17.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialDe ce vor plăti bucureştenii apa rece la preţ de apă caldă

De ce vor plăti bucureştenii apa rece la preţ de apă caldă

Locuitorii Capitalei vor plăti apa rece la preţ de apă caldă, după ce RADET a anunţat că va scădea temperatura apei calde cu 7 grade, ca să poată asigura şi încălzirea caloriferelor pe timp de noapte.

Regia de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET) a anunţat, miercuri, într-un comunicat, că va reduce temperatura apei calde de la 55 de grade Celsius la aproximativ 48-50 de grade Celsius, „pentru a putea îmbunătăţi parametrii de debit şi temperatură la încălzire pe timp de noapte”, până la reglementarea situaţiei.

RADET a luat această măsură pentru că ELCEN furnizează către Regie agentul termic la 69 de grade Celsius, în condiţiile în care temperatura agentului termic ar trebui să aibă 80 de grade Celsius, ca să se asigure încălzirea şi apa caldă potrivite pentru această perioadă.

Pe de altă parte, viceprimarul Capitalei, Marcel Nicolaescu, a precizat, pentru Mediafax, că au fost probleme cu furnizarea apei calde, însă problemele „au fost rezolvate miercuri”. 

În replică, preşedintele Federaţiei Asociaţiei de Proprietari (FAP), Radu Opaina, a criticat măsura adoptată de RADET şi a spus că autorităţile vorbesc „în gol”.

„Constatăm că nu ni se pot asigura apa caldă şi căldura la parametrii contractuali, constatăm, încă o dată, că sistemul nu ne oferă nici o condiţie de viaţă civilizată, că autorităţile vorbesc în gol  şi nu fac nimic”, a spus Opaina.

Regia a precizat că vor încerca să reglementeze situaţia în zilele următoare.
În 1 octombrie, RADET Bucureşti a anunţat că va începe probele în sistemul centralizat de încălzire şi că va furniza agent termic după trei nopţi consecutive cu temperaturi de cel mult 10 grade Celsius. 
 
 
Cele mai citite

Calendarul obligațiilor fiscale pentru octombrie 2024: Ce termene importante trebuie respectate de contribuabili

În luna octombrie 2024, contribuabilii trebuie să fie atenți la o serie de obligații fiscale, conform calendarului publicat de Agenția Națională de Administrare Fiscală...

Când își va depune Marcel Ciolacu candidatura la alegerile prezidențiale

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat faptul că, joi, 3 octombrie, Marcel Ciolacu își va depune candidatura la președinție. Semnăturile necesare pentru candidatura la alegerile...

Septembrie, a treia cea mai slabă lună din 2024 pe segmentul de acțiuni, cu tranzacții de 1,2 miliarde lei

Bursa de Valori București a încheiat luna septembrie cu una dintre cele mai slabe performanțe ale anului, tranzacțiile pe segmentul de acțiuni totalizând 1,2...
Ultima oră
Pe aceeași temă