuturor – repet acest lucru – să participe la desemnarea conducerii partidului. Ba mai mult, având în vedere actualul nivel scăzut de credibilitate la care au ajuns partidele – aş sugera să se dea posibilitatea şi simpatizanţilor, nu numai membrilor, să voteze într-un asemenea exerciţiu democratic. A rămas singura soluţie care mai poate recredibiliza partidele politice, cel mai probabil de ele fiind mai interesate, în această perioadă, partidele de opoziţie.
Uitându-mă în sala Congresului PNL de acum câteva zile mă întrebam cât va mai dura până să înceteze obiceiurile partidelor de a umple săli imense la congrese cel puţin o dată pe an. Aparent membrii fideli ai partidului din toată ţara, în realitate – dacă te uiţi mai atent – liderii locali (adică baroni politici sau vatafi politici locali) care se şi plimbau ostentativ pe holurile Palatului Parlamentului înconjuraţi de propria delegaţia locală – snopul lor de voturi. Această imagine uşor balansabilă între comic şi grotesc mi-a reamintit că ”democraţia” internă a partidelor este una ghidată de lideri care aleg cu grijă pe cei ce trebuie să fie aduşi în sală la astfel de evenimente. Discutam mai deunăzi cu un membru de partid – aproape nu mai are importanţă care pentru subiectul în cauză – şi a fost mai surprins ca mine să constate că, de fapt, nu mai ştie exact cum şi dacă a fost ales cel care alege mai departe conducerea la vârful partidului. Mandat? Parcă nu am stabilit aşa ceva. În partide nu se votează, nu se alege, se stabileşte. S-a ajuns la o asemenea mascaradă în viaţa partidelor politice.
Să fim serioşi, ce importanţă are dacă votul (nu sistemul! să nu mai confundăm modul de a vota – adică procedura, câţi oameni sunt pe buletin ş.a.m.d. cu sistemul de vot care e mecanismul prin care voturile exprimate se transformă în mandate) este pentru un singur om, ca acum, sau pentru o listă, cum era în trecut. Vi s-a părut că în actualul sistem de alegere a candidatului, partidele ar fi avut o influenţă mai mică în decizia legată de cine candidează şi unde? Dimpotrivă. Ni se spune că dacă revenim la liste acest lucru va da partidelor posibilitatea de a pune pe liste şi oameni competenţi printre ageamii. Zău? Ce garanţie ne pot da partidele că ciobanul – comentator nu o să fie în primii trei din capul unei liste judeţene? Ba chiar că îşi mai aduce şi alţi câţiva veri şi nepoţi – căci neamul e mare şi partidele n-au nimic împotriva să facă toată familia politică/rudelor sau clanurilor.
Prin urmare, din ce văd în spaţiul public până în prezent, rămân la părerea că cea mai mare frustrare a cetăţenilor ţine de calitatea candidaţilor dintre care sunt nevoiţi să aleagă. Chiar şi în cazul listei deschise, dacă vă gândiţi să îmi replicaţi cu această soluţie, problema rămâne – în disperare de cauză votantul ajungând să opteze în cel mai fericit caz pentru răul cel mai mic. Singurul mod prin care democraţia poate să se infiltreze puţin forţat în partide este prin alegerea Preşedintelui şi a tuturor celorlalte funcţii din conducere direct de toţi membri de partid. Se renunţă astfel şi la evenimentele festiviste cu aere de comunism dat de congresele partidelor la care participă mase de oameni ce stau plictisiţi în fotolii. Ce-ar fi rău dacă într-o zi sau mai multe, toţi membri PNL, ai PDL sau ai PSD ar merge la sediul filialei de partid la care sunt înregistraţi pentru a îşi exprima – printr-un buletin de vot secret – preferinţa faţă de cei pe care îi doresc în conducerea partidului. La fel ar fi şi pentru desemnarea candidaţilor pentru primari, parlamentari sau preşedinţie. Aceasta este adevărata democraţie! O democraţie de care, din păcate pentru România, liderii actualelor partide – ajunşi acolo doar prin jocuri de culise, înţelegeri şi negocieri cu stabilite cu grupurile de interese – acum nici nu vor să audă. Până nu rezolvăm acest lucru politica românească o să arate din ce în ce mai deplorabil iar noi vom continua să dezbatem steril problema sistemului electoral sau chiar a finanţării cu mai mulţi sau mai puţini bani publici a partidelor.
Sigur, o schimbare în organizarea partidelor poate veni ca o bună practică sau prin lege. Eu cred că democraţia se păstrează prin reglementări. Dacă legea partidelor politice le-ar cere acestora să îşi desemneze candidaţii prin scrutin intern, organizat cu ceva vreme înainte de anunţarea candidaţilor în perioada oficială a campaniei electorale, acest lucru ar aduce numai beneficii sistemului democratic, pe termen lung. Îmi asum această afirmaţie în aşteptarea protestului virginelor din politică cărora o să li se pară o intruziune în viaţa internă a partidelor.
Adrian Moraru este unul dintre membri fondatori ai Institutului pentru Politici Publice un think tank românesc specializat în analize şi propuneri de politici publice în domenii cheie pentru România cum ar fi: transparenţa şi întărirea statului de drept, lupta anticorupţie dar şi politici de fiscalitate locală, dezvoltare regională şi nu în ultimul rând politici de sănătate.
