De 15 ani particip la Forumul Economic Mondial de la Davos. De obicei, liderii intruniti acolo isi impartasesc optimismul despre modul in care globalizarea, tehnologia si pietele contribuie la o lume mai buna. Chiar si in timpul recesiunii din 2001, liderii reuniti la Davos credeau ca scaderea economica va fi una de scurta durata.
De data aceasta insa, in timp ce liderii economici vorbeau despre experientele lor, puteai aproape literalmente simti cum se intuneca cerul. Atmosfera a fost foarte bine ilustrata de un vorbitor, care sugera ca am inlocuit sintagma "boom si prabusire" cu "boom si armaghedon". Consensul ce se contura era ca prognoza FMI pe 2009 – data publicitatii la inceputul intrunirii (aceasta se referea la o stagnare globala cu cea mai mica crestere din perioada postbelica) – era optimista. Singurul ton mai inaltator a fost dat de remarca unui participant care spunea ca prognozele care intrunesc consensul la Davos sunt aproape intotdeauna gresite, asa ca de aceasta data prognoza va fi de un pesimism exagerat.
La fel de remarcabila a fost si pierderea increderii in piete. Intr-o sesiune de brainstorming cu o rata mare de participare, cei din sala au fost rugati sa spuna care cred ca este principala eroare ce a dus la criza. Raspunsul majoritatii? Credinta in faptul ca pietele se autocorecteaza.
Asa-numitul "model al pietelor eficiente", conform caruia preturile reflecta eficient si pe deplin toata informatia disponibila, si-a luat si el portia de critica. Acelasi lucru s-a intamplat si cu tintirea inflatiei: concentrarea exagerata pe inflatie a distras atentia de la problema mai importanta a stabilitatii financiare. Convingerea sefilor bancilor centrale ca este necesar si aproape suficient sa controlezi inflatia ca sa obtii crestere economica si prosperitate nu s-a bazat niciodata pe teorii economice fundamentate; acum, criza a furnizat mai multe motive de scepticism in acest sens.
In timp ce nimeni din administratiile Bush sau Obama nu a incercat sa apere capitalismul nerestrictionat pe stil american, liderii europeni au prezentat "economia sociala de piata", forma mai blanda de capitalism cu mecanisme de protectie sociala, ca model al viitorului. Iar stabilizatorii automatici ai acestui sistem, prin care cheltuielile cresc automat pe masura ce problemele economice se intensifica, si-au tinut promisiunea de a ameliora scaderea economica.
Majoritatea liderilor financiari americani au parut prea jenati pentru a-si face aparitia. Probabil ca absenta lor i-a ajutat pe cei prezenti sa-si dea frau liber maniei. Putinii lideri ai miscarii muncitoresti, care an de an incearca din greu sa faciliteze o mai buna intelegere a intereselor lucratorilor in cadrul comunitatii economice, au fost extrem de suparati de lipsa de remuscare a comunitatii financiare. Un apel la restituirea bonusurilor din trecut a fost primit cu aplauze.
Intr-adevar, unii din exponentii lumii financiare americane au fost criticati in termeni extrem de duri pentru ca pareau sa pozeze si ei in victime. Realitatea este ca ei sunt vinovatii, nu victimele; este, asadar, cu atat mai revoltator ca pun in continuare pistolul la tampla guvernelor, cerand infuzii masive de capital si amenintand cu colapsul economic, daca revendicarile nu vor fi indeplinite. Banii se indreapta deci spre cei care au cauzat problema, nu si spre victime.
Mai rau, o mare parte din banii alocati bancilor in vederea recapitalizarii si reluarii creditarii a iesit deja din sistem sub forma de bonusuri si dividende. Faptul ca peste tot in lume companiile nu ajung la creditele de care au nevoie a contribuit la nemultumirile exprimate la Davos.
Criza ridica anumite semne de intrebare fundamentale asupra globalizarii, despre care se credea ca va ajuta la dispersarea riscurilor. In schimb insa, globalizarea a permis esecurilor americane sa se raspandeasca in jurul globului precum o boala contagioasa. Totusi, la Davos s-a manifestat ingrijorarea ca globalizarea, fie ea si imperfecta, se va diminua si ca tarile sarace vor suferi cel mai mult.
Dar regulile de joc nu au fost niciodata aceleasi pentru toata lumea. Cum ar putea tarile in curs de dezvoltare sa concureze impotriva subventiilor si garantiilor din America? Cum ar putea oricare dintre statele in dezvoltare sa apere in relatie cu cetatenii sai ideea de deschidere si mai mare in fata bancilor americane puternic subventionate? Cel putin pentru moment, liberalizarea pietelor financiare pare sa fie un subiect mort.
Inechitatea sare in ochi. Chiar daca tarile sarace ar fi dispuse sa garanteze depozitele bancare, garantiile tot ar insemna mai putin decat cele oferite de SUA. Acest fapt explica in parte strania scurgere a fondurilor dinspre statele in dezvoltare inspre SUA – adica inspre originea problemelor lumii. Mai mult, tarile in curs de dezvoltare nu dispun de resursele necesare pentru a se angaja in politicile masiv stimulative adoptate de statele avansate.
Inrautatind situatia, FMI forteaza inca majoritatea statelor care ii cer ajutorul sa ridice nivelul ratei dobanzilor si sa reduca din cheltuieli, accentuand astfel scaderea economica. si, pentru ca umilirea sa fie completa, bancile din tarile avansate, mai ales cele care primesc ajutor de la guvernele lor, par sa se retraga din activitatea de creditare din tarile in curs de dezvoltare, inclusiv prin sucursalele si filialele lor. Perspectivele majoritatii statelor in dezvoltare – inclusiv ale celor care au facut totul "cum trebuie" – sunt sumbre.
Ca si cum toate acestea nu ar fi suficiente, in momentul reuniunii de la Davos, Camera Reprezentantilor din SUA adopta o lege prin care cerea ca otelul american sa fie folosit in cheltuieli stimulative, in ciuda apelului G-20 la evitarea protectionismului ca reactie la criza.
La toata aceasta litanie putem adauga teama ca aceeia care se imprumuta (atenti la masivele deficite americane) si detinatorii de rezerve valutare in dolari (ingrijorati ca America ar putea fi tentata sa-si reduca datoria prin inflatie) ar putea reactiona prin drenarea ofertei de economii globale. La Davos, cei care aveau incredere ca SUA nu-si vor reduce intentionat datoria prin inflatie se temeau totusi ca acest lucru s-ar putea intampla neintentionat. Increderea ca mana nu foarte sigura a Rezervei Federale – a carei reputatie este afectata de esecuri majore in politica monetara – poate gestiona acumularea masiva de datorii si lichiditati este la cote reduse.
Presedintele Barack Obama pare sa ofere un impuls necesar leadershipului american dupa zilele posomorate ale lui George W. Bush; atmosfera de la Davos sugereaza insa ca optimismul si increderea s-ar putea epuiza repede. America a dus lumea in globalizare. Cu reputatia capitalismului pe stil american si a pietelor financiare in ruina, va duce America acum lumea intr-o noua era a protectionismului, asa cum a mai facut-o odata, in timpul Marii Depresii?
Copyright: Project Syndicate, 2009.
www.project-syndicate.org
