6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialDemisia lui Pelata pune în pericol planul Renault de a revitaliza vânzările...

Demisia lui Pelata pune în pericol planul Renault de a revitaliza vânzările din Europa

Demisia directorului de operaţiuni al Renault, Patrick Pelata, din cauza scandalului de spionaj pune în pericol planul grupului francez de a revitaliza vânzările din Europa şi de a se extinde pe pieţele emergente, potrivit Mediafax.

Demisia lui Pelata, anunţată pe 11 aprilie, lasă Renault fără un responsabil permanent pentru operaţiuni într-un moment în care constructorul auto încearcă să-şi aducă afacerile de bază la o profitabilitate consistentă. „Cea mai mare provocare pentru Renault este să facă în aşa fel încât să nu mai piardă din cota de piaţă din Europa. Nu pare să existe un plan pentru înlocuirea lui Pelata, aşa că nu va fi o tranziţie uşoară”, a afirmat Philippe Houchois, analist la UBS AG.

În timp ce Dacia se bucură de vânzări în creştere, ponderea mărcii Renault în înmatriculările de maşini noi de pe piaţa vest-europeană a fost, în medie, de mai puţin de 8% în ultimii trei ani, faţă de aproape 11% în 2002, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Auto Europeni.

Compania mizează pe îmbunătăţirile realizate de şeful de proiectare Laurens van den Acker şi pe câştigarea de teren pe pieţele emergente pentru a ajunge la vânzări de trei milioane de unităţi şi o marjă de profit operaţional de 5% în 2013.

„Renault şi-a stabilit ţinte care s-au dovedit dificile chiar şi cu o echipa de management stabilă. Plecarea lui Pelata va întârzia luarea unor decizii importante, iar problemele partenerului Nissan apărute după cutremur reduc şi mai mult şansele îndeplinirii obiectivelor”, a spus Albrecht Denninghoff, analist la Silvia Quandt Bank.

Renault ar putea raporta pentru primul trimestru vânzări de 9,5 miliarde de euro, în creştere cu 4,7%. În schimb, vânzările PSA Peugeot Citroen, principalul concurent din Franţa al grupului, au avansat cu 10%.

Pelata a demisionat în faţa presiunii exercitate de guvernul francez, cel mai mai mare acţionar al constructorului auto cu o participaţie de 15%, în urma adimiterii de către conducerea grupului că a concediat pe nedrept mai mulţi directori, acuzaţi fără temei de spionaj.

Acţiunile Renault au scăzut cu 12% de la începutul anului.

Cele mai citite

Atracții turistice care-și închid porțile în 2025

Unele muzee, situri naturale și hoteluri și-au luat rămas bun pentru totdeauna în acest an, cum ar fi emblematicul club parizian Chez Michou Călătoria globală...

Parlamentul din Peru anchetează înființarea unei rețele de prostituție chiar de unul din foștii săi responsabili

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...
Ultima oră
Pe aceeași temă