3.2 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialDemocratii vor peria bugetul alocat Irakului

Democratii vor peria bugetul alocat Irakului

Don Lambro este editorialist la "Washington Times", avand o experienta de peste 30 ani de jurnalism politic si doua nominalizari la Premiul Pulitzer. In 1980, presedintele Ronald Reagan a fost atat de incantat de cartea sa "Orasul gras: cum cheltuie Washingtonul impozitele" incat le-a dat cate un exemplar fiecarui membru al cabinetului sau.

– Cum vedeti evolutia razboiului din Irak, mai ales dupa demisia secretarului Apararii Donald Rumsfeld?

– Vor fi schimbari, fara indoiala. Deja demisia secretarului Apararii este o mare schimbare. Iar acum ca democratii vor controla comisiile parlamentare in ambele Camere, mesajul Congresului va fi altul. Vor fi cu siguranta mai critici privind banii alocati razboiului din Irak. Rumsfeld vroia sa aloce un miliard de dolari in plus pentru accelerarea profesionalizarii armatei irakiene prin antrenamente si noi recruti. Democratii vor peria cu un pieptene foarte des acest miliard inainte sa-si dea girul. Apoi, luna viitoare comisia speciala, numita de presedintele Bush si condusa de Lee Hamilton si James Baker, va publica un raport privind modificarea strategiei in Irak. Iar daca presedintia va aproba acel raport, Congresul va dezbate si eventual va implementa acele recomandari. Insa atata vreme cat George W. Bush va fi presedinte, si va fi pana in ianuarie 2009, nu vom avea o retragere precipitata din Irak. Cred ca planul acum este sa intarim armata irakiana mult mai rapid decat am facut-o pana in prezent, astfel incat sa preia treptat intreaga responsabilitate, cu ajutorul nostru. Dar nu incape nici o indoiala ca acel raport va contine si alte recomandari si ca strategia va fi schimbata.

– Noul secretar al Apararii, Robert Gates, face parte din aceasta comisie speciala si a servit sub sase presedinti din ambele tabere. Cum vedeti Apararea sub conducerea lui?

– Are o reputatie privind capacitatea sa de a coaliza oamenii din diferite tabere. Dar este desigur foarte diferit de Donald Rumsfeld. Criticii sai spun ca este un birocrat. A intrat in CIA pe cea mai joasa pozitie cand era tanar si s-a impus in decursul anilor pana cand a ajuns sa conduca Agentia, situatie fara precedent in istoria CIA. Nu este omul care va revolutiona Pentagonul. Rumsfeld a fost in multe privinte un vizionar, a schimbat literalmente armata americana. Ideea fortelor speciale in aceasta era a terorismului ii apartine – unitati mici, rapide – iar succesul lor s-a vazut in rasturnarea regimului lui Saddam Hussein. Avea aceasta viziune a unei armate adaptate secolului 21 – mai usoara, mai mobila si mai letala. Si a facut asta, schimband structura fortelor armate. A intampinat desigur multe resentimente din partea generalilor de armata care doreau sa pastreze structura veche. Gates nu este insa acest gen de reformist, care sa gandeasca pe termen lung.

Razboi diferit de cel din Vietnam

– Se face adesea comparatia Irak-Vietnam si exista previziuni ca democratii vor demara procedura de suspendare a presedintelui Bush. Cat de probabil e acest scenariu?

E cam devreme pentru astfel de previziuni. Exista si mari diferente intre cele doua razboaie. In Vietnam, jumatatea de nord a tarii atacase cealalta jumatate. Aici avem grupuri disparate de oameni care omoara sute de persoane in fiecare saptamana, fara a fi insa o armata in sine. Asa ca e foarte diferit si nimeni n-a gasit inca formula perfecta cum sa combati astfel de actiuni de gherila. In decursul istoriei au fost multe razboaie de gherila, dar nu-mi amintesc sa fi fost cineva care sa gaseasca o solutie militara de a-i invinge rapid. In Irlanda a durat 37 de ani pana cand IRA a depus armele. Asta va fi marea provocare – sa-i convingi pe insurgenti sa renunte la violenta si sa participe la procesul democratic.

– Vor fi responsabili democratii la conducerea Congresului sau se vor ocupa exclusiv de investigatii si proceduri de destituire a presedintelui?

– Ei cred ca nu putem castiga niciodata acest razboi si ca trebuie sa ne retragem cat mai repede. Unii dintre ei considera ca democratia nu e facuta pentru toata lumea. Lucru fals. Cand au avut loc primele alegeri, insurgentii i-au amenintat cu moartea pe civili daca vor merge la vot. Si cu toate acestea, irakienii au iesit sa voteze. Ceea ce e extraordinar si demonstreaza ca vor democratie. Bush se va opune retragerii atata vreme cat va fi in functie. Stie ca-si va incheia mandatul intr-o lipsa totala de popularitate, la fel ca Harry Truman din cauza razboiului din Coreea. Dar dupa un timp Truman a fost considerat un erou pentru ca a infrant comunismul. Iar Bush considera ca intr-o buna zi, cand Irakul va fi o democratie functionala, lumea se va uita la cel care i-a adus acolo.

Cele mai citite

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Franța acuză Rusia de manipularea influencerilor pentru propagandă pro-rusă

Franța a acuzat Rusia de angajarea a mii de influenceri europeni pentru a răspândi mesaje pro-ruse, inclusiv în țări precum România. Declarația a fost făcută...

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...
Ultima oră
Pe aceeași temă