3.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialDe unde a venit profitul-record al Petrom

De unde a venit profitul-record al Petrom

Compania a raportat un profit de 4,86 miliarde lei, în creştere cu 916 milioane lei faţă de 2013. Principalele surse? Majorarea cu 28% a preţului la gaze pentru consumatorii industriali a umflat profitul Petrom cu 500 milioane lei, iar producţia de energie electrică, în creştere cu 70%, a adus alte 200 milioane lei în plus.

Liberalizarea preţurilor la gaze, mult mai agresivă pe segmentul consumatorilor industriali, începe să se simtă în profitul producătorilor. Petrom a vândut anul trecut 52,7 TWh de gaze, faţă de 52,1 TWh în urmă cu un an. Creşterea de numai 1% a volumelor devine spectaculoasă dacă o exprimăm în preţuri. Pentru consumatorii industriali, care reprezintă aproximativ trei sferturi din piaţă, preţul a urcat cu 28%, de la 45,7 la 58,7 lei/MWh. Pentru populaţie, preţul mediu a avansat cu numai 4%, de la 45,7 la 47,4 lei/MWh. Având în vedere producţia vândută şi alocarea între cele două segmente, rezultă că din creşterea preţurilor Petrom a câştigat în plus 500 milioane lei, mai mult de jumătate din avansul profitului de anul trecut.

A doua componentă importantă a câştigului-record de peste 1 miliard de euro vine din producţia majorată de energie electrică, turarea la maximum a centralei de la Brazi simţindu-se în volumele oferite în piaţă: 2,86 TWh, faţă de 1,86 TWh în urmă cu un an. Creşterea cu 70% a producţiei a eclipsat scăderea preţurilor medii cu aproximativ 28% (de la 217 lei/MWh la 156 lei pentru energia electrică livrată în bandă pe OPCOM şi de la 275 lei la 197 lei/MWh pentru energia livrată în orele de vârf). Una peste alta, de aici vin 200 milioane lei în plus la profitul Petrom, din calculele noastre.

Câte ceva despre vânzări

Vânzările consolidate ale Petrom au scăzut cu 8% anul trecut, comparativ cu 2012, la 24,185 miliarde lei, în principal din cauza vânzărilor mai mici de ţiţei şi produse petroliere, care au contrabalansat vânzările crescute de energie electrică. Vânzările din segmentul Rafinare şi Marketing (R&M) au reprezentat 79% din totalul vânzărilor consolidate, cele din Gaze şi Energie (G&E) au reprezentat 16%, iar cele din Explorare şi Producţie (E&P) au fost de aproximativ 5% – se arată în raportul financiar publicat miercuri de grupul Petrom. „În 2013, România a înregistrat o creştere economică mai mare decât s-a anticipat, însă consumul a rămas scăzut, iar povara fiscală a continuat să crească. În pofida cererii scăzute din sectorul de gaze şi electricitate, a contracţiei marjelor de rafinare şi a preţurilor la electricitate, Petrom a înregistrat o performanţă financiară solidă“, arată în raport directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.

Taxa pe stâlp, între 70 şi 100 milioane dolari

Petrom va plăti între 70 milioane şi 100 milioane dolari (230-328 milioane lei) pentru „taxa pe stâlp“, a declarat miercuri directorul financiar al companiei, Andreas Matje. El a adăugat că taxa se va aplica şi rafinăriei Arpechim, chiar dacă este închisă. Raportat la profitul de 4,86 miliarde lei anunţat de companie pentru 2013, taxa pe stâlp ar reprezenta deci între 5% şi 7% din acesta.

Directorul general Mariana Gheorghe a declarat că OMV Petrom a plătit anul trecut 270 milioane lei ca urmare a introducerii de către Guvern a unor taxe suplimentare în sectorul energetic. „Acest nivel este un efect cumulat al taxei pe venituri suplimentare din liberalizarea gazelor, al taxei pe ţiţei şi al redevenţelor suplimentare generate de preţul mai mare al gazelor“, a spus Gheorghe.

 

Cele mai citite

Rusia o acuză pe Maia Sandu ar pregăti o operațiune pentru preluarea controlului Transnistriei

Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a acuzat luni președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, că ar intenționa să inițieze o operațiune militară pentru...

Crin Antonescu va fi candidatul comun al Coaliției la prezidențiale

Crin Antonescu va fi susținut de PSD, PNL, UDMR și reprezentanții minorităților la funcția de președinte al României Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de...

Avertizare Cod portocaliu: Ninsori, viscol și ploi în România

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu valabilă până miercuri dimineață, la ora 10.00, pentru zonele montane înalte din Carpații...
Ultima oră
Pe aceeași temă