Departamentul de Stat al Statelor Unite a criticat România, în raportul cu privire la practicile în domeniul drepturilor omului din 2016, pe motiv că mita a rămas o practică obișnuită în sectorul public, în ciuda faptului că Guvernul a continuat lupta împotriva corupții la nivel înalt, informează News.ro.
La capitolul „corupție”, raportul arată că, în 2016, în România legile nu au fost implementate întotdeauna eficient, astfel că oficiali și judecători s-ar fi angajat în practici corupte.
„Imunitatea faţă de urmărirea penală a unor actuali şi foşti miniştri, care au fost de asemenea membri ai Parlamentului, a blocat în unele cazuri anchetele”, subliniază diplomaţia americană, în raport.
Potrivit sursei citate, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a continuat să ancheteze cazuri de corupţie împlicând oficiali politici, din sistemul judiciar şi administrativ într-un ritm constant. Astfel, până la 31 octombrie, tribunalele au pronunţat 264 de condamnări definitive vizând 676 de inculpaţi în cazuri instrumentate de DNA. În aceeaşi perioadă a lui 2015, au fost pronunţate 239 de condamnări definitive vizând 785 de inculpaţi, între care se află un ministru şi un adjunct de ministru, cinci membri ai Parlamentului, 12 judecători, patru procurori, zece primari, şase generali şi un comandant din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, dar şi 44 de poliţişti, precizează Departamentul de Stat.
Până la aceeaşi dată, DNA a trimis în judecată 284 de cazuri privind 914 inculpaţi, dintre care 48 au fost inculpaţi în urma unor înţelegeri cu procurorii. Între ei se află un fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, 16 membri ai Parlamentului, un fost ministru, doi adjuncţi de ministru, şapte judecători, opt procurori, 18 primari şi 47 de ofiţeri de poliţie, potrivit raportului.
Tot până în octombrie, procurori DNA au dispus confiscări în valoare de 292 de milioane de euro (321 de milioane de dolari), iar tribunalele au dispus confiscarea a 29,3 milioane de euro (32,2 milioane de dolari) în cadrul unor cazuri DNA. Tribunalele au achitat 64 de inculpaţi până la 1 septembrie, iar verdictele în cazuri de corupţie au fost adesea contradictorii, unele sentinţe diferind mult în cazul aceloraşi infracţiuni.
Aplicarea procedurilor judiciare a întârziat în principal din cauza unor probleme procedurale şi administrative, în special cu privire la confiscări, notează Departamentul.
În ceea ce privește conflictul de interese, raportul Departamentului de Stat arată că, nerespectarea normelor de conduită etică şi „necinstea generală” a funcţionarilor publici au rămas în continuare probleme, în toate cele trei ramuri ale guvernării.
Departamentul de Stat al Statelor Unite critică România, într-un raport privind practicile în domeniul drepturilor omului în 2016, pentru tratamentele neadecvate aplicate deținuților și romilor, discriminarea etnică și de gen și corupția generalizată.
„Corupţia era larg răspândită în achiziţiile publice. Mita a fost un lucru obişnuit în sectorul public, în special în domeniul îngrijirilor de sănătate”, afirmă diplomaţia americană.
Până la 31 octombrie, DNA a trimis Parlamentului şase cereri în vederea aprobării arestării preventive a şase membri ai Legislativului. Acesta a probat trei cereri şi a respins trei. DNA a cerut totodată legiutorului să ridice imunitatea în cinci cazuri, în vederea anchetării unor actuali şi foşti membri ai Cabinetului, dar acesta a aprobat trei solicitări, a respins una, iar un membru al Parlamentului a demisionat pentru a renunţa la imunitate.
În ceea ce privește confiscarea „bunurilor nejustificate”, raportul Departamentului de Stat arată că procesul s-a desfășurat „greoi”.
Până la 25 octombrie, ANI a identificat 23 de cazuri de „discrepanţe semnificative”, însumând 8,1 milioane de lei (peste 1,9 milioane dolari). Între cei 23 de oficiali se află un senator, un fost membru al Parlamentului, un primar, opt funcţionari publici de rang înalt, un fost procuror de rang înalt, un consilier local şi cinci funcţionari publici în funcţii de execuţie, se precizează în raport. Până la aceeaşi dată, ANI a identificat 216 cazuri de incompatibilităţi, 105 cazuri de conflicte de interese, 42 de cazuri de conflicte de interese de natură penală, iar 16 alte cazuri indică puternic infracţiuni penale sau de corupţie.
Condițiile din închisorile din România sunt similare celor din locurile de detenție din Rusia și Pakistan, arată un studiu al CEJISS (Central European Journal of International and Security Studies – Jurnalul Central European de Studii Internaționale și de Securitate).
La capitolul „accesul la informații publice”, Departamentul de Stat acuză Guvernul că nu a respectat, adesea, legea care cere transparenţă în luarea deciziilor.
Departamentul pentru servicii online şi design din cadrul biroului premierului este însărcinat cu coordonarea şi implementarea planului de acţiune Parteneriatul în vederea deschiderii Guvernului, în coordonare cu ONG-uri. Parteneriatul a înregistrat un oarecare succes în sporirea volumului de date deschise şi în învăşarea cetăţenilor să folosească aceste date, se arată în raport, în care care menţionează totodată că Guvernul a adoptat în august un plan de acţiune în acest domeniu pentru perioada 2016-2018.
„În pofida faptului că serviciile de informaţii au transferat majoritatea dosarelor Securităţii din perioada comunistă Colegiului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, puterile colegiului au rămas limitate, deoarece legea nu-i permite să emită verdicte cu caracter constrângător cu privire la dosare ale colaboratorilor Securităţii”, mai deplânge Departamentul de Stat.