Deputatul PSD Mircia Muntean a fost implicat, joi seară, într-un accident rutier produs pe şoseua de centură a oraşului Deva, el fiind transportat la spital cu răni la cap şi la faţă, informează Mediafax.
"Ofiţerul de serviciu de la Poliţia Locală Deva mi-a comunicat că a avut loc un accident rutier în care a fost implicat şi deputatul Mircia Muntean. Poliţia Locală Deva a asigurat perimetrul accidentului până la sosirea Poliţiei Rutiere şi a Ambulanţei", a declarat Nicolae Lavu, şefului Poliţiei Locale Deva.
Deputatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva cu răni la cap şi la faţă.
În accidentul produs joi seară, pe Calea Zarandului din Deva, în apropierea staţiei CFR, au fost implicate un autobuz, un autocamion şi două autoturisme.
Potrivit martorilor, deputatul PSD ar fi cel care a provocat accidentul, după care a plecat de faţa locului, fiind găsit de poliţiştii locali.
Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Hunedoara arată, într-un comunicat de presă, că din primele cercetări reiese că în urma accidentului nu au fost înregistrate victime (situație în care legislația în vigoare prevede obligativitatea ca persoanele implicate să se prezinte la unitatea de Poliție în 24 de ore), iar polițiștii rutieri, fiind sesizați, fac cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul și a luării măsurilor legale față de cei implicați.
Şoferilor implicați în accident li se vor preleva probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, se mai arată în comunicatul Poliţiei Judeţene Hunedoara.
Mircia Muntean este de profesie inginer şi a fost primarul municipiului Deva timp de patru mandate consecutive. Toate cele patru mandate le-a câştigat în calitate de candidat PNL, până în urmă cu patru ani el fiind liderul organizaţiei judeţene a partidului. Mircia Muntean a pierdut şefia PNL Hunedoara în favoarea actualului preşedinte al CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, iar la scurt timp a fost exclus din PNL şi s-a înscris în UNPR.
Mircia Muntean a candidat apoi din partea UNPR pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, dar a pierdut alegerile în favoarea liberalului Mircea Ioan Moloţ. Muntean a renunţat la funcţia de vicepreşedinte al UNPR, s-a înscris în PDL şi a candidat la alegerile parlamentare pentru unul dintre colegiile din judeţul Hunedoara.
Devenit deputat, Mircia Muntean şi-a pierdut calitatea de membru al PDL în luna iulie 2013 ca urmare a unei condamnari penale în primă instanţă. În septembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe deputatul PDL Mircia Muntean la patru ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Mircia Muntean a fost trimis în judecată în acest dosar în ianuarie 2004, fiind acuzat de abuz în serviciu privind tranzacţii nelegale de terenuri.