5.6 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialDeparte, aiurea, in Europa

Departe, aiurea, in Europa

Asta-vara am stat de vorba cu un om in desertul tatarilor. Asa se cheama acea veche regiune numita Bugeac, care a fost parte din Moldova medievala, ca si din Romania Mare, si a ajuns azi, printr-un hazard al istoriei, in Ucraina. Eram intr-unul din acele sate inventate de tari pentru colonistii germani, cu un nume copiat din cartea de istorie – Berezina, desi localitatea originala e in cu totul alta parte –, un sat tipic din aceasta regiune, cu vechea biserica protestanta germana fara acoperis, cu o gigantica statuie a lui Lenin in fata si o sala de jocuri mecanice lipita de ea – cosmarul perfect al unei frumoase zile de vara. Stateam in fata bisericii, incercand sa-l conving pe fostul sef al colhozului comunist sa apara in filmul meu despre frontiera Europei – un ins cu geaca de piele neagra, cum poarta si baronii nostri, si Jeep negru, altfel istet, care m-a refuzat categoric. Dar, ca sa-mi faca un serviciu, a oprit un carutas batran si moldovean care isi ducea manzul la veterinar.

 

L-am intrebat, ca atare, pe el daca ar vrea sa intre in Europa. Intai, nu m-a crezut ca Romania a intrat. Dar chiar dupa ce i-am invins indoielile, tot nu a devenit entuziast. Mi-a explicat ca el nu a fost nicaieri in afara de Berezina toata viata lui si ca nu are de gand sa se duca in Europa. I-am explicat ca nu e nevoie, daca Ucraina reuseste sa convinga Bruxellesul, o sa vina Europa la el, pe nesimtite, cum a venit in satele romanesti. S-a scarpinat cu biciul in cap, a alungat o musca de pe omoplatul stang si a dat din cap a negare. Nici asa nu era bine. "Ce sa fac eu acolo?" si, plecand, mi-a aruncat: "Chiar asa, vezi ca nici mata nu poti sa-mi spui: ce sa fac eu acolo?".

Taranul meu moldovean ratacit in Ucraina e asemenea cu inca vreo doua milioane ca el, care constituie principalul corp electoral al Republicii Moldova, singura tara europeana care are tarani drept 60% din populatie. Moldova are alegeri duminica si, cum toti oamenii de varsta activa sunt in Occident, majoritatea ilegal, doar parintii lor vor vota. Desi au fost prelucrati drastic de copii, multi vor vota tot cu Partidul Comunist, cu alte cuvinte, tot cu Rusia. stiu ei bine ca numai Rusia poate rezolva problemele lor, de la gaz la Transnistria. In Transnistria nici macar nu vor vota – intreprinzatorii militieni locali, care aresteaza pe cine vor ei, nu permit moldovenilor sa voteze la alegerile din tara-mama, pe motiv ca Transnistria e alta tara. Dupa cum mi-au spus niste sateni intr-un cimitir de pe Nistru, ei s-au saturat oricum de toata povestea. Stateam intre crucile celor cazuti in 1991 si ei mi-au declarat ca le-a ajuns: ei vor sa traiasca liberi si spre sfarsitul conflictului au invitat ambele parti, pe rusi, ca si pe moldoveni, sa se retraga din Dorotcaia.

 

Asta nu a facut din Dorotcaia un Luxemburg: ca sa ajungi acolo, treci printre barierele pazite de Armata a XIV-a, ca si de transnistreni (in camasi negre de gangsteri). Pamantul arabil a ramas de partea cealalta a drumului si garzile ii lasa sa-l semene primavara, dar toamna, ca sa-si ia recolta inapoi, trebuie sa si-o rascumpere cu un pret echivalent pietei. Oamenii astia nu cred ca NATO, UE, Moldova, Romania le pot rezolva lor problemele. Cum mi-a spus unul dintre ei, veteran din Saigon (unde luptase de partea URSS), numai americanii ar fi suficient de tari, dar lor nu le pasa. Cam asa e. Ca sa prezici cu cine voteaza cineva in Republica Moldova, e suficient sa stii de cine se teme acea persoana. In majoritate, raspunsul este "de Rusia", si toata experienta locala, de la deportari la taierea gazului sau a electricitatii, nu a facut decat sa confirme ca Rusia e singurul actor cu putere reala din zona.

 

Ideea ca vreodata conflictul transnistrean se poate rezolva impotriva vointei rusesti e absurda. si cum moldovenii nu admit sa piarda Transnistria, toata incercarea lor de tara nu duce nicaieri. Singurul lucru incurajator pe care l-am vazut in Moldova a fost noua elita politica. La nivel de primari, mi s-a parut mai buna ca a noastra. Am vazut un primar care isi lasase slujba de la Banca Mondiala din Chisinau cand l-au ales satenii lui. Am vazut un altul care mi-a aratat cu mana pe harta cum Europa a crescut si URSS s-a contractat, si ii sticleau ochii de satisfactie. Pe primarul Chisinaului l-ati vazut si dvs., probabil, la televizor – e foarte bine. Merita sprijinul oricui poate face ceva pentru el. Bineinteles, in Moldova nu exista alternativa politica. Chiar atunci cand comunistii sunt in scadere, partidele de opozitie sunt infiltrate sau prea stupide ca sa inteleaga ca trebuie sa se uneasca. Dar oameni au. Pentru prima oara dupa multi ani, am vazut si oameni noi.

 

Cu cat mai mare e ponderea acestei noi elite in noul Parlament, ca si intransigenta de a nu mai colabora cu Voronin, cu atat mai bine. Sondaje de doi bani pretind ca moldovenii cred ca viitorul lor e in UE. Aceasta minciuna le-a fost infiltrata in ultimii ani printr-un fel de consens intre comunisti, dornici sa mai traga de timp, si diversi lideri de opinie prooccidentali, care au cautat sa ocoleasca antiromanismul pregatind opinia publica pentru ideea unei integrari europene directe, fara intermediul Romaniei. Evenimentele din UE arata, intre timp, clar ca aceasta idee e o fictiune absurda.

Moldova are de ales doar intre Rusia puternica, dar care nu ii vrea neaparat binele, si Romania mai curand indiferenta, dar care a devenit singura poarta spre Uniunea Europeana. Cu cat mai devreme isi vor dea seama si vor folosi entuziasmul lui Basescu si sprijinul unor oameni din societatea civila romaneasca, cu atat mai bine pentru ei. Viitoarea generatie de lideri din Romania, politici sau civici, risca sa nu mai stie ce e Moldova asta deloc. Vorba aceea, si noi traim mai mult din amintiri si sentimentul ca nu ne-am facut pana la capat datoria fata de bunicii nostri.

Cele mai citite

China este pe cale să înregistreze un excedent comercial record de 1 trilion de dolari

China este aproape să atingă un maxim istoric al excedentului comercial, estimat la 1 trilion de dolari până la finalul acestui an, o situație...

Armata israeliană anunță că șase soldați au fost uciși în sudul Libanului

Armata israeliană a anunţat miercuri că şase soldaţi ai săi au fost ucişi în sudul Libanului, ceea ce ridică la 47 numărul militarilor israelieni...

Protest la Fabrica de Arme Cugir: Angajații cer contracte clare pentru viitorul companiei

Membrii sindicatului „Apărarea” de la Fabrica de Arme Cugir au protestat, joi dimineață, în fața întreprinderii, solicitând stabilitate și transparență, în privința contractelor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă