Suntem în săptămâna în care creştinii din întreaga lume se pregătesc să întâmpine Învierea Domnului Iisus Hristos. O săptămână în care, fie că suntem profund credincioşi, fie că trăim momentul pentru că aşa ne-am obişnuit din familie, respectăm anumite tradiţii şi ritualuri.
Fiecare trăim acest timp în funcţie de modul propriu în care percepem viaţa, de tradiţie, de mediul din care provenim. Indiferent de toate acestea însă, conştient sau inconştient, încercăm să devenim mai toleranţi, mai înţelegători cu cei din jurul nostru, să ne aplecăm mai mult asupra noastră înşine şi să ne reevaluăm priorităţile. Unii le vor uita imediat ce a trecut Sărbătoarea, alţii îşi vor schimba puţin modul în care înţeleg să-şi trăiască viaţa şi îşi vor da seama că nu poţi face nimic de unul singur.
Sărbătoarea aduce laolaltă la masa tradiţională din aceste zile de Paşte familie, prieteni, oamenii cărora, prinşi în zbuciumul cotidian, le uităm preocupările, frământările. Uităm chiar şi faptul că ne simţim bine alături împărtăşindu-ne bucuriile şi necazurile.
Să încercăm să schimbăm ceva în noi înşine şi în societatea în care trăim şi să întâmpinăm Învierea Domnului aşa cum trebuie, să renaştem spiritual!