Omul a condus ani la rând judeţul devenit cel mai sărac din România, iar acum face pe îmbufnatul: nu-l lasă europenii să ducă întreaga ţară pe culmile gândirii sale. S-a făcut stăpân temut în Teleorman, dar se filmează-n horă populară la Bistriţa sau emite puţoisme naţionale cum că de-aia-i place Maramureşul, că se opune globalizării. (De remarcat şi slugărnicia pesediştilor moroşeni, care l-au făcut pe Dragnea ambasador al turismului, că n-au găsit niciun om mai vrednic între Sighet şi Lăpuş.) Regia asta e completată de mieunatul creștinoid al cuplului Firea-
Pandele, un fel de centru de distribuţie moaşte & lumânări. Încet-încet, baronetul de stânga aşază România pe axa riscantă a „independentismului“ (că n-am găsit alt cuvânt); iar să pui în opoziţie tradiţiile româneşti cu integrarea europeană e cel mai perfid politicianism cu putinţă; aduci euro-scepticismul ca miză în faţa unei populaţii obosite, dar dornice să găsească noi vinovaţi că nu-s autostrăzi, şcoli, spitale, irigaţii… Dacă iei declaraţiile din ultima vreme, vei observa că întrunesc toate măgăriile unui punctaj electoral, calat în jurul ideii că Uniunea Europeană ar fi mai bine să ne lase-n pace, că ne-ncurcă în loc să
ne-ajute.
În acest moment, în România sunt două ţări: una care – cu toate legile şchioape – se integrează în Uniune şi alta care se retrage în ignoranţă şi-şi conservă această ignoranţă ca pe o platoşă. Româniile astea se evită una pe alta şi baiu’ ăl mare e că, de obicei, partidele se bat doar pentru votul României mândre că limba latină se trage din limba dacă şi că – să-l cităm şi pe Pandele – „Maica Domnului zice despre ţara noastră că e Grădina Maicii Domnului“. Prima e o ţară antreprenorială, cu patroni care se zbat între taxe, inovare și pieţe de desfacere; în cea de-a doua ţară, patronii sunt suduiţi că sug sângele poporului.
Miza ştăbimii socialiste merge însă pe termen lung, către prezidenţiale: facem din populime un fel de victimă şi-i râcâim rânza naţionalistă: străinii-s de vină!
Dacă facem toate astea în miros de tămâie şi-n cântări de „Vrednic este“, am câştigat.
Şi mai pune ceva ce ar putea arunca România în spirala însingurării: vine Centenarul Unirii şi, în loc ca suta asta de ani să ne fie un prilej pentru analiză onestă, se va transforma într-un şerpărai de frustrări, mândrie, populism antiminoritar – cine mişcă mişcă-n brişcă… Şi da, cam toate partidele vor aluneca pe panta asta, pe ideea că nu se face să refuzi naţionalismul la o astfel de sărbătoare.
Practic, liderii socialişti, cu concursul tâmp al unor liberali, îşi netezesc calea spre succes marşând pe deficit de încredere în instituţiile euro-atlantice. Că asta e şi agenda ideologiilor de la Moscova nu pare să fie o problemă atâta vreme cât le sunt garantate libertatea și averea. O să spună unii că exagerez – dar uită-te: atacurile împotriva justiţiei există doar din momentul în care politicienii bat drumurile pe la DNA; înainte, nu-i interesau procurorii.
Când nu făcuseră încă averi de milioane, nici nu-şi aminteau că există procurorii ăştia. Mai puneau un director-doi, mai şmechereau vreun spaţiu comercial, un pliculeț cu șpagă şi atât. Bătălia pe justiţie a început odată cu accesul la grosul banilor publici şi bătălia asta se duce acum şi împotriva celor ce sprijină justiţia – de aici şi îmbufnările că Uniunea Europeană ar face bine să stea în banca ei.
Nu e o simplă nevroză identitară lupta lui Dragnea cu globalizarea – boala asta, odată băgată în organism, trece în două-trei generații și te poate scoate din istorie. Porcării au mai fost, doar că nu-s scrise în manuale: nu‑și făcuseră naziștii români Partidul Național-
Socialist, ăla cu Pavăza de Oțel, care se burzuluia la străini și avea scris, sub zvastică, „România românilor“? – de aici până la antisemitism a fost doar un pas și pasul ăsta s-a făcut împreună cu Liga Apărării Național-Creștine; mai apoi, din „creștinii“ ăștia s-a desprins Legiunea Arhanghelului Mihail a lui Zelea Codreanu. Dar de unde să știm chichițele astea când inclusiv Academia își pune naționalismul insignă la rever?
Am tot sperat că există teme de neatins în politica românească: apartenența la Uniunea Europeană, la NATO, economia de piață, infrastructura, educația, sănătatea, agricultura. Justiția, na!
Am crezut că politicienii se vor bate pe tot felul, dar nu vor pune niciodată în discuție marile oportunități; ne dăm în cap, ne tragem de coadă, dar nu ieșim în afara timpului istoric.
Așa-i ce naiv îs? Dar: dacă, în lumina noilor directive socialiste, o Românie își va continua drumul spre Uniune și alta se va tăvăli în colb, furioasă că „nu ne lasă Europa să ne dezvoltăm“? Dacă una va cere ferm autostrăzi și alta ajutoare sociale? Dacă o parte se va uita spre Bruxelles și alta spre tătucii de la Moscova și Stambul?
Lovitu-s-au semnele astea de întrebare de strungăreața creierașului, de sinapsele voastre, ale celor care nu puteți dormi că vine globalizarea și se duc naibii ditamai unitatea națională, tradițiile, Rrromânia? – măi, separatiștilor mici care sunteți voi separatiști, ha ha ha!
Îmbufnatule Dragnea, înnăfrămată nevastă din Voluntari, evlavioaso, asta cum o mai rezolvați?: pentru că – ai întregii Românii, ai României întregi – președinți n-o să fiți niciodată.
