Importanti reprezentanti ai societatii civile s-au grabit, zilele trecute, sa-l infiereze pe presedinte pentru a fi convocat referendumul pentru un parlament unicameral o data cu primul tur al alegerilor prezidentiale. Au preferat, aparent, sa uite de democratii ca SUA, unde electoratul este indrituit sa depuna chiar si initiative legislative, pe langa faptul ca este liber a-si alege nenumaratii demnitari, magistrati si functionari publici – de la judecatori peste sefi de politie si pana la cei de ecarisaj.
Daca presedintele recurgea la gestul consultarii cetatenilor pentru a le solicita fie multiplicarea mandatelor sale prezidentiale, fie vreo imunitate pe viata, as fi putut intelege oprobriul oengist. Dar Traian Basescu a solicitat doar un raspuns in legatura cu oportunitatea unui legislativ mai comprimat – care, in opinia sa, ar oferi tarii sanse sporite in vederea reformarii si modernizarii ei. Georgiana Iorgulescu, reprezentanta uneia dintre ONG-urile revoltate, a dezavuat "frauda morala" prezidentiala, solicitand Avocatului Poporului sa sesizeze Curtea Constitutionala in numele cetatenilor. Anul trecut, acelasi Avocat al Poporului tot insista asupra neconstitutionalitatii activitatii CNSAS vizand deconspirarea fostilor colaboratori ai Securitatii deveniti intre timp personaje de vaza pe scena politico-economica.
Nu cred ca romanii s-au mirat prea mult de colacul de salvare oengist aruncat unui legislator extrem de dornic sa treaca sub tacere trecutul prea putin glorios al multora dintre membrii sai – si care deseori persista in a confunda pozitia de "ales" cu cea de spoliator al resurselor statului. Epoca ONG-urilor activand pe post de Robin Hood, de aparatori ai oamenilor de rand, s-a cam incheiat. sefii ONG-urilor se dedica din ce in mai frecvent doar propriilor interese, scriu articole pentru o sumedenie de publicatii si/sau apar in talkshow-urile diverselor posturi TV, in timp ce adjunctii lor vegheaza asupra bunului mers al activitatii organizatiei. Birourile lor locale sunt conduse, de ani de zile, de aceleasi persoane, iar proiectele – atat cele centrale, cat si cele locale – devin din ce in ce mai efemere. Ca atare, nu va fi fost nevoie de vreun efort supraomenesc din partea mass-media si a taberelor comercialo-politice ale oligarhiei pentru a-i converti pe acesti corifei la binecunoscutul ideal iliescian al "democratiei originale" – prielnica doar insider-ilor sistemului.
ONG-urile au, pana la urma, nevoie de finantari pentru plata chiriei, remunerarea echipei de salariati si colaboratori, dotarea birourilor etc. Traian Basescu nu a putut oferi un asemenea patronaj; in plus, razboiul sau dus impotriva sistemului a coincis cu vremuri in care organizatiile neguvernamentale se demonstreaza din ce in ce mai retinute in a atrage segmente largi ale societatii romanesti. Astfel, chemarea sa la lupta a ajuns sa oripileze o buna parte a sefilor de ONG, interesati mai degraba in a duce un trai tihnit, fara sa-si complice viata in mod inutil.
In noiembrie 2004, Cristian Parvulescu si Asociatia Pro Democratia au jucat un rol determinant in cadrul eforturilor vizand preintampinarea unei fraude electorale masive; in 2009 domnia sa se rezuma la plangeri despre virtuale prefraudari. Il vor fi influentat, probabil, intalnirile avute toamna trecuta cu seful clanului oligarhiei parlamentare, Viorel Hrebenciuc, si discutiile purtate pe tema noului sistem electoral – discutii ce au condus la actualul vot cvasiuninominal. Hrebenciuc dispune, categoric, de rarisima aptitudine de a-si dezvata rapid oponentii de convingerile lor mai democratice si de a-i transforma in vasali obedienti. Ca talentul sau special a avut oarece efecte si asupra lui Parvulescu s-a putut observa cu ocazia unei discutii TV pe tema sangeroaselor evenimente din 1990, printre invitati aflandu-se si Ion Iliescu. Sub privirea paternal de blanda a celui din urma, Cristian Parvulescu s-a declarat insuficient calificat pentru a putea participa activ la dezbateri, motivand ca nu s-a aflat la Bucuresti in timpul mineriadei din iunie…
Victor Alistar nu dispune nici pe departe de background-ul lui Parvulescu in materie de activism politic si democratic. Cel putin din umilu-mi punct de vedere, ramane un mister cum de a reusit sa se propulseze din pozitia de obscur salariat al Primariei Capitatei in cea de director al Transparency International Romania. In prezent, pare inamovibil din postul pe care il ocupa, desi ANI l-a reclamat, in aceasta vara, la Parchet din cauza neconcordantelor din declaratia sa de avere. O asemenea acuzatie, desi des intalnita in Romania, adusa nu vreunui politician pestrit, ci unui fruntas al societatii civile ne demonstreaza cat de mici au devenit intre timp deosebirile dintre lumea politica si cea civica.
O fi transmitand echipa lui Alistar analize si statistici critice despre dimensiunea coruptiei si ineficientei autohtone la sediul central al TI, dar la Berlin seful organizatiei a minimalizat nu o data gravitatea situatiei din Romania – ba cu ocazia unor aparitii televizate, ba comentand pe marginea rapoartelor UE. In ceea ce-l priveste pe Alistar, acesta nu a facut un secret din faptul ca postul de la TI reprezinta pentru el doar un pas catre alte sarcini mai marete. In mod ironic, acum doi ani era vehiculat ca potential prim sef al Agentiei Nationale de Integritate, iar in decembrie anul trecut isi facea de zor lobby pentru ca PSD sa il numeasca in functia de ministru al Justitiei. In calitate de membru al Comisiei Guvernamentale pentru Managerii Publici, avusese grija sa gaseasca locuri caldute in administratia publica pentru o serie intreaga de tineri pesedisti, calificati sumar peste hotare.
Avand in vedere migratia politica ce continua se afle in floare, pare aproape firesc ca si eroii de pe frontul civic sa recurga la aceasta prerogativa ori de cate ori le convine. S-au batut atat de vajnic pentru Romania, incat in evolutia ei tara a reusit sa sara din etapa predemocratica direct in cea postdemocratica, ca doar nu era cazul sa subziste prea mult in anosta faza a democratiei.
