12.1 C
București
joi, 24 octombrie 2024
AcasăSpecialDe la conflict la cooperare, după 90 de ani

De la conflict la cooperare, după 90 de ani

Universitatea Babeş-Bolyai  aniversează 90 de ani de la înfiinţare. În anul 1920, contextul în care a apărut această instituţie a fost unul extrem de interesant. Profesorii de la universitatea maghiară au refuzat să presteze jurământul de credinţă către statul român. Erau convinşi că, fără ei, învăţământul superior din Cluj va dispărea. Practic, era un soi de şantaj în care ei încercau să demonstreze faptul că românii din Transilvania nu au elitele necesare pentru a susţine activitatea unei universităţi de calibru. Însă au existat aceste elite. Unii dintre profesori au venit de peste munţi, din vechiul Regat, dar au existat şi intelectuali ardeleni pregătiţi temeinic de şcolile Blajului ori cu doctorate la Roma şi la Viena. Alexandru Borza, întemeietorul Grădinii Botanice din Cluj, a fost unul dintre ei. Este important însă că românii şi maghiarii au trecut de la confruntare la cooperare. După 90 de ani, ei îşi imaginează un viitor comun, aşa cum nu au putut să facă bunicii lor, la finele primul război mondial.

Cele mai citite

Proiectul de plafonare a adaosurilor comerciale pentru produsele agricole și alimentare avansează rapid

Proiectul de ordonanță de urgență care prevede plafonarea adaosurilor comerciale pentru toate produsele agricole și alimentare înaintează decisiv, fiind deja formulat în detaliu, potrivit...

Fiica omului de afaceri arădean ucis în urmă cu peste trei ani într-un atentat cu bombă și alți doi complici au fost reținuți

Laura Crișan, fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan, care a fost ucis cu peste trei ani în urmă după ce maşina în care...

Acord între România și Serbia pentru înființarea unor institute culturale

Executivul a aprobat, miercuri, prin memorandum, începerea negocierilor pentru un acord între Guvernul de la Bucureşti şi cel de la Belgrad în vederea înfiinţării...
Ultima oră
Pe aceeași temă