„Cum vă spune (Traian Băsescu), Victor?“ „Îmi spune domnule prim-ministru.“ În acest hilar schimb de replici dintre o „moderatoare“ şi Victor Ponta stă esenţa discuţiei consumate, vineri, în platourile Antenei 3, sediul central al laboratorului de cercetări propagandistice avansate condus de profesorul Dan Voiculescu.
A fost un interviu „execuţie“, „de tortură“, „de înfierare“, după cum l-au caracterizat cei ce au empatizat cu suferinţa premierului, pe care l-au văzut precum un Gheorghe Doja, perpelit la foc mic pe scaunul invitatului? Nici vorbă.
În primul rând, nu a fost un interviu, ci o revărsare de reproşuri care nu cereau şi nici nu aşteptau răspunsuri. Iar doamna isterică şi domnul indignat care i le-au turnat, metodic, în cap lui Victor Ponta nu au urmărit nimic altceva decât să-l facă să îşi recunoască adulterul – „Şi cum te alintă, dragă, amanta, Victoraş?! Că doar nu o să mă convingi tu pe mine că atunci când eşti sub plapumă cu ea îţi spune tot ca la birou, domnule prim-ministru?!“
Singura diferenţă între reproşurile unei gospodine cu bigudiuri în cap către soţul care se întoarce la miezul nopţii cu urme de ruj pe guler şi cele pe care a trebuit să le asculte Ponta, protestând stins sau înghiţind în sec, este că, de obicei, soţia suspicioasă nu îşi ia purtători de cuvânt.
Inchiziţia conjugală nu funcţionează prin intermediari. La ce bun să îşi încolţească soţul infidel dacă nu poate să-i savureze, privindu-l în ochi, groaza că a fost prins, chinurile prin care trece încercând să găsească minciuna de aur care să demonstreze că totul este în imaginaţia ei, că doar pe ea o iubeşte şi că niciodată nu i-ar trece prin cap să o înşele cu alta.
Şi, cu toate astea, Dan Voiculescu, soţia care se consideră trădată în amor şi jurăminţi, nu a avut încotro şi a trebuit să renunţe la plăcerea de a-l privi pe viu şi nu doar „live“ pe infidelul şi ingratul Victor Ponta cum se sufocă în norul de gaze sulfuroase, pompat cu ritmicitate de copiii săi de suflet, şi cum cere îndurare: „În continuare îl detest pe Băsescu, dar o nouă criză politică ar avea un cost enorm“.
Nu de jenă şi-a refuzat clipele de extaz, pentru a evita o răfuială directă între el şi premier la care să asiste toată ţara, şi nu doar vecinii de bloc politic, ci din modestie. A lăsat proptitul braţelor în şolduri, mahalageala, ridicatul poalelor în cap şi măscările pe mâna profesioniştilor.
„Traian Băsescu ia de la dvs. cel mai gras pepene din piaţa Victor Ponta“, „De ce nu le-aţi spus oamenilor în campanie că nu puteţi să faceţi lucruri fără Băsescu?“, „Am înţeles că e foarte posibil să o numiţi pe Kovesi la DNA, că e o înţelegere cu Băsescu“, „De ce nu vreţi să tot propuneţi şi Băsescu să respingă?“, „Şi dacă preşedintele insistă, nu e cazul să începeţi suspendarea lui Băsescu?“, „Aţi promis Jos Băsescu“, „V-a îmblânzit preşedintele României“, „Concluzia mea e că nu v-am jupuit…“.
Merita jupuit Ponta? În viziunea proprietarului trustului „Piranha media“, da! Şi nu doar atât, ci călcat în picioare, desfiinţat, strivit, turnat în beton şi aruncat peste bord. De ce? Pentru că l-a trădat. Şi nu pentru Băsescu, presupusa amantă, ci pentru un viitor politic mult mai ambiţios decât îi poate oferi relaţia în care se află acum.
Emisiunea în care Voiculescu şi-a urlat furia vine la două zile după demisia Monei Pivniceru din fruntea Ministerului Justiţiei. Adică, după consfinţirea celui mai important eşec al grupării Voiculescu-Antonescu de la preluarea puterii de către USL încoace – ratarea numirii unor procurori-şefi care să le asigure imunitatea atât lor, cât şi politicienilor, funcţionarilor publici şi oamenilor de afaceri din reţeaua de influenţă pe care o coordonează. Acesta a fost motivul pentru care Voiculescu a impus-o pe Mona Pivniceru la Justiţie, şi nu altul.
Transferul fostei ministre la Curtea Constituţională, preluarea interimatului de către Victor Ponta şi numirile pe care acesta le va face pentru cele mai importante funcţii în Parchetul General şi DNA reprezintă doar ultimele dintr-o serie de înfrângeri suferite de toţi cei ce au fost convinşi că o dată cu victoria detaşată a USL în alegeri vor putea face în România tot ce îşi doresc, sfidând punctul de vedere al Uniunii Europene şi al Statelor Unite. Adică, cam ceea ce era previzibil încă de acum trei luni, când scriam:
„Practic, în jocul cu Justiţia lui Voiculescu nu i-a ieşit, până acum, nimic. Deşi a impus-o pe Mona Pivniceru ca ministru, nu a reuşit să determine numirea unor procurori-şefi favorabili sie şi USL şi, ultimul eşec, nici să răstoarne echilibrul de forţe din Consiliul Superior al Magistraturii. În ciuda manevrelor Monei Pivniceru, la şefia CSM a fost aleasă Oana Schmidt Hăineală, fostul vicepreşedinte, care a reuşit anul trecut, alături de Oana Ghica, să dejoace planurile ministrului Justiţiei şi ale celor ce o trag de sfori.
