2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialDenominarea a paralizat municipiul Arad

Denominarea a paralizat municipiul Arad

Municipiul Arad a fost paralizat, ieri, din cauza denominarii. Zeci de magazine au fost inchise, unele chiar din cauza trecerii la leul greu, dupa cum aratau afisele expuse publicului. Altele isi motivau inchiderea, fiind inventar. Au fost inchise publicului bancile, iar bancomatele nu au eliberat bani. Posta s-a deschis abia la ora 10.00, iar aradenii au avut surpriza sa afle ca programul Western Union nu functioneaza pana luni dimineata, deci nici o sansa sa-si ridice banii primiti din strainatate.
Un om de afaceri italian astepta sa primeasca o suma mare pentru firma pe care o conduce in Romania. Omul nu intelegea cum de nu-si poate ridica banii, mai ales ca din Italia i s-a spus ca banii sunt de doua zile in Romania. „Firma mea pierde enorm. Cine imi plateste pagubele? De ce nu v-ati pregatit din timp cu programele, ca doar ati stiut de ele”, le-a apostrofat strainul pe functionarele de la ghiseu, care se scuzau ca nu merge calculatorul.
Si la Tribunalul Arad si la Judecatorie programul a fost afectat de denominare. Cum ghiseele unde se platesc taxele judiciare sunt inchise, practic nu s-a putut inainta nici o actiune si nici o sentinta nu a putut deveni definitiva. Aradenii, nervosi pe holurile Tribunalului, acuzau Guvernul de incapacitate. De asemenea, multe magazine din oras au fost inchise. Vanzatoarele au spus ca inca nu le-a fost modificat programul la casele de marcat si nu pot vinde pana nu au programul nou. Mai mult, ele isi faceau probleme cum vor reusi sa dea restul in bani noi.

Cele mai citite

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...

Economistul Bogdan Glăvan: România, un stat eșuat, în pragul colapsului financiar

Glăvan atrage atenția că o treime din cheltuielile statului român sunt acoperite din împrumuturi, ceea ce face economia extrem de vulnerabilă România se află pe...

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă