1.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialDebut cu dreptul pentru CSU Neptun

Debut cu dreptul pentru CSU Neptun

Frica oficialilor constănţeni că CSM Ploieşti şi HCM Râmnicu Vâlcea s-au odihnit în sezonul regular pentru a face ravagii în play-out pare absurdă. Sâmbătă, în Sala Sporturilor din Constanţa, CSU Neptun a făcut un meci aproape perfect în faţa liderului timpuriu al grupei morţii, Râmnicu Vâlcea, şi s-a cocoţat pe locul 10, singurul care asigură supravieţuirea. Scorul final, 24-16, reflectă realitatea din teren, unde ambele grupări au făcut erori cu nemiluita, dar unde „mâna” antrenorilor s-a văzut clar, experienţa lui Ion Crăciun fiind mult peste cea a Simonai Gogârlă.

Cu doi portari în zi de graţie, Petrescu şi Dumanska, ce au reuşit să apere cinci lovituri de la şapte metri, cu Alla Sheiko într-o nouă zi de graţie, autoare a opt goluri, şi cu Bianca Tiron la cel mai bun nivel (6 reuşite), Neptunului i-ar fi fost greu să piardă în faţa singurei echipe din primul eşalon handbalistic (masculin şi feminin) care nu a bătut pe nimeni în sezonul regular. Vâlcea a vrut multe, dar n-a avut „material” pentru a transforma entuziasmul în goluri, eforturile fostei internaţionale, Simona Gogârlă, de a contracara jocul agresiv al echipei lui Crăciun fiind, evident, sortite eşecului.

Succesul de sâmbătă, reconfortant şi dătător de speranţe, a trasformat formaţia constănţeană în principala favorită la salvare, mai ales că la Ploieşti are loc o veritabilă revoluţie, după catastrofa din primul meci, 19-27 cu Vâlcea. Rămase fără antrenor (ex-constănţeanul Dumitru Muşi), prahovencele îşi joacă practic ultima carte, dar CSU poate să profite de prezenţa celor două marcatoare pur-sânge în lot (Sheiko şi Tiron) şi se poate detaşa de rivale într-o competiţie foarte scurtă, unde fiecare meci şi punct contează. Echipa cu cel mai mic buget din handbalul românesc prim-divizionar va putea face astfel o nouă minune şi să rămână în prima ligă, chiar dacă nimeni nu a dorit-o cu adevărat aşa de sus.

CSU Neptun a ajuns pe locul zece în clasament

Cele mai citite

Marcel Ciolacu, desemnat prim-ministru de Klaus Iohannis: Guvernul Ciolacu 2 pregătit să fie votat de către parlamentari

Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi desemnarea oficială a lui Marcel Ciolacu în funcția de prim-ministru al României. Guvernul Ciolacu 2, format prin coaliția...

Tensiuni între Colegiul Medicilor și CNAS: Actele adiționale pentru 2025, sub semnul întrebării

Medicii cer publicarea bugetului pentru anul viitor și asigurarea unor negocieri transparente Colegiul Medicilor din România (CMR) a transmis o solicitare oficială către Casa Națională...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...
Ultima oră
Pe aceeași temă