5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialDelta Dunării, mai ocupată în prag de iarnă decât vara

Delta Dunării, mai ocupată în prag de iarnă decât vara

În primele două luni de vară, gradul de ocupare a bazelor turistice din Deltă a fost de 15-20 la sută, mai ales din cauza inun­daţiilor. În aceste zile însă, în prag de iarnă, vremea frumoasă a favorizat continuarea  turismului în Delta Dunării. Silviu Gheorghe, preşedintele ANTREC Tulcea, a declarat că peste 40 sută din capacitatea de cazare a pensiunilor turistice din Deltă este ocupată.

„Turiştii care au ales să petrecă, în noiembrie, câteva zile de vacanţă în Deltă sunt cei care iubesc pescuitul, dar şi peisajul fascinant din ţinutul dintre ape din timpul toamnei”, a declarat acesta.

S-au pregătit din timp

Patronii bazelor de turism din Deltă spun că au pregătit din timp acţiunea de prelungire a sezonului turistic pe timpul toamnei. Pensiunile turistice din zonă au fost dotate cu centrale termice pentru a asigura confortul corespunzător în zilele friguroase. S-au făcut oferte la agenţiile de turism pentru extrasezonul de toamnă din timpul verii, iar turiştii care sunt pescari sau vânători înrăiţi au fost anunţaţi, de asemenea, din vreme că pot veni în vacanţă nu doar la hotelurile la care trăgeau în anii precedenţi, ci şi la pensiunile din majoritatea localităţilor din Deltă.

Reduceri de preţuri

Operatorii de turism au făcut de asemenea reduceri cu cel puţin 25 la sută la preţurile practicate pentru cazare. Astfel, în noiembrie costul unei vacanţe de weekend în respectivele pensiuni se ridică la cel mult 200 de lei. Reducerea a făcut ca, în aceste zile, gradul de ocupare a pensiunilor din Murighiol, Dunavăţul de Jos, Mahmudia şi Crişan este de 90 la sută. Şi hotelurile plutitoare din Deltă sunt pline  cu turişti. Patronii hotelurilor plutitoare percep între 120 şi 150 de euro pe o zi petrecută la bord, preţ în care sunt cuprinse cazarea şi masa. Ei susţin că turiştii care au urcat în această toamnă la bordul acestor ambarcaţiuni turistice sunt, cu precădere, vânători şi pescari de ştiucă. Preşedintele ANTREC Tulcea mai spune că prelungirea sezonului turistic în Deltă pe parcursul tuturor lunilor de toamnă i-a salvat de la faliment pe operatorii din zonă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă