Cu părul la fel de vâlvoi ca şi hainele, Wilfried Tomescu, elev în clasa a XI-a la liceul şcolii private „Lauder-Reut”, intră relaxat în biroul directoarei Miruna Carianopol şi face un lucru pe care nu ai cum să-l vezi vreodată la un elev într-o şcoală de stat: vorbeşte liber. Se recomandă, râzând, drept fiul rătăcitor al şcolii. Wilfried a făcut gimnaziul la stat, a început liceul la „Lauder”, după un an a fugit înapoi la stat, apoi, văzând că a sărit din lac în puţ, a revenit la liceul privat. Acum, în ciuda aparenţei de puşti cu capul puţin în nori, e în stare să diagnosticheze fisura stat-privat mai abitir ca orice ministru al Educaţiei: „Eram obişnuit cu un stil dur, neflexibil, iar când am intrat în «Lauder» n-am înţeles ce se întâmplă. Am mers să văd cum e liceul la stat. Era o lipsă totală de orice activitate, interesul lipsea şi de la profesori, şi de la elevi. Materia nu era prezentată atractiv şi, dacă rămâneai în urmă, nu te mai aduna nimeni”.
Ce îl deranja cel mai mult pe Wilfried la sistemul de stat era că elevii nu contau: „Nimeni nu te întreba dacă ai înţeles sau ce opinie ai despre un lucru. Parcă la stat nu ăsta e scopul, să înţelegi tu, ci să alerge ei cu materia cât mai repede. E o gândire în tunel: nu vezi ce e afară, vezi doar punctul de la capăt”.
Agăţaţi de stat sau evadaţi la privat
Profesorii văd diferit situaţia, în funcţie de ce parte a baricadei se află. Cei care au făcut saltul de la stat la privat privesc cu mânie înapoi şi se întreabă nedumeriţi: de ce s-ar mai întoarce vreodată la stat? Lângă Piaţa Unirii, la Şcoala de stat 79, una dintre cele mai bune din Bucureşti, directoarea Luminiţa Preda nu invidiază vreo şcoală din sistemul privat: „Serviciile oferite de ei sunt excepţionale, pentru că au la dispoziţie fonduri, dar asta se poate întâmpla şi la stat. Un director dornic şi implicat va putea să găsească resurse extrabugetare pentru a face ceva”. Preda nu ar pleca din sistem şi spune că temerile profesorilor de la stat sunt aceleaşi peste tot: „Foarte puţini ar avea curajul să renunţe şi să meargă la particular. Se gândesc că oricând pot rămâne fără slujbă dacă nu se înscriu destui copii. Orice om îşi doreşte o stabilitate financiară, iar asta o găseşti la stat”.
Şi totuşi, unii şi-au asumat riscul. După 9 ani de predat limba engleză în licee de stat, profesorul Constantin Husti Răduleţ a hotărât, în urmă cu vreo nouă luni, să întoarcă spatele sistemului public: „Am luat decizia în toiul discuţiilor despre bugetarii care apasă ţara de abia mai răsuflă”. La şcoala privată „Lauder-Reut” din Bucureşti, unde predă acum, Constantin spune că lumea se învârteşte după cum ar trebui să-i placă oricărui profesor: dialogul nu se pierde printre hârtii şi birocraţie, stilul de lucru ţine strâns la elev, nu la manual, iar profesorii nu sunt doar lăsaţi să-şi facă treaba, ci motivaţi să-şi facă treaba. „La stat, nu banii au fost principala mea nemulţumire. Dacă satisfacţiile ar fi mai mari la stat, poate banii nu ar mai conta aşa de mult”, socoteşte profesorul Răduleţ. Cel mai important lucru pe care l-a recâştigat la „Lauder” nu vine de la vreun bancomat: „Aici am revenit la obiectivul meu primar, pentru care m-am apucat de învăţământ: să văd nişte mişcări în capul elevilor mei”.
Florentina Bogdan, directoarea grădiniţei-şcoală „Ioanid”, şi-a încheiat socotelile cu sistemul de stat după şapte ani. Acum, nici nu clipeşte când o întrebi dacă ar întoarce iar armele: „Nu m-aş mai întoarce la stat niciodată, mai bine îmi schimb profesia. Pentru copiii de la stat baza se face acasă, nu la clasă. Nici părinţii, nici cadrele didactice nu-şi dau interesul şi lucrurile se fac de mântuială”.
Stat versus privat: afacerea omoară calitatea?
Sistemul preuniversitar privat din România arată precum David faţă de Goliath pe lângă sistemul de educaţie bugetar. Câteva sute de instituţii private, dintre care doar câteva zeci acreditate, încearcă să alerge cot la cot cu mii de şcoli de stat. E firesc să fie aşa, deocamdată, recunoaşte Miruna Carianopol, directoarea Şcolii „Lauder-Reut”: „E un învăţământ costisitor pentru cei care îl organizează. Particularii trebuie să dovedească în plus că sunt mai performanţi decât statul, iar în ultima vreme reputaţia universităţilor private a speriat lumea. Dar serviciile bune costă şi deocamdată la noi părinţii nu au putere de cumpărare”. Fostă inspectoare şcolară şi directoare la un liceu de stat, Carianopol e convinsă însă că numai prin concurenţă se pot mobiliza resurse eficient, ca să ajungi să oferi o educaţie mai bună. Cu un buget anual de 1,5 milioane euro, „Lauder-Reut” nu are ce discuta în materie de posibilităţi cu o şcoală de stat. „Nu ne vin banii din cer, nu avem un buget care ne vine de undeva, permanent”, ne asigură însă Carmen Bejinaru, directoarea de proiecte a instituţiei, care spune că grantul Fundaţiei „Ronald Lauder” nu asigură decât 20% din buget. „E o muncă susţinută de a crea proiecte cu care să atragem sponsori”, spune Bejinaru.
Directorul Şcolii de stat 131 din Rahova, Dorin Zăpadă, care nu a lucrat nici o oră în sistem privat, nu e de acord însă cu filosofia capitalistă, aşa cum e ea aplicată deocamdată în sistemul privat românesc. „Te aştepţi ca în schimbul banilor să se lucreze la nivel înalt, să existe nişte standarde de performanţă. Nu e chiar aşa! Când părinţii plătesc o grămadă de bani, regulile devin foarte elastice”, spune directorul. Într-o lume ideală, profesorul Zăpadă ar ieşi fără să clipească din sistemul de stat: „M-aş duce în sistemul privat, dacă acolo s-ar urmări calitatea. Dar acum, în România, la particulare copilul trebuie să fie relaxat, să se joace. Învăţământul particular este, în primul rând, o afacere. Ca profesor, aş deveni un maimuţoi în mâinile părinţilor”. Dorin Zăpadă ştie că uscături sunt în ambele păduri. Însă problema învăţământului particular este aceeaşi ca a întregii societăţi româneşti, crede el: „Se cheamă cimpanzeism. Imităm modele, numai că uneori e vorba de modele care funcţionează în Elveţia, nu la noi”. Totuşi, calitatea nu pare să lipsească de la cine o caută. Elevii Liceului Internaţional de Informatică din Bucureşti au obţinut anul trecut peste 50 de premii la olimpiade naţionale şi 35 de medalii internaţionale în domenii plecând de la fizică şi astrofizică şi ajungând la ştiinţa calculatoarelor, iar „Lauder-Reut” a încheiat anul trecut cu 52 de premii la olimpiadele naţionale.
Educaţie privată pe banii statului
Noul proiect de lege a educaţiei, care a intrat zilele acestea în dezbaterea Parlamentului, prevede o rampă de lansare pentru preuniversitarul privat: statul ar urma să dea bani şi şcolilor private, în funcţie de numărul de elevi. În prezent, statul cere şcolilor private să respecte la literă regulile sistemului de stat, însă nu le oferă vreun sprijin. Profesorii din şcolile publice se simt jigniţi. „Mai întâi să finanţeze învăţământul de stat! Aşa cum e acum, e un compromis: noi nu vă dăm, dar nici nu vă cerem”, spune Sofia Dobra, directoare adjunctă la Şcoala 131. Mircea Miclea, şeful Comisiei prezidenţiale pentru Educaţie, crede însă că aceasta e calea spre o educaţie performantă. „Concurenţa va dinamiza sistemul. Acum, percepţia faţă de educaţia particulară este că acolo calitatea e slabă, la fel ca la universităţile private. E o mare diferenţă însă. Universităţile au autonomie, pot face ce vor. În preuniversitar, fiind învăţământ obligatoriu, şcolile private trebuie să respecte aceleaşi reguli şi aceeaşi programă ca la stat”. În plus, discriminarea stat-privat în ce priveşte banii de la buget îi nedreptăţeşte pe părinţi şi copii, crede Miclea:
Pe părinţi, finanţarea cot la cot a şcolilor de stat şi a celor private nu îi deranjează. „Oricum, sistemul de stat a ajuns să fie finanţat indirect de părinţi. Diferenţa e că la privat e o taxă fixă, iar la stat părinţii bagă mâna în buzunar pentru copiii lor”, explică Mihaela Guna, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi din Preuniversitar.
