2.4 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialDemersuri pentru deschiderea unui nou punct de frontieră între Serbia și România

Demersuri pentru deschiderea unui nou punct de frontieră între Serbia și România

Primăria localității Coștei din Republica Serbia a început demersurile pentru deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei la granița cu România.

Primarul Viorel Bălăgean a declarat sâmbătă pentru AGERPRES că promovarea proiectului este agreată atât de autoritățile administrativ-publice din Voivodina, Serbia, cât și de cele din orașul românesc Oravița și din comunele Răcășdia și Berliște.

"Am purtat deja o discuție pe această temă cu reprezentanții acestora. Am căzut de acord să inițiem și un proiect IPA de cooperare transfrontalieră pentru consolidarea infrastructurilor feroviare și rutiere din zonele noastre de graniță pentru reducerea distanței și înlesnirea accesului dintr-o parte în alta a frontierei", a precizat Bălăgean.

Potrivit sursei citate, fiecare parte urmează să stabilească concret modalitățile de realizare a propunerilor făcute în interesul comunităților locale care trăiesc în perimetrul frontierei și au drept prioritate deschiderea punctului de trecere la Iam.

"După Primul Război Mondial exista un traseu de 62,5 kilometri de cale ferată care, datorită vicisitudinilor istoriei au fost împărțite, sectorul feroviar Oravița-Iam, de 27 kilometri, revenind României, iar sectorul Vîrșeț-Biserica Albă, de 34 kilometri, rămânând în Republica Serbia" , a afirmat Bălăgean.

Edilul comunei Coștei a mai arătat că după efectuarea unor studii tehnice, întreaga documentație va fi înaintată guvernelor de la Belgrad și București.

"Cu fonduri europene minime vom reuși să operaționalizăm calea ferată și cordonul rutier între Serbia și România și să redeschidem punctul de frontieră Iam", a spus Bălăgean. El a mai arătat că "odată cu realizarea acestor obiective toate localitățile din zona transfrontalieră vor deveni atractive pentru investitorii din domeniile economic, turistic și cultural".

Cele mai citite

Marea Britanie a făcut primul pas pentru eliminarea definitivă a fumatului

Legea care vizează transformarea treptată a Regatului Unit într-o ţară fără fumat a depăşit marţi o primă etapă în parlament, unde a fost adoptată...

Marea Britanie a făcut primul pas pentru eliminarea definitivă a fumatului

Legea care vizează transformarea treptată a Regatului Unit într-o ţară fără fumat a depăşit marţi o primă etapă în parlament, unde a fost adoptată...

Jair Bolsonaro ar putea fi inculpat pentru participare activă la un proiect de lovitură de stat împotriva succesorului său Lula da Silva

Fostul preşedinte brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro "a participat activ" la un proiect de lovitură de stat menită să împiedice revenirea la putere a...
Ultima oră
Pe aceeași temă