Ne-am obişnuit ca participarea alegătorilor români la alegerile pentru Parlamentul European să fie extrem de mică (29,5% în 2007, 27,8% în 2009). Ne mulțumim să spunem că aşa e în toată Europa, ceea ce nu-i chiar aşa: la nivelul întregii Uniuni, rata participării a fost în 2009 de 43%. E drept, a scăzut constant, de la 62% (în 1979, anul primelor alegeri directe).
Dacă analizăm mai atent datele, observăm că există o legătură direct proporțională între vechimea în Uniunea Europeană şi gradul participării la alegerile pentru Parlamentul Uniunii: în 2009, media participării a fost în „Europa celor 12“ (cele 12 state care formau UE până în 1995) de 55%; în cele 3 state care au aderat în 1995 (Austria, Suedia, Finlanda) – 44%; în cele 10 state (majoritatea ex-comuniste) devenite membre în 2004 – 39%; în cele două state venite în 2007 (România şi Bulgaria) – 33%. Să nu credeți că interesul creşte cu timpul (sau că pofta vine mâncând) căci în cazul celor 10 state devenite membre în 2004 rata participării nu numai că nu a crescut între 2004 şi 2009, ci chiar a scăzut cu un procent.
Explicația e destul de simplă: cetățenii țărilor care au fondat instituțiile europene, începând cu Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oțelului, s-au aflat încă de la început în miezul dezbaterilor despre arhitectura europeană. Fiecare cărămidă care face parte astăzi din edificiul european a fost analizată pe toate părțile în spațiul public din aceste țări, pe vremea când noi eram de cealaltă parte a Cortinei de Fier. Cetățenii statelor venite mai târziu se află într-o situație asemănătoare spectatorului care intră în sala de spectacol la mijlocul filmului – are şanse reduse să fie captivat de desfăşurarea acestuia.
Aparent, avem un paradox: conform ultimului Eurobarometru (noiembrie 2013), încrederea conaționalilor noştri în Parlamentul României (11%) era net inferioară celei în Parlamentul Europei (49%). Cu toate astea, participarea lor la alegerile pentru Legislativul național este mult mai redusă decât la cea de la europarlamentare.
O altă cauză care-l face pe alegătorul român să-şi îndrepte paşii, în zilele cu alegeri europarlamentare, în alte direcții decât cea a secției de vot este faptul că el percepe instituțiile europene ca pe ceva dat, construit de alții. Românii sunt mai mulțumiți decât media europeană de felul în care funcționează democrația în UE (49% față de 43%) şi mult mai nemulțumiți de funcționarea acesteia în propria țară (15% din români sunt mulțumiți, comparativ cu media europeană de 46%). Cu toate astea, când li se cere opinia asupra unor teme controversate legate de viitorul UE (cum ar fi transformarea într-o federație de state naționale), în România şi în Bulgaria se înregistrează cele mai mari proporții ale non-răspunsurilor (34% şi 37%) dintre toate statele membre.
Mai pe scurt, percepem Uniunea Europeană ca pe un sediu al democrației funcționale, în contrast cu țara noastră, dar nu ne amestecăm în dezbaterile despre viitorul comunitar. UE este mai degrabă o entitate exterioară nouă, un loc unde se fac regulile de bună practică pe care noi ar trebui să le aplicăm. Guvernanții noştri vorbesc despre fondurile europene ca despre ceva ce avem de primit (sau de luat), în niciun caz ca pe ceva ce avem de împărțit. La şapte ani de la aderare, Uniunea Europeană rămâne „acolo“, prin opoziție cu „aici“.
Dezbaterea publică asupra problematicii europene ocupă un spațiu marginal şi extrem de restrâns în peisajul mediatic (altfel, extrem de zgomotos) al politicii româneşti. E un cerc vicios, asemenea teme nu fac rating pentru că publicul nu e interesat, iar publicul e dezinteresat pentru că nu ştie despre ce-i vorba. Dacă veți avea curiozitatea să urmăriți dezbaterile dintre candidați din campania electorală, veți constata că ei discută tot cancanurile domestice – eternul „voi ați furat şi ați mințit mai mult“ declinat în puține variațiuni.
La asta ar trebui adăugate, ca factori de sporire a dezinteresului pentru alegerile europarlamentare, tipul de scrutin (despre care am scris aici în urmă cu o săptămână) care face ca numele celor mai mulți deputați pe care-i vom trimite la Bruxelles să fie deja cunoscute şi faptul că e în joc doar alegerea unei părți infime (32 din cele 751 de mandate) a forumului european. Cu alte cuvinte, miza e tare mică.
Aceste explicații se referă la dezinteresul general care se traduce în previzibilul absenteism la alegerile din 25 mai; la acesta se va adăuga abstenționismul celor care nu vor dori să legitimeze o ofertă electorală derizorie şi redundantă, rezultatul aşteptat fiind un nou record negativ al participării la vot.