Nici atacurile imunde la adresa celorlalte instituţii nu s-au soldat cu vreun rezultat concret, nu le-au slăbit influenţa, nu au reuşit să determine vreo demisie sau o destituire, în schimb au reuşit să le ostilizeze şi mai tare. Şi i-a făcut duşmani chiar şi pe cei ce nu au nici o simpatie faţă de Traian Băsescu.“
Şi nu doar deznodământul încercării lui Voiculescu de a-şi plasa oameni fideli în fruntea parchetelor era previzibil, ci şi semnificaţiile jocurilor de putere care i-au zădărnicit planurile sunt la fel de actuale ca şi acum trei luni:
„(…) Motivele de îngrijorare ale lui Voiculescu sunt altele: eşecul de până acum al aripii dure a USL de a schimba oameni din instituţiile justiţiei şi ale siguranţei naţionale, pactul semnat de Victor Ponta cu preşedintele, prin care se angajează să respecte şi în viitor prerogativele şi dreptul de veto ale acestuia în domeniile vitale, dar mai ales planurile echivoce ale PSD privind viitorul colaborării cu PNL şi cu PC.
Reuşita preşedintelui de a păstra controlul asupra CSM, dar şi reluarea atacurilor împotriva sa îi confirmă, de fapt, trădarea unora dintre partenerii săi din USL. Voiculescu înţelege, poate prea târziu, că scoaterea sa din joc convine tot mai multora din propria tabără. Că s-a coagulat o masă critică de inamici şi foşti aliaţi care îl privesc ca pe ultimul obstacol major în calea limpezirii scenei politice.“
Între momentul în care am scris frazele de mai sus şi cel prezent s-au mai întâmplat câteva lucruri interesante, care confirmă că liderii aripii PNL-PC nu îl vor lăsa neprotejat pe finanţatorul lor dacă se va ajunge la scoaterea sa din joc şi că se pregătesc intens pentru momentul în care actualii aliaţi le vor deveni inamici: cooptarea lui Klaus Johannis ca posibil nominalizat pentru funcţia de premier, în tandem cu Crin Antonescu, în cazul în care acesta se va confrunta cu Victor Ponta la prezidenţiale, racolarea de către PNL a unor lideri locali de la PDL, pentru a contrabalansa puterea absolută pe care PSD-ul o deţine în anumite judeţe, dar şi presiunile directe exercitate asupra unor lideri PSD pentru a da acces liberalilor la contracte bănoase, care ar urma să finanţeze o campanie electorală pe cont propriu.
Miza punctuală a smetiei pe care Voiculescu i-a dat-o, vineri, lui Ponta este, cât se poate de evident, împiedicarea numirii Laurei Codruţa Kovesi în fruntea DNA. „Poate vă răzgândiţi cu doamna Kovesi“ au fost ultimele cuvinte ale „moderatoarei“ înainte de încheierea emisiunii.
Chiar dacă mulţi dintre cei ce îl detestă pe Victor Ponta cred că toată discuţia de la Antena 3 a fost regizată tocmai pentru a-i oferi premierului justificarea pentru a refuza numirea ca şef al DNA a unui om „de-al lui Băsescu“ – „nu sunt de acord partenerii din USL, nu am ce face“ –, realitatea este că acesta nu a jucat niciodată de partea lui Pivniceru. Or, cârdăşia cu Voiculescu pe tema justiţiei acolo ar fi trebuit să se vadă dacă exista cu adevărat. În plus, presiunile pe care nucleul dur al USL le-a făcut asupra lui Traian Băsescu pentru a accepta „selecţiile“ operate de Pivniceru nu au fost niciodată susţinute de Ponta după modelul asalturilor împotriva preşedintelui pe alte teme – implicarea acestuia în gestionarea relaţiei România-UE, de exemplu.
Asta nu înseamnă totuşi că Ponta joacă pe mâna lui Traian Băsescu, după cum îl acuză Voiculescu. Dovada – blocarea numirii lui Daniel Morar în fruntea Parchetului General, după cum ar fi meritat, şi oferirea postului de judecător la Curtea Constituţională, ca premiu de consolare. Cel mai probabil, Ponta şi Băsescu au ajuns la un compromis, fiecare urmând să desemneze câte un şef şi poate chiar câte un adjunct, preşedintelui revenindu-i, după toate aparenţele, alegerea pentru DNA.
Problema de fond pentru toţi adversarii lui Ponta din USL este, însă, exact aceasta. Că, în ciuda retoricii belicoase, el şi Băsescu au intrat într-o rutină a compromisurilor instituţionale, supervizate şi agreate de partenerii noştri strategici. Ceea ce este, evident, departe de ideal – după cum se va vedea, probabil, în numirile de la parchete –, dar pe de altă parte îngustează semnificativ marja de manevră pentru marile golănii la care visau Voiculescu şi cei ca el – cum ar fi blocarea procesului în care este judecat pentru corupţie sau tergiversarea oficializării trecutului său securist.
Faptul că, după trei ani de amânări inexplicabile, decizia prin care a fost declarat în mod oficial colaborator al Securităţii a fost publicată totuşi în Monitorul Oficial este un semn că Voiculescu are de ce să se teamă de pactul pe care Ponta a fost obligat să-l semneze cu Băsescu. Vorba marionetei pe care ventrilocul Felix o foloseşte pentru a-şi putea ţine el gura închisă: „Lupta împotriva regimului Băsescu nu prea ne-a ieşit“. Ce nu vrea să recunoască, însă, nici măcar prin gura marionetelor este că nu cu Băsescu se mai luptă astăzi.
