-2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialDecanul de la FMF Galaţi, campion la incompatibilitate

Decanul de la FMF Galaţi, campion la incompatibilitate

În timp ce ANI constată cea de-a treia incompatibilitate a decanului FMF Galaţi, Aurel Nechita, acesta a comis-o şi pe a patra, devenind preşedintele Colegiului Medicilor.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că fostul secretar de stat la Sănătate şi deputat PSD Aurel Nechita, în prezent decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie (FMF) din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi şi şef de secţie în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan”, se află în stare de incompatibilitate. ANI s-a autosesizat în baza unui articol publicat în 2011 de „România liberă”, a cărui concluzie era că „potrivit art. 180 şi 184 ale Legii 95/2006, dr. Aurel Nechita nu poate şi şef de secţie şi decan al Facultăţii de Medicină de la Galaţi”.

Comunicatul ANI confirmă că Aurel Nechita s-a aflat, în perioada 8 decembrie 2008-12 ianuarie 2009, respectiv de pe 1 octombrie 2009 până în prezent, în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat simultan funcţiile de şef de secţie la Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan” din Galaţi şi decan al FMF. Potrivit prevederilor art. 180, alin. (1), lit. b) şi art. 184, alin. (12) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, „funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu [….] lit. b) exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate”, iar aceste dispoziţii „se aplică şi şefilor de secţii, de laborator”.

Aceasta e a treia situaţie de incompatibilitate constatat de ANI în cazul lui Aurel Nechita. În februarie 2011, ANI constata că timp de 5 ani acesta fusese în incompatibilitate, încălcând prevederile art. 81, alin. (1) şi (2), respectiv art. 84, alin. (2) din Legea nr.161/2003. Nechita s-a aflat în incompatibilitate în perioada 12.05.2005-19.12.2008, când era deputat, dar şi decan al Facultăţii de Medicină de la Universitatea „Dunărea de Jos”.

ANI a constatat că a fost în incompatibilitate şi în perioada 10.01.2009-02.10.2009, când a fost decan la Medicină, dar şi secretar de stat la Ministerul Sănătăţii. Între timp şi-a adăugat la dosar şi a 4-a situaţie de incompatibiliate. În toamna lui 2011, el a devenit preşedintele Colegiului Medicilor Galaţi şi intră din nou sub incidenţa prevederilor Legii 95/2006.  

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă