Obosit de vestile despre criza politica interna si de tonul pesimist al evaluarilor efectelor ei asupra economiei romanesti, m-am refugiat in stirile despre economia mondiala, de unde in ultima vreme vin semnale ceva mai incurajatoare. Economiile mature cu cea mai mare greutate – Statele Unite, Germania, Japonia, Franta sau Marea Britanie – incearca sa convinga si sa se convinga ca au depasit momentul cel mai greu al crizei si vor trece pe crestere in scurta vreme, in vreme ce marile economii emergente – China, India, Brazilia – au scapat destul de putin afectate.
Toata lumea spera ca in 2010 ne vom intoarce la normal. Se contureaza insa o disputa in legatura cu semnificatia acestui "normal": este el o revenire la situatia din 2006-2007, caracterizata de crestere economica viguroasa, sustinuta de piete financiare efervescente la nivel global, care au facilitat fluxuri internationale de capital si expansiunea creditului, sau ne asteapta un nou normal, in care pietele financiare nu isi regasesc ritmul pentru ani de zile, determinand o cvasistagnare economica?
Un raport publicat cu cateva saptamani in urma de catre McKinsey Global Institute (MGI) si intitulat Global Capital Markets: Entering a New Era (Pietele Financiare Globale: Intrarea intr-o noua era) ofera unele indicatii in aceasta privinta. Criza financiara a provocat la nivel global distrugeri de avutie care cu greu vor putea fi recuperate. Activele financiare (compuse din depozite bancare, titluri ale datoriei guvernamentale, titluri ale datoriei sectorului privat si stocul de actiuni) la nivel mondial atinsesera in 2007 valoarea de 194 trilioane dolari, adica 343 la suta din Produsul Intern Brut al lumii. Acest nivel a rezultat in urma cresterii in ultimele trei decenii a stocului de titluri financiare (actiuni, obligatiuni etc.) emise de companiile private, care in acest fel se finantau direct de la investitori, in principal prin intermediul burselor de valori sau al altor piete organizate.
Fenomenul este relativ recent: in primele opt decenii ale secolului XX, stocul activelor financiare a crescut in aproximativ acelasi ritm cu PIB-ul, pentru ca dupa 1980 sa se inregistreze o crestere exploziva la nivelul stocului de actiuni si de titluri ale companiilor private. Dupa 2000 rata medie anuala de crestere a activelor financiare totale a fost de 9 la suta, in vreme ce valoarea activelor financiare emise de companiile private a crescut cu peste 14 la suta anual, atingand 110 trilioane dolari in 2007.
Aceasta evolutie a fost brusc intrerupta de criza. In 2008 valoarea activelor financiare la nivel global a scazut cu 16 trilioane dolari – cea mai mare scadere cunoscuta in istoria contemporana. Toate regiunile lumii au fost afectate intr-o masura sau alta, insa cele mai mari economii – SUA, Japonia si China – au contribuit ele singure cu peste 10 trilioane la aceasta scadere. Procentual insa, tarile din Estul Europei au cunoscut cea mai mare contractie a valorii activelor financiare, de 64 la suta.
Prabusirea s-a produs tocmai in zona care inregistrase anterior cel mai mare dinamism, actiunile si titlurile emise de companiile private, a caror valoare a scazut cu 25 trilioane dolari (depozitele bancare si titlurile de stat care au crescut cu 9 miliarde explica diferenta pana la 16 trilioane pierdere globala). Actiunile si-au pierdut aproape jumatate din valoare, scazand cu 28 trilioane dolari. In multe piete (Islanda, Rusia, Austria, Irlanda, Grecia) valoarea actiunilor a scazut cu peste 60 la suta. Bursele nu au mai cunoscut o asemenea prabusire de la Marea Depresiune din 1929-’33. Desi in primele sase luni ale anului 2009 actiunile au recuperat 4,6 trilioane din pierderea de valoare, este evident ca investitorii mai au mult pana sa-si recupereze investitia.
Dar activele financiare nu sunt singurele care au contribuit la distrugerea avutiei globale, un rol important avand si activele imobiliare. MGI estimeaza ca intre 2000 si 2007 valoarea activelor imobiliare in lume a crescut de peste doua ori, pentru a depasi 90 trilioane dolari. In 2008 si prima parte a lui 2009 insa, activele imobiliare au pierdut din valoare 5,4 trilioane dolari, iar in unele tari scaderile de preturi continua. Adunand pierderile din scaderea valorii actiunilor cu cele determinate de scaderea valorilor imobiliare, rezulta o pierdere totala resimtita direct de gospodarii si de investitori de 28,8 trilioane dolari. Pentru a recupera aceasta pierdere va fi necesara o perioada indelungata de economisire: luand in calcul rata de economisire la nivel mondial inregistrata in 2008, de 5 la suta din venitul disponibil, respectiv 1,6 trilioane, rezulta ca ar fi nevoie de 18 ani doar pentru a compensa pierderea!
Se poate pune insa intrebarea de ce este atat de importanta recuperarea acestor valori. La urma urmei, activele reale, cum ar fi o casa, ofera aceleasi servicii indiferent de variatiile pretului lor, asa ca posesorul unui asemenea activ nu este direct afectat de o schimbare in valoarea casei. Exista insa ceea ce se numeste efectul bilantier: scaderea pretului activelor nu determina si o scadere corespunzatoare a obligatiilor, a pasivului, rezultand un dezechilibru ce se cere compensat. Daca, de exemplu, o locuinta a fost cumparata la o valoare initiala de 200 mii dolari, iar pretul ei pe piata scade ulterior la 100 mii dolari, proprietarul acestei locuinte inca are de platit la banca suma integrala pe care a imprumutat-o, sa spunem 200 mii. El va trebui deci sa compenseze din veniturile viitoare pierderea pe care a suferit-o pretul casei sale.
Chiar daca, asa cum s-a intamplat frecvent in America, proprietarul alege sa predea casa bancii in vederea executarii ipotecii, banca este cea care va inregistra o pierdere in bilantul sau si va trebui sa o compenseze cumva. Acest proces de ajustare bilantiera la nivelul gospodariilor si al firmelor poate dura ani de zile si ajunge inevitabil sa greveze toata economia.
Asta inseamna ca pietele financiare vor trece printr-o lunga convalescenta, fluxurile internationale de capital se vor diminua, componenta datoriei guvernamentale va creste in structura activelor financiare in detrimentul sectorului privat, iar cresterea economica va fi diminuata. Asa ca, revenind la intrebarea de la inceput, se pare ca, intr-adevar, "normalul" la care vom reveni in anii urmatori va fi diferit de normalul cu care am fost obisnuiti. Sau cu care noi, romanii, nici nu prea am apucat sa ne obisnuim.
